Zeci de tineri actori s-au prezentat în a doua decadă a lunii iunie la preselecția organizată de UNITER în vederea Galei Hop care se va desfășura la începutul toamnei. Unii dintre participanții la preselecție au deja câțiva ani, nu mulți, de meserie, alții de-abia dacă și-au susținut examenele de licență. Printre candidați se află și vreo câțiva „recidiviști”, adică tineri care și-au încercat norocul și la ediția ori chiar la edițiile anterioare.
Parcurgând lista de înscrieri unora dintre competitori le recunosc fără nici cea mai mică dificultate numele. Indiciu clar că mi-au lăsat o bună impresie evoluțiile lor din galele trecute. Cele în care li s-a cerut să se confrunte cu dificultățile deloc minore ridicate de personajele cehoviene ori pirandelliene. Cu o parte m-am reîntâlnit cu foarte puțină vreme în urmă. În spectacolele participante la festivalurile verii. Aceștia fac parte din categoria „norocoșilor”. A tinerilor care au „prins” un angajament pe durată determinată ori măcar o colaborare. Sau cel puțin au avut șansa de a juca în spectacole independente.
Novici sau recidiviști s-au prezentat la preselecție, fiindcă văd în Gala Hop o șansă. De validare sau de revalidare profesională. O ocazie de a fi băgați de cineva în seamă. De a arăta că nu au făcut o facultate degeaba. Speră ca Hop-ul să le ofere dreptul, pe an ce trece tot mai greu de dobândit, de a-și face meseria. Indiscutabil, în afluxul mare de participanți de anul acesta a contat și fascinația pe care marea lor majoritate o încearcă la auzul numelui lui Gigi Căciuleanu și a provocării lansate de Maestru. Aceea de a-și arăta disponibilitățile pentru ceea ce el însuși a numit teatrul coregrafic. Și dans-actorie. Ceea ce înseamnă că noilor generații de actori nu le lipsesc nici îndrăzneala, nici dorința de a descoperi și explora noi tărâmuri ale histrioniei, dar și că nu sunt defective de creativitate. Bun. Însă preselecția a trecut și va trece peste numai câteva luni și Gala. Ce se va întâmpla mai departe? Nimeni nu știe.
Managerii de teatre ridică neputincioși din umeri. Demult nu mai sunt posturi disponibile. Degeaba au pus ei ochii pe participantul cutare care e bun, e de-a dreptul remarcabil, e chiar actorul de care ar avea nevoie pentru premiera următoare. Situația financiară din ce în ce mai complicată nu le îngăduie să îi ofere nici măcar un biet, un firav contract de colaborare. Oricum, la biroul de contabilitate al instituției s-au adunat deja un număr consistent de astfel de hârtii apăsătoare, cu termene scadente de multă vreme depășite, cu onorarii neachitate, fiindcă nu sunt bani și pace.
Autoritatea tutelară îi imită și ea pe manageri. În fața noii și dezagreabilei situații ridică și ea la fel de neputincioasă din umeri. S-a ajuns de mult la fundul sacului. Și chiar dacă pușculițele nu sunt încă goale cu desăvârșire nu teatrele și problemele lor înseamnă prima prioritate. Instituțiile de spectacole și tinerii actori mai pot să aștepte. Ministrului Culturii nici că-i pasă. Dl. Breaz nu face nici măcar minimul efort al ridicării din umeri, așa, de ochii lumii. Dl. Breaz participă la felurite talk-show-uri pe cu totul alte teme. Nu de astfel de dureri de cap are nevoie.
În vremea aceasta au loc examene de admitere. Alte zeci, sute de tineri își încearcă șansele la facultățile și secțiile de actorie, regie, scenografie, teatrologie. Ce se va întâmpla cu ei peste trei ani când vor avea diplomele în mână nimeni nu știe. Și, pe urmă, până atunci mai e, totuși, ceva vreme? Poate că până atunci se va găsi, totuși, o soluție. Dacă nu, Dumnezeu cu mila!
Print