Când căutarea unei noi identități duce la eșecul unui festival grandios

La Plaza @ Els De Nil

Cel mai mare eveniment cultural vienez, desfășurat între 11 mai și 17 iunie, a continuat perspectiva propusă cu un an în urmă de noul său director artistic. Dorind să integreze festivalul Wiener Festwochen în contextul global al curentului de club culture, managerul cultural austriac Tomas Zierhofer-Kin a programat și în cadrul acestei a 67-a ediții secțiunea de muzică electronică ce a avut loc timp de trei nopți sub denumirea de HYPERREALITY. Timp de cinci săptămâni spectacole de teatru, dans, musical, instalații, performance-uri, precum și nenumărate ateliere, conferințe, expoziții și proiecte participative – multe dintre acestea cu intrare liberă – au împânzit întreg orașul. În centrul atenției s-au aflat teme precum frica, violența, setea de putere și fragilitatea democrației.
Printre spectacolele-eveniment s-au numărat Orestia lui Eschil în viziunea regizorului german Ersan Mondtag și adaptarea pentru scenă a romanului lui Jeffrey Eugenides The Virgin Suicides în regia lui Susanne Kennedy, precum și lucrarea de teatru muzical Troienele după Euripide în interpretarea regizorului korean Ong Keng Sen și a National Changgeuk Company din Korea. Două coproducții ale festivalului au examinat deopotrivă punctele forte ale comunităților și potențialul lor de conflict. Spectacolul de dans Crowd al regizoarei și coregrafei franco-austriece Gisèle Vienne a adus în scenă o paletă largă de sentimente, de tristețe, de înstrăinare, de dor, de tensiune. 10000 gestes a coregrafului francez Boris Charmatz a produs, cu numai douăzeci și trei de dansatori, momente pline de emoții. În același timp, fostele lăcașuri ale Căilor Ferate Federale Austriece din sectorul 10 al capitalei au făcut loc pentru spectacole ce îmbină teatrul cu muzica simfonică și cu proiecțiile multimedia.

The Walking Forest @Aline Macedo

Cunoscută pentru felul său de a crea o legătură între perspectiva teatrală și cea cinematografică, regizoarea braziliană Christiane Jatahy a prezentat spectacolul de tip performance-instalație The Walking Forest. Într-o hală uriașă, pe patru ecrane video, pot fi inițial urmărite poveștile unor oameni persecutați politic din Siria, Congo și Brazilia. În timpul vizionării acestor filme derulate într-o buclă continuă, spectatorii beneficiază de o selecție de băuturi oferite gratuit la un bar aflat în aceeași hală. Cu timpul devine din ce în ce mai evident faptul că barul îndeplinește și rolul scenei. Anumiți spectatori care primiseră o cască cu microfon în ureche se transformă în participanți activi, fiind chemați la bar să execute anumite acțiuni ce par, la prima vedere, foarte stranii. O femeie este invitată, de exemplu, să pună măruntaiele unui pește mort într-un acvariu aflat pe tejghea. Tot la bar, un bărbat este surprins introducându-și mâna într-o poșetă ce pare inofensivă, dar care se dovedește a fi plină cu sânge fals. Iar curățarea ulterioară a mâinilor „mânjite de sânge” în apa din acvariu este de prisos. Astfel de scene par absurde.

The Walking Forest @Aline Macedo

Însă la un moment dat misterul ce le înconjoară se dizolvă. Ca la o comandă, cele patru ecrane se deplasează pe șine amplasate în tavan și se unesc, formând un singur ecran lat, de tip cinemascop, pe care este proiectat un text din Macbeth. Căci drama lui Shakespeare constituie un punct de referință pentru lucrarea lui Jatahy. Titlul însuși este inspirat din pasajul profeției vrăjitoarelor: „Macbeth nu va fi înfrânt până nu va veni la Dunsinane pădurea din Birnam”. Regizoarea braziliană vede în această „pădure umblătoare” un simbol al rezistenței. Astfel, sângele de pe mâini reprezintă o legătură simbolică cu consecințele abuzului de putere. Acțiunile desfășurate mai înainte la bar au fost filmate și sunt acum proiectate pe ecran. De asemenea, o femeie care părea că leșină în mod repetat datorită căldurii excesive din hală, se dovedește a fi o actriță. Julia Bernat recită pasaje despre război și sclavia modernă. Doar o „pădure” îl poate opri pe Macbeth din asasinatele sale. Iar în spatele fiecărei ramuri se află o ființă umană. Şi astfel, ramurile proiectate pe ecran fac loc unei imagini a spectatorilor prezenți în hală. Cu toții devenim pădurea care poate opri relațiile de putere pervertite – iată mesajul lui Jatahy. Această imagine poetică din finalul lucrării sale imersive despre valorile europene, despre despotism și lipsa de umanitate lasă o impresie profundă, în pofida altor secvențe destul de banale, precum imaginea copilului de trei ani mort, adus de valuri pe o plajă din Turcia, ce a făcut înconjurul lumii în toamna lui 2015.

„Călătorie în iarnă” @Nurith Wagner-Strauss

Lumea zilelor noastre, sfâșiată de conflicte și războaie, a constituit și subiectul abordat de un cunoscut „mai vechi” al festivalului. În Călătorie de iarna Kornél Mondruczó pune în scenă ciclul de lieduri al lui Franz Schubert, încercând să îmbine trei elemente: la rampă se află Danubia Orchestra Óbuda sub bagheta dirijorului Máté Hámori, pe o canapea, în partea posterioară orchestrei, este cântărețul de operă János Szemenyei în rolul unui refugiat, iar în spatele canapelei, un ecran video de dimensiune mare pe care este derulat un film făcut în anul 2013 în tabăra de refugiați de la Bicske. Însă muzica lui Schubert despre singurătate, înstrăinare, fugă și moarte este copleșită de problema refugiaților, care, la rândul ei, rămâne în plan secundar. Când în final coloanele de refugiați se pun în mișcare – Mondruczó a completat secvențele filmate în 2013 cu scene de pe autostrada din Ungaria din 2015 –, solistul de pe canapea este de mult dat uitării, îngropat sub greutatea acestor imagini acuzatoare. În ciuda actualității sale politice, spectacolul regizorului maghiar rămâne un dialog nereușit între muzică, teatru documentar și limbaj vizual.

„10000 Gestures” by Boris Charmatz @ Mayfield, Manchester

Un apel împotriva violenței, pentru toleranță și înțelegere reciprocă a adus și La Plaza. „Titlul se referă la ideea unui spațiu de conversație, în care problemele publice sunt negociate, dând naștere la multe contradicții”, spune El Conde de Torrefiel, duo-ul creator al spectacolului, format din elvețiana Tanya Beyeler și spaniolul Pablo Gisbert. Această a treia coproducție a Wiener Festwochen evocă imaginea unei piețe dintr-un oraș oarecare, populat cu oameni cu fețe nedefinite. Indivizii anonimi și fără chipuri (dar care se aseamănă cu niște musulmani) se mișcă prin piață, trecând unii pe lângă ceilalți fără a scoate o vorbă. Este un loc în care oamenii se intersectează, fără să se întâlnească vreodată. O dovadă tangibilă a actualei stări a lumii noastre. În același timp, La Plaza prezintă un spațiu în care se pot „auzi” diferite forme de discurs, cuvintele (niciodată pronunțate) putând fi citite de către spectatori în proiecțiile textului (în spaniolă și germană) pe ecranul din fundalul scenei. Este o imagine a lumii contemporane, în care singurătatea este caracteristica masei de oameni adunată în piață. Sub liniștea aparentă a peisajului, El Conde de Torrefiel dezvăluie straturi de intoleranță și rasism. Colectivul din Barcelona (fondat în 2010) investighează modul în care vedem lucrurile, punctul nostru de vedere. Piața orașului se transformă într-un portret viu, al (interiorului) nostru, al tuturor. Estetica teatrală îndrăzneață a duo-ului catalan captivează prin îmbinarea originală a textului proiectat (pe alocuri în exces) și a minimalismului vizual.

Cu toate acestea, formele estetice nou propuse, dar și reluarea susținută în mediul teatral a problemei refugiaților, a contradicției dintre responsabilitatea socială și libertatea personală, au făcut ca un număr însemnat de spectatori să părăsească de multe ori sala încă în timpul desfășurării spectacolelor. Astfel, privite în retrospectivă, edițiile anterioare ale Wiener Festwochen sub conducerea lui Markus Hinterhäuser și a lui Luc Bondy par mult mai strălucitoare. Nu este de mirare că publicul a respins schimbările, mai mult sau mai puțin inspirate, propuse de Tomas Zierhofer-Kin astfel încât, la numai două zile după încheierea festivalului, acesta a fost nevoit să își dea demisia.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.