Interviu realizat de Irina Ionescu
Carmen Croitoru este lector la UNATC unde predă de peste 10 ani Management și Marketing Cultural în cadrul catedrei de Studii teoretice. În prezent este Directorul general al INCFC, dar deține o vastă experiență managerială concretizată în proiecte sau instituții la a căror înființare a participat: prima școală BBC pentru jurnaliști independenți din România, organizarea primelor festivaluri de teatru și dans contemporan britanic prin UNITER. A fost primul director artistic al ArCuB. A moderat prima emisiune despre managementul culturii la TVR Cultural. Din 2007 a fost în mai multe mandate consilier la Ministerul Culturii și a participat la elaborarea principalelor acte normative privind managementul instituțiilor publice de cultură sau legi speciale destinate artelor spectacolului sau așezămintelor culturale.
La Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a organizat, în perioada Festivalului Național de Teatru, a doua ediție a Conferinței Naționale a Managerilor Culturali (31 octombrie – 1 noiembrie). Două zile pline în care s-a discutat despre legislație, politici culturale, evenimente și inițiative în domeniu, formare profesională, instrumente de monitorizare/evaluare și foarte multe probleme apărute în special la nivel local, din cauza unor interpretări eronate/abuzive ale legilor în vigoare de către autoritățile (in)competente.
INCFC – Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală este singura instituție publică specializată pe segmentul cercetare aplicată pe domeniul culturii la nivel național care suplinește și specializări în meseriile culturii care nu se pot face în sistemul învățământului superior dedicat. INCFC oferă toate serviciile suport și monitorizările necesare Ministerului Culturii, precum și autorităților locale care sprijină și finanțează cultura din bani publici, el este practic, veriga lipsă într-un discurs articulat despre cultură. Nu se pot face politici culturale fără cercetare specializată, fără date și strategii coerente, fără analize manageriale de substanță, care să explice tendințele și sectoarele în care trebuie acționat prioritar, iar pentru toate astea e nevoie de o perfecționare și formare continuă în acord cu dinamica socială.
Despre importanța Conferinței Naționale a Managerilor Culturali și despre principalele teme discutate, am stat de vorbă cu lect. univ. dr. Carmen Croitoru, Manager INCFC.
Anul trecut a avut loc, tot în perioada Festivalului Național de Teatru, prima ediție a Conferinței Naționale a Managerilor Culturali. Care au fost concluziile (și rezultatele) primei ediții, în afara faptului că inițiativa trebuie continuată, lucru care s-a întâmplat anul acesta în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie și că, probabil, va avea loc anual/periodic? Din ce puncte de vedere a fost o întâlnire utilă, reușită în raport cu ceea ce v-ați propus când ați avut inițiativa?
Prima ediție a fost o încercare de a aduce în spațiul public o discuție aplicată asupra managerilor culturali. Ei sunt factori determinanți în schimbarea atitudinii și modului în care se produce actul de cultură în România. Parcursul operei de artă – bun cultural – produs cultural trebuie asistat de persoane cu competențe transversale, adică de managerul cultural care cunoaște din interior mecanismul de creație și receptare a actului artistic, dar și metodele de a-l răspândi corespunzător comunității de consumatori de cultură. Arta publică are misiune publică și obligații publice – acest lucru necesită persoane cu pregătire culturală, dar și cu pregătire managerială suficient de solidă pentru a putea redeveni purtătorul de cuvânt al societății. Arta și cultura nu sunt niște manifestări elitiste pentru cunoscători, sunt motoare de conștiință și civilitate. În plus, formele practice ale culturii sunt obligate să se desfășoare într-un sistem din ce în ce mai complicat birocratic, care trebuie foarte bine cunoscut pentru a se stabili o traiectorie adecvată. Din păcate, întreg complexul se confruntă cu doi dușmani legitimați istoric cu parcurs divergent: pe de o parte un sistem din ce în ce mai uniformizat de reguli legate de obligația de a transparentiza cheltuirea banilor publici, iar pe de altă parte, lipsa de pregătire legislativă și administrativă a oamenilor de cultură. Cineva trebuie să facă legăturile dintre catharsis și banii de pâine… Concluziile primei Conferințe Naționale a Managerilor Culturali pot fi sintetizate în ideea că meseria asta trebuie ajutată și protejată. Sunt mulți oameni de cultură și artiști supraspecializați care au înțeles necesitatea abordării în paralel a laturii practice. Sunt mulți cei care au înțeles că pericolul imens este să nu reușim să creăm UN SISTEM COERENT pentru domeniul culturii; cultura este și set de reguli, nu numai totalitatea expresiilor ei.
Din păcate, întreg complexul se confruntă cu doi dușmani legitimați istoric cu parcurs divergent: pe de o parte un sistem din ce în ce mai uniformizat de reguli legate de obligația de a transparentiza cheltuirea banilor publici, iar pe de altă parte, lipsa de pregătire legislativă și administrativă a oamenilor de cultură. Cineva trebuie să facă legăturile dintre catharsis și banii de pâine…
Pot fi deja formulate concluziile și liniile viitoare de acțiune care s-au conturat în urma celei de-a doua ediții? S-au schimbat lucrurile într-un an? De anul trecut până acum? S-au făcut progrese? Problemele sunt recurente? Suntem în același punct? Care ar fi aceste probleme?
Nu voi putea răspunde la șapte întrebări cumulate decât dacă reușesc să le clasez puțin… Prin urmare, despre probleme. Problemele sunt aceleași, sunt recurente, doar efectele lor sunt din ce în ce mai vizibile. Nu există doar câteva probleme care pot fi listate, ci categorii fundamentale de dificultăți care sunt conectate între ele: cele de sistem legislativ, cele legate de lipsa unor abordări sistemice de cercetare specializată, cele legate de modul de administrare și finanțare în contextul românesc, cele legate de lipsa infrastructurii… la cursurile pe care le predau am făcut chiar niște scheme cauzale destul de explicite, dar din păcate le știm doar noi, practicienii managementului cultural. Politicienii, autoritățile și marii artiști nu ajung să le conștientizeze pentru că percep DOAR EFECTELE CULTURII, nu și cauzele. Trăim vremuri aberante în care autoritățile fac festivaluri și artiștii se străduiesc să citească Legea salarizării unitare. Nu e de mirare că nu se întâlnesc. Progresul este că problemele se adâncesc în fiecare zi. Sistemul funcționăresc apasă cu tot mai multe reguli asupra culturii, unele inaplicabile la propriu. S-au creat modalități fictive de generare a hârtiilor (tot mai numeroase). Avem o cultură practică și una scriptică. Aproape paralele. Ele dau impresia că funcționează, dar e doar o chestiune de timp până ce întreg mecanismul se va bloca complet. Cultura reunește meserii vocaționale cu scopul PERFORMANȚEI, funcționarii încearcă să stabilească STANDARDE. E o situație ireconciliabilă. Lipsa studiilor specializate în decursul timpului face imposibilă analiza acestei evoluții. Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, cu titulatura asta lungă, dar explicită, asta face! Încearcă să suplinească ani de zile de ignorare a rolului cercetării specializate. Noroc că sunt din ce în ce mai mulți oameni care înțeleg problema. Mulți dintre ei își suspendă temporar, dorința de a face carieră artistică și se apucă să facă management. Dar nu sunt destule școli sau cursuri specializate…
Ce poate și ce nu poate face INCFC-ul pentru rezolvarea problemelor semnalate în cadrul conferinței? Recomandări către Ministerul Culturii? Concret, ce puteți/veți face? Reprezentați singura instituție care poate întreprinde ceva?
Nu aș vrea să fim singura instituție care să poată întreprinde demersurile pentru articularea unui sistem dedicat, dar este adevărat că suplinim o verigă importantă care a lipsit prea mult timp din peisaj. Când am început în iulie 2014 să ne articulăm misiunea, m-am îngrozit. Nici nu știam ce să facem mai repede: să oficializăm proiectul Strategiei pentru Cultură 2014-2020, să începem să adunăm baze de date în care să avem măcar numeric lista instrumentelor prin care se face cultură în România, să acoperim lipsa supraspecializărilor necesare pe meserii absolut particulare din instituții, să propagăm Managementul cultural, să accentuăm importanța beneficiarilor culturii… Sarcina e uriașă pentru că lipsește și sistemul de referință și oamenii specializați. Ar fi nevoie de vreo patru institute. Cultura e fundamental determinantă pentru identitatea națională, dar când mulți dintre noi nici nu pot defini articulat la ce servește cultura, e grav. Părerea mea este că stăm bine la formele de manifestare artistică, dar în ceea ce privește CULTURA, suntem departe… Faptul că în România cultura e subvenționată și clasificată în rândul serviciilor publice (art. 33 din Constituția României!), nu înseamnă că ea este un serviciu public de ghișeu. E o neînțelegere fundamentală. Oamenii care lucrează în biblioteci, așezăminte, muzee, instituții de spectacole sau concerte nu pot fi plătiți pe viață și pe criterii de vechime. Salariul umilitor și fix în cultură e fatal.
Sarcina e uriașă pentru că lipsește și sistemul de referință și oamenii specializați. Ar fi nevoie de vreo patru institute. Cultura e fundamental determinantă pentru identitatea națională, dar când mulți dintre noi nici nu pot defini articulat la ce servește cultura, e grav. Părerea mea este că stăm bine la formele de manifestare artistică, dar în ceea ce privește CULTURA, suntem departe…
Anul acesta au participat la conferință, fiind prezenți în programul oficial, și manageri culturali din sectorul independent. O noutate față de prima ediție. Cât de diferite sunt problemele cu care se confruntă managerii instituțiilor publice față de cele ale antreprenorilor culturali care funcționează în mediul privat? Pot fi ele corelate în cadrul unei singure conferințe?
Firește că nu mi-am imaginat că problemele sectorului independent se pot corela cu cele ale sectorului public, dar am făcut o primă încercare. Managerul cultural este o singură meserie și în public și în privat. Problema este că cei din sistemul public au fost obligați prin lege să învețe management, în timp ce în sectorul independent, doar unii sunt cu adevărat manageri culturali cu pregătire, restul se legitimează doar cu experiența unor acțiuni. Discursul lor se rezumă uneori la inexistența liniilor de finanțare. Lipsa de pregătire specializată îi face să nu poată vedea CE ar putea face pentru a schimba lucrurile. Am avut și la Conferință persoane vocale care vorbeau în numele managerilor culturali independenți, dar nu aveau nicio pregătire. Dialogul cu această categorie e imposibil. Îmi pare rău, experiența e utilă, dar nu oricine are un succes organizatoric în sectorul independent, devine automat manager cultural. Același lucru se întâmpla și cu directorii instituțiilor publice înainte să se aplice OUG 189/2008. Experiența nu poate suplini cunoașterea principiilor, a legislației și capacitatea de a conceptualiza corect ceea ce facem. Iar în management cine nu poate explica ce face, nu știe de fapt, ce face… e o butadă îngrozitor de adevărată.
Managerul cultural este o singură meserie și în public și în privat. Problema este că cei din sistemul public au fost obligați prin lege să învețe management, în timp ce în sectorul independent, doar unii sunt cu adevărat manageri culturali cu pregătire, restul se legitimează doar cu experiența unor acțiuni. Discursul lor se rezumă uneori la inexistența liniilor de finanțare. Lipsa de pregătire specializată îi face să nu poată vedea CE ar putea face pentru a schimba lucrurile.
Credeți că devine din ce în ce mai interesantă și mai căutată meseria de manager cultural? Credeți că piața culturală e în plină dezvoltare?
Nu numai că e din ce în ce mai căutată, dar devine imparabilă. Managementul în instituțiile și organizațiile cu scop cultural este cu atât mai important întrucât aceste structuri nu sunt guvernate de sistemul cerere/ofertă, iar beneficiul urmărit nu este financiar. Profesia de manager cultural este o supraspecializare culturală coroborată cu pregătire managerială și cu experiență practică. E o combinație complicată și greu de atins, dar paradoxal, există foarte multe persoane care întrunesc aceste calități. Trebuie doar să se hotărască. Evident nu este o profesie din care îți vei cumpăra vilă și iaht, asta e cert. Mai greu este să constați că ești nevoit să-ți suspenzi temporar viața de familie, dar depinde de la caz la caz… unii avem noroc!
Concurența pentru titlul de capitală culturală europeană în România e un semn că autoritățile au început să înțeleagă, în sfârșit, faptul că o viață culturală activă poate să producă efecte durabile, fiind și un motor de dezvoltare economică? S-a produs o schimbare de mentalitate la nivel politic? Este în sfârșit un moment bun pentru cultură?
Am avut ocazia să cunosc îndeaproape conceptul Capitalelor Culturale Europene atunci când am lucrat alături de Sergiu Nistor ca monitor pentru Sibiu 2007. Cred că este unul din cele mai reușite proiecte europene care poate genera un interes și o dezvoltare economică prin cultură atât de evidentă, încât nimeni nu poate să se mai întrebe de ce, sau la ce folosesc investițiile în cultură. Succesul Sibiului a mobilizat multe orașe anul acesta. Chiar și faptul că s-au putut coagula 15 candidaturi mi se pare deja un mare câștig. Autoritățile și oamenii de cultură au reușit să se așeze constructiv la aceeași masă într-un fel nesperat. În opinia mea toți au câștigat incontestabil. În primul rând au fost nevoiți să facă o strategie bazată pe o strategie de dezvoltare concretă. Adică nu au mai făcut promisiuni electorale, ci au identificat surse și resurse pentru cultură. E excepțional. De aici încolo drumul nu poate fi decât ascendent, indiferent cine va câștiga, cred că ar trebui să se adune într-o rețea, să producă și să circule evenimentele cu impact social. Ideea de a se fructifica strategiile desenate nu separat, ci împreună, ar putea chiar suplini lipsa de viziune a politicilor culturale existente.
Faceți parte dintr-un grup de lucru constituit pentru definirea standardului ocupațional corespunzător meseriei de manager cultural. Ce schimbări/modificări/îmbunătățiri vor fi aduse în domeniu odată cu reușita acestui demers?
Elaborarea standardului ocupațional (SO) este una din sarcinile date prin statut INCF-ului. El are obligația de a identifica și elabora cadrul reglementativ pentru meseriile culturii care nu au fost acoperite. A fost și una din concluziile și solicitările primei Conferințe Naționale a Managerilor Culturali. Managerul cultural este o profesie, iar directoratul este o funcție. Din păcate haosul creat de clasificările Legii 284/2010 – legea salarizării unitare a inclus managerul printre funcții cu o dublă titulatură. Va fi nevoie de timp pentru a repara asta. Ca orice lucru pornit greșit, necesită mai mult timp corecția decât construcția…
Ce ar mai trebui adăugat la final celei de-a doua Conferințe Naționale a Managerilor Culturali?
Ar mai trebui multe, îmi rezerv plăcerea de a reveni cu raportul acestei Conferințe și cu detalii asupra cerințelor explicite ale participanților și concluziile particiapnților peste vreo 2-3 săptămâni, în cazul în care există interes pentru subiect…
Irina Ionescu este teatrolog, profesor asociat la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti şi lector univ. dr. la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş. Lucrează de peste 15 ani în domeniul managementului cultural, în special, la Institutul Cultural Român.
Print