Casanova rătăcit în lumea ideilor

Dacă ar fi să încadrez spectacolul lui Dragoș Galgoțiu, „Casanova” de la Teatrul Odeon, într-o categorie, aș spune că e o bună exemplificare a ceea ce Peter Brook numea „teatrul fără viață”. E frumos, decorativ, are costume superbe, dar care îngroapă personajul în aceeași măsură în care încearcă să-l caracterizeze, e spectaculos, adică folosește toate mijloacele adiacente pe care le-ar putea folosi, amestecă și ceva elemente de commedia dell’arte, e o mostră de paradă intelectuală, de cărți citite, de idei… În primul rând, e o etalare lungă și lentă de idei interesante, dar transformate într-o demonstrație rece, seacă și da, s-o recunoaștem, plictisitoare. În care, timp de aproape trei ore, pe scenă se perindă imagini și atât. Imagini repetitive, imagini a căror defilare nu reușește să-și găsească un ritm sau să se constituie într-un ritm.

Bazat pe memoriile lui Casanova, o lectură fascinantă, suculentă, savuroasă, spectacolul de la Sala Majestic a Teatrului Odeon nu păstrează nici pe departe parfumul imaginilor și al poveștilor din volum. Sedus de propriile idei asupra lui Casanova, regizorul Dragoș Galgoțiu rămâne fidel, din păcate, și propriilor imagini deja epuizate în montări precum „Epopeea lui Ghilgamesh” sau „Viața e vis” sau chiar, pe alocuri, „Berlin Alexanderplatz”, la Teatrul Radu Stanca din Sibiu, și golește povestea lui Casanova tocmai de miezul ei. Întâi de toate, îi taie umorul și apoi îl secătuiește de însăși magia lui sexuală. Și asta, nu pentru că Marius Stănescu n-ar fi poate cel mai potrivit actor al momentului care să interpreteze acest rol, nu pentru că ceea ce face el pe scenă aproape trei ore nu este o performanță, ci pentru că așa l-a gândit Dragoș Galgoțiu. Iar formula adoptată de regie, în fapt, subminează din interior povestea și spectacolul. Și asta, încă din prima scenă, în care un Casanova bătrân, pe patul morții, își povestește parcă la nesfârșit originile, un moment lung și care strică deja ritmul. Din nou, în ciuda a tot ceea ce face Marius Stănescu pentru a-i insufla un strop de farmec sau de viață.

Într-un decor superb, semnat tot de regizor, care redă într-adevăr, în mare parte, împreună cu costumele create de Doina Levintza, ceva din lumea decandentă a epocii, din Veneția interioară a lui Casanova – înecat într-un roșu putred și sufocant –, un decor în care camera seducătorului devine ea însăși scenă de teatru pe care se perindă amintirile unei vieți, personajele rămân, din păcate, simple marionete fără viață, cu foarte puține excepții, precum Dorina Lazăr în Ecaterina cea Mare, Istvan Teglas și Anca Dumitra în servitorii lui Casanova și cam atât. Scenariul, realizat tot de Dragoș Galgoțiu, face, de fapt, cel mai mare deserviciu spectacolului, pentru că îi impune un ritm monoton, repetitiv și îl face să nu depășească zona ilustrativă. Și de aici structura defectuasă a spectacolului, în care cea mai mare parte se desfășoară previzibil. Mai exact, Casanova povestește (și cu toate schimbările de ton ale lui Marius Stănescu, și cu toate eforturile lui, monotonia rezistă, vorba reclamei…), iar lângă el apar ca din neant actorii care ilustrează ce spune el. Or, în secolul XXI, acest tip de teatru presupune o retorică de mult depășită.

Nimic din felul cum este creat Casanova și din felul cum sunt relatate (căci despre o relatare e vorba, de o sufocare a sâmburelui dramatic în epic) evenimentele atât de piperate ale unei vieți de poveste nu-i justifică faima de cel mai mare seducător. Totul rămâne la nivelul demonstrației de idei, care înghite orice urmă de conflict scenic.

Altminteri, costumele, cum spuneam, sunt spectaculoase, decorul în care ard lumânări adevărate în candelabru e frumos, coloana sonoră încearcă să spargă din când în când ritmul monoton, dar, una peste alta, spectacolului de la Odeon îi lipsește viața. Și rămâne doar un exercițiu intelectual interesant.

Teatrul Odeon

„Casanova”, după Memoriile lui J. Casanova de Seingalt, scrise de el însuşi

Scenariul, regia, decorul, coloana sonoră: Dragoş Galgoţiu

Costumele: Doina Levintza

Coregrafia: Răzvan Mazilu

Pictura: Sabina Spatariu

Traducerea: Mihaela Crețu

Distribuție:

Casanova: Marius Stănescu

Ecaterina cea Mare: Dorina Lazăr

Leporello, Frederic cel Mare: Marian Ghenea

Voltaire, Ludovic al XV-lea: Mircea Constantinescu

Dr. Gozzi, Stanislas, Bărbatul din Corfu: Laurenţiu Lazăr

Pigozzo, Brighella: Mugur Arvunescu

Bettina, Therese, Rose: Paula Niculiţă

Doamna din trăsură, Zenobia, Ducesa de Chartres: Ana Maria Moldovan

Doamna Orio, Veronique, Marcoline: Virginia Rogin

Gioacchino, servitorul lui Casanova: Istvan Teglas

Exorcistul, Statuia Comandorului, Casanova tânăr: Ionuţ Kivu

Don Giovanni, Pierrot, Croitorul: Marian Lepădatu

Casanova copil, Molinari, Truffaldino: Silvian Vâlcu

Nanette, Dna. F., Leah, Manon: Sabrina Iașchevici

Doica Bettinei, Messalina, Codoaşa, Femeia din Corfu: Ruxandra Maniu

Marton, Marucia, Clementine: Ioana Mărcoiu

La Tintoretta, servitoarea lui Casanova: Anca Dumitra

Lucia, Rosalie, Nina: Alexandra Poiană

Giulietta, Călugărița, Doamna de Pompadour: Anca Florescu

Henriette, Dna d’Urfé, Alsaciana: Simona Dabija

Fotografii de Mihaela Marin