Îți mai aduci aminte de casa noastră,
Singuratică, nuci și castani ancestrali ascunzându-i
Zidirea imaculată…
Iar către scările albe
Erau două șiruri posomorâte de brazi.
Zidire înaltă și zveltă, un templu de spumă,
Sau mânăstire…
Semne ciudate împodobeau frontonul ionic
Pe care ar fi putut exista o inscripție
Neconcepută…
Pe sub ferestrele-nalte cu gratii
În umbră creștea mărgărintul – floarea cu lacrimi
A celor de dinăuntru…
O, casa noastră de visuri,
Pe dinăuntru n-o cunoșteam,
Pe dinafară n-o pricepeam…
Casa aceea așezată în locul
De nicăieri, sub nuci și castani,
Casa aceea cerească, desăvârșită, inexistentă…
În ceață adâncă, durere și spaimă,
Și câtă iubire, Și câtă iubire..
Îți mai aduci aminte?
Print