Pe străzile Bucureştiului, căldură mare şi forfotă asemenea, ba chiar vacarm la orice oră. Românii au o bizarerie: în general, nu-şi cunosc clasicii, figurile acelea care se tipăresc şi pe bancnotele după care aleargă zi de zi. Printre ele, Ion Luca Caragiale. Îşi recunosc semenii printre personajele lui, au un sentiment acut de déjà vu, dar cunoaşterea despre creatorul lor este sublimă, însă lipseşte aproape cu desăvârşire. Îndeosebi la junii dornici de maşini şi studii în străinătate.
Puţin dintre bucureştenii chestionaţi sumar zilele acestea au auzit despre Anul Caragiale. Puţini pot spune cinci titluri din scrierile celui mai important dramaturg pe care l-a avut România şi puţini au idee despre biografia scriitorului. Puţini îşi amintesc câteva vorbe dintre multele prin care a rămas în posteritate. Şi, mai trist, puţini îi înţeleg umorul. Cât despre tinerii de azi, mulţi nu l-au citit şi nici la teatru n-au fost decât rarisim. Reproducem în continuare câteva dintre răspunsurile primite de la oamenii cu care am stat de vorbă în centrul vechi al Bucureştilor.
Sorin Mirică, 58 de ani, medic chirurg: „Conducătorii ar avea mult de învăţat“
„Caragiale este un exemplu foarte bun pentru soarta intelectualului din România. El a murit în străinătate, aşa cum şi azi mulţi români de valoare pleacă din ţară şi îşi dau duhul prin alte părţi. Aşa a fost la noi dintotdeauna: rareori oamenii valoroşi sunt recunoscuţi şi primesc ceea ce merită din partea societăţii şi a semenilor.
Caragiale a avut un ochi formidabil pentru realitatea din jur, una balcanică, meschină, superficială. Asta se vede bine în piesele lui din care conducătorii ar avea mult de învăţat, căci acolo văd fapte şi oameni din categoria aşa nu: Pristanda, Tipătescu, Trahanache, Zoe… Toţi, o apă ş-un pământ. Ţin minte expresii de genul Zoe, fii bărbată!, O soţietate fără prinţipuri şi fără moravuri, carevasăzică că nu le are, Curat murdar, coane Fănică etc.
Meschinării şi ifose, ca la noi, la români, sunt peste tot şi în schiţe. Pe multe le-am citit la şcoală – că eu chiar am făcut şcoală! – iar pe altele le-am văzut la televizor pe vremea când se difuza aşa ceva, că acum nu mai e loc. Televiziunile sunt ocupate cu piţipoance şi vrăjitoare, cu politicieni care ţin discursuri etc.“
Irina Dobrică, 24 de ani, brand developer: „Personajele lui pot fi brand de ţară“
„În ultimii ani, este pentru prima dată când se animă centrul vechi cu evenimente culturale interesante, vii, adecvate la spaţiu. Majoritatea sunt acum dedicate lui Caragiale şi adaptate la publicul care vine aici. Chiar dacă cei mai mulţi habar n-au de Anul Caragiale, aşa au ocazia să afle şi să-şi aducă aminte sau să afle ce este umorul adevărat, umorul de forţă, nu băşcălia de doi lei, de care dăm peste tot.
Sunt iubitoare de teatru şi merg des la teatru, la tot felul de spectacole. Ultima dată am văzut un spectacol Caragiale la Teatrul de Comedie. Nu mă pricep, dar e clar că românul şi mai ales vedeta şi politicianul din România seamănă mult cu personajele lui caraghioase. Au ticuri stupide, ticăieli prosteşti şi josnicii de care te loveşti în fiecare zi la serviciu, acasă, pe stradă. Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic, puţintică răbdare, căldură mare, mon cher sunt expresii care ne reprezintă. Aşa cum Caragiale ne reprezintă prin personajele lui, care pot fi, într-un fel, brand de ţară.“
Ioana Acsinte, 42 de ani, economist: „Nu am observat să fi fost vreo emisiune despre Anul Caragiale“
„Caragiale a arătat toate defectele românilor şi şi-a bătut joc de ele. Piesele lui au haz mereu, pentru că râd de metehne pe care le vedem şi acum în jurul nostru, că vorbim fie despre politicieni, fie despre oameni de rând, locuitori din mahala, cu o educaţie ce lasă de dorit. Minciuni, corupţie, ipocrizie sunt peste tot în jurul nostru şi se pare că românii nu pot scăpa de ele. Cuvintele pe care nu le pot uita sunt Două la prefectură, două la primărie.
Nu refuz nicio ocazie să merg la spectacolele lui. Dar astăzi nu mai sunt cum erau odată, căci mi-au rămas în minte cele cu Victor Rebengiuc sau Radu Beligan, pe care le-am văzut la televizor. Pe actorii mai tineri nu prea îi cunosc, dar o să mă duc să-i văd la teatru. Am aflat recent că este Anul Caragiale venind cu o treabă la Hala Traian şi văzând un afiş despre festival. M-am dus la terasa aceea unde sunt spectacole seara şi am văzut nişte tinerei simpatici. Nu ştiu de alte evenimente, că nu am timp să le urmăresc, dar e bine că nu a trecut neobservat acest an. La televizor însă nu văd decât talk-showuri politice, ştiri şi filme cu împuşcături. Eu personal nu am observat să fi fost vreo emisiune despre Anul Caragiale la orele la care mă uit eu, adică seara.
Petre, 20 de ani, student la Drept: „Am auzit de Anul Caragiale, dar n-am fost la teatru“
„Eu nu prea mă omor după teatru. N-am citit O scrisoare pierdută, cu toate că a fost în programa pentru BAC. Nu mă pasionează cititul în general, prefer să mă uit la filme. Şi nu prea m-au interesat scriitorii din manualul de liceu. Nu ştiam că anul ăsta se împlinesc o sută de ani de la moartea lui. Am auzit de Anul Caragiale, dar n-am fost la teatru nici cu ocazia asta. Acum a venit vara şi prefer să mă relaxez.
Nu ţin minte nicio replică, v-am zis că nu prea mă duc la teatru şi nici nu citesc decât ce mai postează prietenii pe Facebook despre concerte, vacanţe şi chestii d-astea. La televizor nu mă uit decât rar.“
Print