Al Doilea Război Mondial stă să izbucnească, în timp ce un actor în palton, cu pălărie și un geamantan în mână, intră precaut în culisele unui teatru. E timorat, indecis, speriat și ca să capete încredere în talentul lui se așază în fața oglinzii pentru machiat și își imaginează un dialog cu însuși Konstantin Sergheevici Stanislavski. Își dă jos pălăria și se proclamă demn de Hamlet, nu e în niciun caz un bufon, un actor de mâna a doua care trăiește doar ca să facă publicul să râdă. Așa-zisele culise se confundă cu scena teatrului și scena lumii pe care (se) joacă doi actori, Schneider (Mihai Călin) și Schuster (Richard Bovnoczki) și care se construiesc prin opoziție. Primul e actorul rebel care poartă masca comediei, extrovertitul, cel care nu ridică și nu crede în nicio statuie, fie ea Stanislavski sau Erwin Piscator. Schuster reprezintă o combinație între sensibilitate și vulnerabilitate, un actor total peste care se așterne o cochilie protectoare și care, culmea, nu adăpostește fragilitatea, ci puterea. Împreună alcătuiesc un cuplu tragicomic care portretizează o perioadă istorică și o fațetă a teatrului, mai puțin cunoscută spectatorilor consumatori de artă teatrală doar de dragul de a asista la două ore de divertisment.
Schneider și Schuster, în periplul lor care sfidează legea spațiului și a timpului, își pun problema condiției actorului, dincolo de partea tehnică și didactică a meseriei lor. Ei se întreabă ce ar trebui să facă un actor în timpul unei crize a umanității, care ar trebui să fie reacția lui la o societate în derivă și cum se modifică arta sa în funcție de aceste noi provocări istorice, sociale și filosofice… Când în lume izbucnește războiul și mor oameni, cum să te limitezi la țelul de a prinde un rol amărât, într-un teatru amărât, dintr-un orășel amărât? Cum să fii atât de egoist și de îngust la minte și cum să poți trăi doar cu asta, doar așa? Se întreabă Schneider, într-un acces de revoltă și de neputință față de lumea în care trăiește. El reprezintă actorul care suferă că nu poate schimba nimic, dar care înțelege că singurul și cel mai important dar al lui e să modifice starea omului, să-i readucă zâmbetul pe buze sau să-i umple ochii de lacrimi. Nu poate modifica cursul istoriei, nu poate opri moartea, timpul și nici tiranii, dar poate să facă o mică minune pentru cel din fața lui, să-i ofere uitarea preț de câteva secunde, minute, ore. Doar atât. Și mulți dintre noi am recunoaște că e suficient.
Spectacolul „Schneider & Schuster”, regizat de Lucian Pavel la ArCuB, e o călătorie în timp și amintiri, cu un aspect vetust, dar care are puncte comune cu prezentul și jonglează cu întrebări și angoase actuale. Povestea imaginată de Joshua Sobol nu e una care să aibă o logică bine definită, ci prinde forma unui colaj cusut cu aceeași ață, pe care Mihai Călin și Richard Bovnoczki o colorează cu prezența lor scenică puternică, cu vocea lor distinctă și cu privirea care de multe ori relatează povestea interioară a personajului. Se întâmplă ca uneori spectatorul să nu iasă din sală cu povestea în minte, ci cu gesturile, vocile, privirile și energia actorilor, cu universul pe care ei îl creează pe scenă cu propriul corp. Iar „Schneider și Schuster” este unul dintre acele spectacole în care realizezi că un actor bun, indiferent de alte minusuri, te poate emoționa, te poate face să râzi cu lacrimi și te poate duce de mână până la sfârșit, prin labirintul poveștii lui.
Începutul spectacolului rămâne punctul forte, atât vizual, cât și emoțional. E momentul întâlnirii dintre Schneider și Schuster, în care cel dintâi îi joacă o farsă celui care visează să-l interpreteze pe Hamlet. Îl dezbracă de toate clișeele actorului și îl obligă să-l interpreteze pe Hamlet în chiloți, în idiș și în pași de dans. Iar Richard Bovnoczki creează un moment de comedie pură, născut din seriozitatea și naivitatea personajului său și penibilul situației asumat de Mihai Călin, care joacă un actor cu veleități de regizor avangardist. Și e meritul amândurora că reușesc să te ducă și să te scoată din toate cotloanele memoriei personajelor care par să fi prins trenul spre lumea noastră, așa cum Gil din filmul „Midnight in Paris” merge pe o stradă magică și se trezește la masă cu Salvador Dali.
ArCub, București
„Schneider & Schuster” de Joshua Sobol
Traducător: Ada Maria Ichim
Actori: Mihai Călin, Richard Bovnoczki
Regie, ilustrație muzicală: Lucian Pavel
Scenografie: Mihai Păcurar
Coregrafia: Silvia Călin
Print