Când moartea e „cool”

Teatrul pentru adolescenți, cu subiecte despre și pentru adolescenți, e destul de slab reprezentat din România. Între teatrul pentru copii și teatrul pentru adulți se întinde o prăpastie care, din păcate, ne-ar putea costa generații de spectatori.

Acesta este contextul în care Radu Iacoban a pus recent în scenă, la Sala Nouă a Teatrului de Comedie, un text propriu, propunând unul dintre puținele spectacole care au în vedere acest segment de vârstă. Numărându-se printre cele trei proiecte câștigătoare la cea de-a VI-a ediție a Concursului „Comedia ține la TINEri”, „Emancipare” este o poveste cu patru adolescenți care fug de-acasă… O poveste despre vârsta aia dificilă, când orice se poate transforma într-o tragedie, când tenebrele te atrag, când extremele fac regula, când viața e complicată și plină de probleme inexistente, când secretele au valoare de secret de stat, când moartea are farmec și e cool…

Cel mai interesant la textul lui Radu Iacoban nu este felul cum își construiește personajele, căci ele sunt, până la un punct, caractere-tip, nici povestea în sine, subtilă și subtil condusă din punct de vedere dramaturgic, ci modul în care decupează realitatea celor patru tineri, extrăgând-o din timp, individualizând-o și conferindu-i în același timp valoare aproape universală. Cât privește montarea, cel mai interesant este felul în care alege să-l aducă în scenă pe Marc, personajul interpretat de Conrad Mericoffer, care joacă un rol straniu: e mort încă de când începe spectacolul, e acolo și nu e acolo, e prezent și în același timp e undeva departe. Ar fi interesant de știut cât și dacă a negociat dramaturgul cu regizorul și dacă încă din scriitură personajul Marc a fost conceput să poarte cu el toate atributele morții – din buzunar îi atârnă o bandă galbenă pe care scrie „Crime Scene”. Desigur că ar putea fi doar un gest teribilist să o poarte cu el, dar simți în permanență că, dincolo de glume, de umor și de banala fugă de-acasă a unor adolescenți după simularea de BAC, mai e ceva: o tensiune, o apăsare, o presiune, o disperare, ca un joc dus prea departe.

Doi băieți și două fete, doi buni prieteni și iubitele lor – în varianta văzută de mine, Conrad Mericoffer, Anghel Damian, Ioana Anastasia Anton și Letiția Vlădescu. Fiecare dintre ei întruchipează un tip recognoscibil, fiecare dintre noi ori am fost, la un moment dat, unul dintre ei, ori am avut colegi care erau așa. Marc (Conrad Mericoffer), băiatul revoltat, vrea să-și ascundă sensibilitatea sub masca durității și a nepăsării, e inteligent, dar deloc tocilar, e dornic să evadeze dintr-o realitate prea bine bătută în cuie. Prietenul lui, Alin, interpretat de Anghel Damian ca un inteligent amestec de candoare și început de maturitate, e băiatul cuminte, preocupat să ia note mari, (prea) atașat de mama, în fond un adolescent obișnuit al zilelor noastre, incapabil să fugă de-acasă fără să dea check-in pe Facebook din locul unde se află, sensibil, dar fără tulburări reale. Cristina, așa cum o interpretează Ioana Anastasia Anton, e adolescenta ușor infatuată, provenind dintr-o familie bună, echilibrată, care visează în secret să fie cerută în căsătorie sau măcar să i se spună „te iubesc”, undeva, pe munte, așa cum tatăl ei a făcut cu mama ei, e genul responsabil și care știe ce vrea în viață. Absolut seducătoare în rolul Delia este Letiția Vlădescu, de o vulgaritate perfect asumată, în spatele căreia se ascund și responsabilitate, și tristețe, și o fire călită, oarecum maturizată înainte de vreme, în ciuda manifestărilor care ar spune exact contrariul.

Spectacolul începe în foaierul Sălii Noi cu o scenă care însă nu aduce neapărat vreun beneficiu spectacolului, ci dimpotrivă, pentru că desfășurarea ei acolo nu e neapărat necesară. Apoi, publicul merge în sală. Într-un decor simplu, dar care funcționează bine în context, creat de Corina Grămoșteanu, un mic spațiu „înverzit” unde cei doi își pun cortul, dar care e și camera de hotel a celor două fete, și scena morții care-l va înghiți pe Marc… Cea mai interesantă soluție din decor sunt baloanele, zecile de baloane cu chipul lui, care plutesc undeva deasupra, despărțind cerul de pământ, și care vor fi sparte zgomotos, unul după altul, din ce în ce mai iritant și din ce în ce mai greu de suportat, cu cât tensiunea va crește.

Pe jumătate fugă de-acasă, pe jumătate excursie planificată, toată aventura lor înseamnă, pentru fiecare, un prilej să se dezvăluie. Marc îl convinge pe Alin să le abandoneze pe cele două fete în gară ca să scape de ele – și acesta ar putea fi primul indiciu. Apoi, în miez de noapte, în timp ce Alin doarme sforăind (crede el că doarme), își continuă jurnalul înregistrat pe reportofon – și acesta e un alt indiciu. Silite să petreacă o noapte în aceeași cameră a unui hotel ieftin, fetele trec de la conversații „intime” despre băieți, săruturi, iubiri, la lucruri mai serioase și fiecare își arată propria fire și interesant e că în fiecare ghicești toată linia genealogică, îi ghicești camera de-acasă, familia, preocupările de fiecare zi.

Iar printre toate aceste întâmplări reale Radu Iacoban strecoară parcă adieri dintr-o „irealitate imediată”. Sunt, în fapt două realități suprapuse, cea în care Marc există și cea din care Marc a ieșit, iar ei, în pardesie gri, maturizați parcă peste noapte și în același timp copii, dau declarații. Și poartă cu ei vina de a nu fi făcut nimic ca să-l oprească. Pentru că din călătorie se vor întoarce doar ei trei. Magia spectacolului constă tocmai în acestă bună funcționare a două realități paralele, una în care Marc există, dar e mort și una în care Marc nu mai există, dar e viu, două realități care din când în când se întretaie. Radu Iacoban nu cade în capcana de a explica în niciun fel de ce anume alege Marc acest drum și astfel lasă să intre în scenă o lume întreagă de posibile povești, scenarii, motive. Spectacolul rămâne valoros prin punerea în discuție, într-o coerentă structură artistică, a unor probleme mereu noi ale unei vârste oarecum ignorate. Și lasă deschisă întrebarea: De ce poate alege un adolescent să moară?

Teatrul de Comedie, Sala Nouă

„Emancipare” de Radu Iacoban

Distribuția:

Marc – Conrad Mericoffer

Alin – Anghel Damian/ Liviu Romanescu

Cristina – Ana Ularu / Ioana Anastasia Anton

Delia – Letiția Vlădescu

Scenografia: Corina Grămoşteanu

Regia: Radu Iacoban

Foto: Adi Bulboacă