Ce te faci când legislația impune condiții ce pot avea efecte necontrolate și se pot întoarce chiar împotriva domeniului pe care-l reglementează? Întrebarea reapare des în ultima vreme, ori de câte ori se vacantează, dintr-un motiv sau altul (expirarea mandatului, atingerea vârstei de pensionare, rezultate slabe la evaluare etc.), un post de manager de teatru public și se organizează concurs pentru desemnarea unui nou manager. Una dintre condițiile de participare la aceste concursuri este, potrivit legii, obligația candidatului de a avea „studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de activitate al instituției, respectiv teatru și artele spectacolului”. Documentele normative, citate ca atare în anunțurile instituțiilor abilitate, sunt Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 189/ 2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, aprobată cu modificări și completări privind Legea 269/ 2009, cu modificările și completările ulterioare Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 68/ 2013, precum și a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1301/ 2009.
Carmen Croitoru, lector universitar la UNATC, specialist în managementul instituțiilor de cultură, răspunde la trei întrebări privind avantajele și dezavantajele acestei condiții de participare la un astfel de concurs.
De ce una dintre condiții o constituie studiile de licență în domeniul artele spectacolului? Care sunt plusurile și minusurile acestei măsuri limitative?
Principiul pe care această prevedere l-a avut în vedere inițial a fost acela de a respecta faptul că în instituțiile de spectacol autoritatea este profesională, și nu cea dată de funcția dobândită. E o problemă de competențe. Cine să conducă teatrele, dacă nu cei care au pregătire și abilități? De altfel, enunțul inițial al proiectului de lege prevedea ca pregătirea candidatului pentru orice tip de instituție să fie „din domeniul de activitate al instituției, studii universitare de lungă durată sau postuniversitare”. Cum s-a ajuns de la acel enunț, la studii de licență, nu mi-a fost nici mie prea clar, cert e că ea a devenit restrictivă inutil pentru cei cu mastere sau doctorate în domeniu, ceea ce este ridicol. Celelalte discuții legate de studiile de altă natură sunt complicate și au generat interminabile consultări la momentul elaborării actului normativ, când nu s-a putut ajunge la o concluzie care să mulțumească pe toată lumea.
Așa cum este acum, e limitativ, dar e relativ corect din punctul de vedere al profesioniștilor culturii și se bazează pe faptul că managementul este ceva mai simplu de învățat, dacă înțelegi natura activității. În cazul teatrelor, sunt supărați economiștii, juriștii, absolvenții de studii umaniste, dar faptul că lor le place teatrul și ar putea să-l conducă reprezintă excepția, nu regula. Minusurile le resimțim atunci când nu se găsesc profesioniștii de teatru care să știe management sau când cei care își asumă conducerea teatrelor nu se mai obosesc să și învețe managementul pe care ar trebui să-l aplice.
După știința dvs., toți managerii de teatru de stat în funcție in prezent îndeplinesc această condiție?
Ca să vă pot răspunde, ar trebui să cunosc toți directorii de teatru din țară. Așa că nu vă pot răspunde decât printr-o platitudine: dacă legea ar fi respectată, ar trebui ca toți managerii în exercițiu să fie oameni de teatru specializați într-una din meseriile care dau competențe pe acest sector de activitate.
Cum comentați componenta birocratică a concursurilor pentru ocuparea unui post de manager de teatru?
Nu cred că înțeleg prea bine întrebarea. În management „organizarea birocratică” este echivalentul ordinii date de informația scrisă, de proceduri corecte și eficiente. Dacă utilizați termenul de „birocrație” în sensul peiorativ din limbajul comun, nu știu ce să vă spun… Unii pun eticheta birocrației pe orice tentativă de a face ordine în sistem, considerând că, dacă teatrul e o artă, și administrarea lui trebuie să fie tot așa, artistică. Eu sunt de părere că lejeritatea și neglijența în administrație generează haos. De altfel, istoria și practica ne arată că teatrele de succes sunt mecanisme extrem de precise, ordonate, care respectă de sute de ani aceleași reguli; până când se trage cortina, o întreagă armată de actori, tehnicieni, muzicanți, mașiniști, electricieni, acusticieni, sufleuri, recuziteri, machiori și încă alți zeci pe care nu i-am enumerat funcționează ca un singur organism extrem de coordonat.
Excesul de procedură pe care îl vedem este rezultatul interpretărilor din jurul legii. Nu ar trebui să fie atât de complicat, dar lipsa oricăror criterii cuantificabile ar arunca actul de evaluare în derizoriu. Da, un proiect de management nu e simplu, dar nici nu trebuie să fie, atunci când știi ce faci.
Print