Proaspăt premiat cu un premiu special al juriului în cadrul Festivalului de Teatru Scurt, care s-a încheiat aseară la Oradea, regizorul Theodor-Cristian Popescu a fost prezent în concurs cu trei spectacole: „Cancun” de la Teatrul Regina Maria Oradea, „Panică” de la Teatrul Nottara București și „Perplex”, de la Teatrul Clasic Ioan Slavici, Arad. „Cancun”, montat la teatrul gazdă, a avut premiera chiar în cadrul Festivalului Internațional de la Oradea, în desfășurare până pe 12 octombrie.
Aflat în zona pe care regizorul Theodor Cristian Popescu o frecventează în ultimii ani și în care, evident, se simte în siguranță, „Cancun” se dorește o montare care să discute în termeni contemporani despre dragoste, despre cuplu, despre comunicare, despre timp și (i)reversibilitatea lui, despre adevăruri ascunse, despre complicații psihologice, pe tema „ce-ar fi fost dacă”… Asta, în condițiile în care textul lui Jordi Galcerán este în fapt o comedie. O farsă cu efecte mai mult sau mai puțin devastatoare, pusă la cale de două femei, într-o vacanță la malul oceanului. În aceste condiții felul cum alege Theodor-Cristian Popescu să o pună în scenă este cel puțin discutabil, căutând să creeze adâncimi acolo unde textul nu rezistă la așa ceva și complicând pe alocuri inutil povestea.
Decorul se vrea pe jumătate simbolic, pe jumătate realist, întrucât pontonul din lemn pe care adoarme Reme și care vine destul de mult în sală, până prin dreptul rândului patru – o soluție nu neapărat necesară în economia spectacolului și care e, evident, doar o încercare de a anula cumva artificial distanța dintre scenă și sală – nu e neapărat „din același film” cu fundalul pe care se văd niște ramuri lungi și uscate așezate în fața unui panou alb, pe care se vor juca diverse lumini galbene, portocalii, violet etc. Într-o parte, este recreat bungaloul unuia dintre cupluri, vesel, colorat în albastru, cu prosoape întinse la uscat, iar pe jos, sub ponton, pietriș sau oceanul… depinde de imaginație.
În acest spațiu mai degrabă indecis, creat de Cosmin Ardeleanu, povestea celor două cupluri curge și ea cu o doză mare de artificial, pe care nu reușesc s-o controleze nici regizorul și nici cei patru actori, Corina Cernea, Ioana Dragoș Gajdo, Șerban Borda și Petre Ghimbășan. Două cupluri aflate în vacanța de vis în Cancun încep să se joace într-o seară de-a „ce-ar fi fost dacă”, iar jocul promite ceva amuzament și o comedie, așa cum anunță și prezentarea spectacolului. Numai că, după foarte puțină vreme, comedia se transformă într-un thriller psihologic ce eșuează în final într-un sărut pasional între cele două femei… Însă nimic comic!
Cum în acest spectacol relațiile dintre personaje, cărora Theodor Cristian Popescu le acordă o atenție specială de obicei – e suficient să amintesc două montări recente, „Metoda” și „Panică”, ambele la Teatrul Nottara – rămân superficiale, încercarea de a duce textul în acestă zonă a thriller-ului psihologic e sortită eșecului, iar tensiunile insuficient motivate interior ucid și comedia. Întorcându-se în timp, într-un moment din tinerețe, cei patru încep să-și imagineze cum ar fi arătat viețile lor, dacă la acel moment cuplurile s-ar fi format invers. Iar a doua zi de dimineață, viața deja arată altfel, atunci când Reme (interpretată de Ioana Dragoș Gajdo) se simte prizonieră într-o existență care nu-i a ei, într-o familie care nu-i a ei, cu un soț care nu-i al ei. Numai că ea e singura prinsă într-o altă realitate, iar ceilalți nu înțeleg. Jocul acesta, care oscilează în permanență între două realități posibile, este sau ar trebui să fie cheia întregii montări, numai că interpretarea tuturor celor patru actori rămâne într-o zonă de suprafață, replicile sunt de cele mai multe ori rostite ca într-un joc de ping-pong, fără adâncimi și fără energie interioară reală și fără nuanțe. Motiv pentru care toată construcția regizorală devine destul de șubredă și indecisă între o zonă de comedie, spre care actorii se duc instinctiv, plusând în momentele în care simt că ar putea cuceri publicul, și cea care se dorește un fel de de SF psihologic. În ea, realitățile se întretaie și se confundă, există vieți paralele și se poate trece dintr-una într-alta într-o clipă în care poarta timpului se deschide într-un vis… Numai că resorturile interioare sunt insuficiente, iar multe dintre imaginile create sunt doar poze artificiale, cum e chiar aceea din final, în care Ioana Dragoș Gajdo, în rolul lui Reme, adoarme pe ponton, într-o poziție atât de artificială pentru un spectacol care, evident, își propune mai mult de atât.
Teatrul Regina Maria, Oradea
Cancun, de Jordi Galcerán
Regia artistică: Theodor Cristian Popescu
Scenografia: Cosmin Ardeleanu
Light Design: Lucian Moga
Distribuția:
Laura: Corina Cernea
Reme: Ioana Dragoș Gajdo
Pablo: Șerban Borda
Vicente: Petre Ghimbășan
Traducerea: Luminița Voina-Răuț
Foto Party Oradea
Print