Despre dansatorul, coregraful sau poetul Gigi Căciuleanu toată lumea a aflat deja din opera sa extrem de prolifică și în același timp popularizată. Cu toate acestea, în decursul timpului s-a comentat destul de puțin despre mijloacele sale de antrenament, aceasta poate și datorită faptului că, în afara antrenamentului pe care îl susține în mod curent cu dansActorii săi atunci când lucrează la un nou spectacol, n-au fost organizate alte workshop-uri deschise celor interesați. Drept urmare, desfășurarea unui astfel de atelier în cadrul ediției de anul acesta a Festivalului Național de Teatru, dedicat actorilor sau studenților de la Universitățiile de profil este o premieră și un eveniment în sine. Atelierul se desfășoară în fosta sală de sport de la subsolul Teatrului Național București (spun „fosta” deoarece nu știu dacă după încheierea lucrărilor de renovare ale teatrului, sala va păstra aceași denumire), în fiecare zi participând altă serie de cursanți, datorită numărului foarte mare al celor înscriși! Acum, ca și atunci când am asistat la atelier, nu mă pot abține să nu mărturisesc că am fost pur și simplu cucerită de această sală, care arăta impecabil! Spațioasă, cu pereți proaspăt vopsiți în alb, care amplifică lumina care se revarsă din tavanul înalt, într-un echilibru perfect cu covorul negru de scenă, care acoperă podeaua de lemn până la marginile sale, eliberate pentru a crea o zonă de neutralitate, străjuită de scaunele aliniate cuminte la perete. Îmi venea să alerg prin toată sala și să îmbrațișez aerul în gol, visând deja la noi creații, la… repetiții, antrenamente… Miroase încă a nou, a neînceput și poate de aceea m-a scurtcircuitat! Un spațiu care așteaptă să fie organizat pentru a reclădi o lume, o lume a fiecărui creator pentru publicul său.
Cei care au venit pentru a participa la acest atelier: studenți, masteranzi, actori,
dar și oameni de teatru sau prieteni devotați, au umplut sala astfel încât tensiunea de dinaintea începerii cursului am resimțit-o cu toții în aerul care părea suspendat.
Gigi Căciuleanu și-a început atelierul cu prezentarea și explicarea unor noțiuni de bază privind forța motrice a corpului uman și motricitatea acestuia, exemplificată ulterior prin exerciții. Conștientizarea greutății corpului în raport cu forța gravitațională; înscrierea corpului în spațiu raportat la câteva sisteme de referință, care la rândul lor determină principii de mișcare, spre exemplu: principiul verticalității, al orizontalității sau al celui median. În funcție de planul în care corpul este situat, principiile enunțate mai sus își reafirmă traiectoria specifică. Corpul este împărțit în 5 componente: cap, trunchi, bazin, brațe și picioare. La rândul lor, brațele și picioarele sunt alcătuite din câte 5 părți fiecare, care se subîmpart în alte 6 stațiuni de energie, denumite de către Căciuleanu cu câte o litera a alfabetului grec. Din centrul fiecărei stațiuni pornește câte o axă imaginară. Toate aceste axe la un loc construiesc o geometrie a corpului uman înscrisă în spațiu. Al doilea sistem de referință îl constituie principiul echivalenței între părțile componente ale corpului cât și între secțiunile/stațiunile acestuia. Elementul cheie care unește și în același timp extinde dimensiunea corpului în spațiu, dincolo de limitările sale fizice, este energia, respectiv fluxul acesteia! Centrul de energie al corpului, Căciuleanu îl numește centrul animalului. Sigur că atelierul de peste 2 ore nu poate epuiza întreaga teorie elaborată de Căciuleanu, dar constituie o cheie de lectură utilă pentru a citi cartea sa ”Vânt, Volume, Vectori”, publicată de editura Curtea Veche. Dincolo de toate aceste concepte, noțiuni, teorii sau pur și simplu mijloace de antrenament al corpului, Gigi Căciuleanu este înzestrat natural cu har pedagogic, respectiv cu știința de a învăța pe altul ceea ce știi cel mai bine! Urmărindu-l am avut certa senzație că sunt martora desfășurării unui spectacol, în care de multe ori nu știam dacă doar asist sau chiar sunt parte a acestei reprezentații. Felul în care Căciuleanu își susținea argumentația, explica, demonstra, se implica direct alături de cursanți sau spunea o glumă pentru a detensiona efortul de concentrare al acestora, mă făceau să mă simt ca într-un carusel care călătorea cu viteză de la o idee la alta. În mod cu totul surprinzător, pe măsură ce timpul trecea, în loc să se epuizeze, el se autoîncărca cu energie și ne contamina și pe noi.
Pentru mine, care am asistat la acest atelier doar într-una din zilele programate, a fost foarte interesant să urmăresc cum reacționează un corp ”nedresat” în tehnica dansului (oricare ar fi ea, balet sau modern) la stimuli de mișcare care solicită un efort de conștientizare a alcătuirii corpului, ce imprimă astfel o alta calitate relației acestuia cu spațiul. Dacă pentru un dansator profesionist prima reacție este la nivelul percepției vizuale, care facilitează adaptarea prin simpla imitare, la cei nefamiliarizați cu capacitățile motrice ale corpului, reacția este în primul rând la nivelul coordonării răspunsului dat la comenzile/stimulii de mișcare. Accesul la spațiul relevat de către mișcare trece printr-un proces laborios de autocunoaștere!
Print