Consumăm, consumăm, consumăm. Nu ne mai bucurăm, nu mai savurăm, nu ne mai delectăm, doar consumăm. Orice. De la mâncare și băuturi, la cărți, muzică, spectacole și presă. Pentru toate suntem consumatori. Și exact acest lucru este exploatat mai bine de… producători. Se produce exact ce se consumă. Perfect logic. Cam totul se face în funcție de analize de piață, de ochiul unui Big Brother care nu doar ne urmărește, ci ne și teleghidează în direcția care „trebuie”. Și consumăm mai departe cu o aviditate care crește parcă pe zi ce trece, pe măsură ce singurătatea noastră este mai mare… și golul, și superficialitatea. Și, cu cât consumăm mai mult, cu atât fugim mai tare de noi înșine. Și, cu cât devenim mai lipsiți de intimitate pe fondul unei lumi disperate să arate cât mai multe cusături și dedesubturi, cu atât suntem mai avizi de intimitatea altora, cu atât nevoia de a trage cu ochiul în viața altuia crește – ca să fugim poate de golurile din existențele noastre sau pur și simplu dintr-o aviditate de „consumatori”. Și consumăm mai mult ca oricând „povești” și scandaluri. Le ingurgităm, le cerem, le comandăm și „producătorii” ni le oferă.
Pe acest fond pare-se a dispărut, s-a înecat în propria materie presa culturală în ultimii ani și în locul ei s-a strecurat o corcitură pervers altoită pe firavele ei rămurele: cancanul cultural. O specie iubită cu asupra de măsură, devorată, consumată cu nesaț. Azi, în lumea Facebook-ului de care ne bucurăm cu toții, „presa culturală” se transformă… Cum mai toate cotidianele s-au grăbit s-o îngroape și în ultimii zece ani a dispărut aproape cu desăvârșire, ce a mai rămas azi, ce mai supraviețuiește firav e, de fapt, această superbă specie nouă, care ne permite să fim în același timp și culturali, și conectați, și oameni ai timpului nostru. Și să degustăm plăcerile trasului cu ochiul prin gaura cheii, dar la lumina zilei.
Azi nu mai sunt la modă discuțiile serioase despre o carte, un spectacol sau un film, sunt plictisitoare pentru publicul larg, o să ți se spună, și nu fac rating sau afișări – afișările, moartea presei în România! Azi e la modă, o să ți se spună din nou, un filmuleț simpatic, o anecdotă sau, dacă vezi vedeta la o terasă în oraș la festival, la o bere, neapărat pozeaz-o, filmeaz-o, chit că-i cu spatele, important e să arăți că ești în preajmă. Ce dacă nu știi prea multe lucruri din biografia artistică a persoanei, astea sunt detalii, ce dacă nici publicul nu știe mare lucru, important e să faci poza virală, pentru că e cu o vedetă. Și iată cum cultura coboară în rândul maselor! E plictisitor să vorbești despre ultima premieră sau lucruri de-astea serioase, care nu interesează decât pe câțiva ciudați, important e să găsești chestia aia simpatică, „umană” – ți se spune – să arăți carevasăzică, știu eu, că și artistul e om, că și el face pipi, suferă și plânge, mai ales că plânge. Și dacă ai putea să afli ce feluri de mâncare a servit la masa de ziua lui ar fi superb, ar ieși un articol cultural pe cinste. Asta dacă nu reușești să râcâi un mic scandal. Cu scandalul și cu moartea mergi la sigur. Și uite-așa cultura curge pe pâine ca untul cald și publicul se bucură că află lucruri și presa… supraviețuiește. Iar dacă e vorba de vreo personalitate deja dispărută de ceva vreme, musai să inventezi ceva nou, că altfel pe cine Dumnezeu să mai intereseze azi de… Caragiale. Dar, dacă bagi un titlu în care arăți ce mare fustangiu era și câte amante a avut, vizualizările pe material sunt ca și făcute și omul care-l citește și-a luat porția de cultură pe ziua cu pricina, că doar a citit despre marele nostru dramaturg…
Două exemple „simpatice” trăite în redacțiile a două mari cotidiane din România.
- Un important regizor de film din România câștigă un premiu important la un mare festival internațional. Recomandarea redactorului-șef al publicației: nu ne interesează filmul, chestii de-astea de specialiști, pe noi ne interesează să ne ducem pe fir în jos, să săpăm la rădăcină și să vedem dacă filmul ăsta nu s-a născut dintr-o relație patologică a regizorului cu mama lui. De asta e interesat publicul, asta se citește, nu cronica la film…
- Are loc un concert la o sală importantă din București, un artist cunoscut va cânta la flaut… Recomandarea redactorului-șef al publicației: nu ne interesează toate detaliile astea despre concert, că Mozart, că nu știu cine, asta e informație secundară, pe noi ne interesează alte lucruri, de exemplu dacă a primit flautul cadou de la soție, de la amantă… și parcă se știe că e din aur. Să aflăm neapărat aur de câte carate… Da?
Print