Cade drobul de sare TVR Cultural. Cum procedăm?

Suntem înmărmuriţi, vorba lui Richard al II-lea, de câtă implicare şi solidaritate a dat dovadă tot boborul iubitor de artă din Româna şi tot artistul, oricât de mic şi oricât de începător, care a apărut şi el la televizor, mai exact la TVR Cultural, postul acela despre care se va vorbi în curând începând cu expresia de basm „A fost odată ca niciodată”…

Da, suntem înmărmuriţi de cât le-a păsat tuturor văicăcioşilor de pe la colţuri că iaca, nişte moftangii, aleşi pe sprânceană să slujească neatârnaţi interesele partidului care i-a făcut, vorba aceea, mari, s-au pus pe cugetat şi după câteva clipe, în care au obosit de atâta meditaţie în folosul comunităţii, au hotărât: e spre binele ţării să se desfiinţeze TVR Cultural! Ce atâtea mofturi, că tot nu se mai uită lumea la emisiuni despre artiştii ăia care cred că „tot ce zboară se mănâncă”! Ce atâtea spectacole înregistrate, jurnale cu ce se întâmplă în modesta noastră lume artistică, filme „grele” şi ceva programe cu care să-ţi clăteşti creierul şi sufletul… Ia să nu mai dăm banii pe prostii, să ne strângem la pungă… Ia să fim un popor sănătos, informat despre societate, dar nu şi despre cultură, că doar ea nu face parte din societate, e doar o ciudăţenie neelucidată, ca un OZN care străbate într-o clipă bolta cerească…

Iaca aşa. Îmi vine să-i fac temenele Demiurgului când mă gândesc ce basm cu feţi-frumoşi şi ilene cosânzene a trăit ţara lui „să moară şi capra vecinului” în 10 ani de TVR Cultural. Acum gata, a venit căpcăunul serios, care nu vrea feerie.  Cu toate păcatele lui de post june şi necopt, cu toată sărăcia lui de post încropit din câţiva oameni care citesc cărţi şi ascultă muzică, din câteva camere de luat vederi şi studiouri, TVR Cultural era pata de culoare indispensabilă ca aerul în oceanul de cenuşiu. Sau nu, în oceanul de manele, filme execrabile şi emisiuni de neprivit, cu mizeria de sub preşul sau din tigaia analfabetului român şi, desigur, cu politicianul nostru cel de toate zilele, animat de sfinte idealuri întru salvarea poporului de la pieire pe câmpul de luptă.

Un câmp de lupte e în fiecare zi România de criză. Şi în lupta asta tragicomică s-au trezit nişte „culturali” să se vaiete şi să ofteze cu ochii înlăcrimaţi…. Sper c-aţi înţeles. Ei luptă cu vorba, nu cu fapta. Ei fac petiţii online şi dau din taste să-şi verse năduful pe Facebook, după ce au postat ce au mâncat aseară la cârciuma din drum, vorba cântecului. Şi gata, vedeţi? Ei şi-au făcut datoria! Ei au încercat, ei s-au implicat, ei au luptat! Păi nu? A te lupta nu înseamnă în secolul vostru a scrie pe Facebook?

Cam asta se înţelege, de ceva vreme, pe plaiurile mioritice prin luptă: „dăm pe Facebook”. Eu, scepticul de serviciu, nu mai cutez a întreba la ce bun, căci nu vorbesc limba oamenilor de la începutul unui secol care s-a mutat pe internet şi acolo vrea să locuiasă. Din colţul meu de plictisitoare veşnicie, unde m-a surghiunit pişicherul de Shakespeare, privesc şi zâmbesc în mustaţă (pardon, nu mai am, dar uit mereu). Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, bufonul are o veste însemnată – un breaking news, cum s-ar spune – pentru dvs.: nu ajunge „să dai pe Facebook”! Iată o informaţie care v-ar putea fi utilă. Nu ajunge să te plângi pe acest radio şanţ, vorba şi gândul aşteaptă fapta. Iar românul nu-i prieten cu fapta, doar s-a născut poet…

Suntem înmărmuriţi, ziceam, de cantitatea de ipocrizie şi de mintea slabă a celor care pasămite apără TVR Cultural, deja osândit la pieire de o guvernare ce vrea să se ocupe de lucruri serioase, nu de bagatele cu filme, muzică, teatru, carte etc. Suntem înmărmuriţi şi de nepăsarea ce domneşte hidos în breaslă. Ce le-a păsat gazetelor că se desfiinţează un post care mai spăla obrazul naţiei? Câţi editorialişti autosuficienţi şi-au dat cu părerea despre subiect? Câte articole de informare s-au învrednicit să scrie, măcar din principiu, dacă nu din convingere, despre cum guvernul ne vrea popor bananier, privitor la Antene? Câte voci din presa scrisă ori din cea audio-vizuală s-au făcut auzite?

Dragii bufonului, mersul mai departe cere ceva sforţări, mai ales când eşti istovit, blazat, înfricoşat pentru tine însuţi, aşteptând cu emoţie leafa, de-acum un ideal aproape de neatins în România. Da, TVR Cultural nu poate fi salvat prin înjurături sau pledoarii azvârlite pe Facebook din scaunul de acasă şi printr-o întâlnire de protest de o oră, în care ne văităm unul la altul. „Culturalii” cu gândul au mare nevoie să se împrietenească cu fapta. Însă pesemne că înzestrarea lor superioară îi păstrează în contemplaţie. Mai bine să stăm şi să cugetăm, ca moldoveanul din bancuri, la cum să facem cu drobul de sare din poveste,  care stă să ne cadă în cap. Să încercăm să-l dăm la o parte înseamnă să facem mişcare. Şi noi nu vrem mişcare. Noi nu vrem acţiune reală, noi vrem doar Facebook.

Şi ce mai pot spune? Atunci, tot răul spre bine. Facebook doriţi, Facebook aveţi.

TVR Cultural, adică drobul de sare, aproape a căzut. Cum procedăm? Încercăm să-l prindem sau suntem gata să-l imortalizăm în poză şi să-l „dăm pe Facebook”?

Print

2 Comentarii

  1. suzieq 05/09/2012
  2. Filip CRISAN din nou pe drum 05/09/2012

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.