Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, Camil Petrescu…
„Care sunt în definitiv problemele care se pun unui regizor? Și după ce i se pot cunoaște meritele? A alege interpreții adecuați rolurilor, a urmări de aproape mersul acțiunii, crescând odată cu ea, organizând incidentele secundare ca ele să contribuie la acea evoluție gradată, accelerată, subliniind momentele principale ale piesei, făcând să culmineze odată cu textul și jocul actorului, și intensitatea atmosferii. Acestea sunt îndatoririle elementare ale oricăruia care vrea să treacă drept regizor și pentru critică ele trebuie să constituie un prag. Atunci însă când în modul arătat mai sus se realizează în scenă o viață intensă, excepțională, de o amploare și de o adâncime impresionantă, o viață complexă care să cuprindă un întins registru din gama simțirii omenești, avem de-a face cu un mare regizor.
A alege interpreții? În teorie este extrem de ușor? În practică foarte arareori aptitudinile actorului coincid cu însușirile rolului. (…) Sunt amuzante distribuțiile pe care cei dinafară le fac și niciodată publicul nu va bănui toată bătaia de cap a unui regizor până se fixează la o serie de interpreți.(…)
Atmosfera se obține prin organizarea decorurilor și detaliilor. Orice tablou trebuie să aibă o unitate de viziune. Misterios, vesel, burlesc somptuos, burghez sau frivol, elegant sau mizer, cenușiu sau pitoresc, așa cum cere acțiunea. (…)
Mai era vorba de detalii. La noi sunt cel mai ades neglijate (în decor, tot mai puțin în ultimul timp). Într-un interior în care ar trebui să se vorbească încet, actorul care are trei cuvinte le strigă; actrița care ar trebui să fie fină, ironică, insinuantă, pentru că nu are decât patru-cinci replici, fiindcă e adică numai probistă, le spune (solemn) ca la Conservator. Iată un bătrân care, trecând, ar trebui să urmărească indulgent o scenă întreagă. Pentru că nu sunt decât două vorbe de spus, un bursier cu barbă falsă stă ca o momâie.
Sunt adeseori detalii, imperceptibile aproape, care nu trebuie să scape regizorului. Firește, sunt câteodată actori ca Sîrbul, Morțun, Bulfinski, cărora nu le scapă niciun detaliu, dar restul actorilor nu știu ce înseamnă anume cravată și un anume mod de a răsuci țigara. Tot spiritul de observație care lipsește interpreților trebuie înlocuit cu însușirile regizorului (și aci d. Gusty are câteodată adevărate trouvaille-uri). Detaliul caracteristic este picătura care decide între artă și grosolană imitație. A ști să-l alegi dintre nenumărate detalii inutile înseamnă să confirmi valoarea întregului.”
Fragment din volumul, „Modalitatea estetică a teatrului” de Camil Petrescu, Editura Enciclopedică Română, București, 1971))
Print