Că la începutul secolului XX, atunci când a scris piesa „R.U.R”, cea care a și introdus la nivel larg folosirea cuvântului „robot”, Karel Čapek a fost un vizionar este un lucru evident. Atunci, în 1920, când se făceau primii pași spre lumea super-tehnologizată în care trăim astăzi era greu de imaginat că, iată, peste 100 de ani, tot ceea ce era o distopie SF, născută, desigur, dintr-o utopie, avea să fie astăzi atât de aproape de realitate. Și nu mă refer acum nici la roboțica Sophia cea devenită vedetă, nici la clonare sau alte astfel de „trepte cucerite”, ci, mai degrabă, la „robotizarea” unei lumi întregi printr-o uniformizare practicată la scară larg-universală.
Acesta pare să fie sensul spectacolului „R.U.R. (Rosum’s Universal Robots)” după textul lui Karel Čapek, pus în scenă de Vlad Cristache la Secția Germană a Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu. Nu atât o punere în discuție a gradului de robotizare la care societatea ne împinge, deși este într-o mare măsură și asta, cât, mai degrabă, o frumoasă propunere de salvare într-o lume care se îndreaptă fără dubiu spre prăpastie. Prăpastia pe care tehnologizarea în exces ne-o așază astăzi în față, bine camuflată sub masca de nerefuzat a confortului. O lume în care mașina a înlocuit într-o măsură covârșitoare omul.
Vlad Cristache alege acest text al lui Čapek, un nume mai degrabă ignorat în teatrul ultimilor ani – cu excepția superbei montări de la defunctul Centru „Nicolae Bălcescu”, „Scene din viața insectelor”, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză. Iar spectacolul pe care l-a pus în scenă la Sibiu, în stil propriu, cu muzica formaţiei Kraftwerk, este o interesantă interogație despre traseul pe care-l urmează omenirea. Și, în spatele poveștii, altminteri frumos construită pe scenă, se întrezăresc bine pronunțate semnele de întrebare despre gradul de robotizare la care am ajuns. Omul începutul secolului 21, care trăiește într-o lume din ce în ce mai artificială, care este aproape programat să gândească la fel cu ceilalți – lumea corectitudinii politice, lumea lipsei de sentimente, lumea rece, seacă, deținătoare a unui tip de inteligență din ce în ce mai artificială, lumea extrem de eficientă în care trăim astăzi – seamănă din ce în ce mai tare cu roboții perfecți pe care firma „Rosum’s Universal Robots” îi creează în laboratoarele ei secrete. Căci aceasta este povestea lui Čapek. Câțiva oameni de știință, retrași pe o insulă, construiesc roboți. În cantități industriale. Roboți concepuți fără sentimente, care să înlocuiască munca oamenilor. Să semene perfect cu oamenii, dar să fie lipsiți de sentimente și să suporte orice din partea oamenilor.
De altfel, spectacolul de la Sibiu așa se și deschide, cu o scenă foarte dură în care unei noi producții de roboți i se citește un fel de „Decalog”, în urma căruia să-și asume niște porunci clare. Și roboții sunt testați apoi, cu lovituri dure, spre exemplificare: orice le-ai face, oricât de tare i-ai lovi, se ridică și nu ripostează. Însă scena, așa cum o construiește Vlad Cristache creează premisele pentru ceea ce va urma și deschide deja perspectiva unei clipe a răzbunării… Care va fi dură.
Așadar, firma produce roboți pe bandă rulantă și are comenzi în toată lumea. Oamenii sunt înlocuiți cu roboți care muncesc mult mai eficient, au nevoie de minim de combustibil, nu se îmbolnăvesc și n-au nevoie de odihnă. Pur și simplu dau randament maxim. Vă sună cunoscut?!
Universul pe care-l creează Vlad Cristache pe scenă, cu o mică armată de oameni-roboți, în costume unisex argintii, cu întreaga scenografie (semnată de Andreea Tecla, Mădălina Niculae) angoasantă, rece, din plastic și plexiglas, cu zgomote angoasante, repetitive, totul recreează perfect coșmarul unei lumi din care viața, viața adevărată a dispărut.
Și povestea curge mai departe, până la un punct, destul de previzibil: va veni o clipă când roboții se vor revolta. Dar cum anume se produce această breșă în sistemul de securitate perfect, în care roboții lipsiți de sentimente acceptă fără nicio ezitare existența sau masa de disecție, orice li se rezervă? Ei bine, pe insulă apare o femeie. Helena Glory, fiica președintelui unei mari corporații industriale, vine în vizită. Helena reprezintă o organizație care vrea să elibereze roboții. Rămâne însă pe insulă, stârnind sentimente aprinse oamenilor de știință care de atâta timp trăiau printre roboți și… îl va convinge pe Dr. Gall să creeze roboți cu suflet. Așa se va „naște” roboțica Helena, făcută după chipul și asemănarea ei. Și robotul Radius.
În acest timp, lumea începe să se stingă, oamenii sunt copleșiți de roboți, nu mai au loc pe pământ, iar scânteia revoltei roboților, mult mai inteligenți și mai puternici, desigur, se va aprinde și va ajunge și pe insulă, unde totul se va sfârși. Un singur om mai rămâne pe lume. Dr Alquist este singurul cruțat. Și-l cruță pentru că este singurul „care lucrează cu mâinile” ca și ei… Sfârșitul lumii se apropie, Helena distrusese și formula secretă după care se creau roboții, nimic nu părea să mai fie posibil.
Și totuși… în această lume seacă și rece, în care sentimentele nu există și eficiența este singura lege, se naște iubirea. Roboțica Helena și robotul Primus se îndrăgostesc și visele lor de fericire, fac ca lumea s-o ia de la capăt. Și e foarte frumos finalul așa cum îl creează Vlad Cristache, e o mică rază care se ivește timid și promite să crească.
Spectacolul bine construit, beneficiind de excelenta coregrafie a lui Ștefan Lupu, are, totuși, niște lungimi și câteva scene repetate, care se întorc împotriva lui, pe ideea „mai binele e dușmanul binelui”. Altminteri, trupa secției germane, căreia i se adaugă și câțiva dintre actorii secției române și studenți ai Secţiei de Teatru de la Facultatea de Litere şi Arte a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu se comportă impecabil, iar jocul e omogen în scenele de grup.
Spectacolul te silește să privești în față o realitate în care parțial trăiești și spre care parțial te îndrepți și e departe de a fi confortabil…
FITS 2018
Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu-Secţia Germană
„R.U.R. (Rosum’s Universal Robots)” de Karel Čapek
Regia: Vlad Cristache
Asistent regie: Emöke Boldizsar
Scenografia: Andreea Tecla, Mădălina Niculae
Coregrafia: Ştefan Lupu
Dramaturgia: Fabiola Eldloth
Distribuția: Valentin Späth, Anca Cipariu, Daniel Plier, Daniel Bucher, Renate Müller Nica, Ali Deac, Emöke Boldiszar, Fabiola Petri, Robert Fekete, Adrian Neacşu, Cristina Blaga, Veronica Arizancu,Eduard Pătraşcu, Pali Vecsei, Iordan Cristian-Vasile, Flavius-Cătălin Haiducescu, Gabriel Adrian Popescu, Andrada Nicoleta Oltean, Larisa Nicoleta Miskolczi, Andrei Suveica, Alexandrina Grecu, Darius Prodan, Alis Ana-Maria Pelle, Cezara Creţu