Ar trebui să refuz să scriu o cronică despre „Castingul Dracului” semnat de Radu Afrim. Mai întâi pentru că nu pot analiza până la capăt un spectacol al cărui umor se bazează pe jocuri de cuvinte într-o limbă care îmi este necunoscută. Apoi, pentru că jignirea pe care o aduce acest produs artistic inteligenţei şi gustului publicului ar trebui tratată cu o tăcere unanimă. De ruşine. Dar cum există mai multe modalităţi de a încasa plama şi de a întoarce obrazul, prefer să îmi asum o atitudine.
Cuvintele de la care vreau să pornesc nu îmi aparţin. Le-am auzit şoptite de către o tânără prietenului său în timpul reprezentaţiei din cadrul Festivalului Naţional de Teatru la care am asistat: „Ăsta e teatru sau e panaramă?” Îi mulţumesc pentru inspiraţie şi o asigur că răspunsul este unul categoric: panaramă. Poate cel mai înţelept ar fi să mă opresc aici. Dar eu nu sunt înţeleaptă. Sunt, în schimb, foarte tranşantă când vine vorba de respect pentru Teatru, Scenă şi Spectatori. Beţia de tablouri vivante însăilate haotic în acest spectacol este cea mai clară dovadă de egocentrism artistic al unui creator care dispune de o trupă devotată şi nu lipsită de talent pentru amuzamentul propriu. Radu Afrim pare că şi-a făcut un moft când a conceput acest spectacol. Ca dintr-un capriciu a vrut să vadă până unde merge iubirea necondiţionată şi ca un Lear orbit de succes a pus marea întrebare: „Dacă eu vă dau pesmeţi mucegăiţi şi vă spun că e pain au chocolat voi nu doar că o să mă credeţi, ci o să o mâncaţi cu poftă şi o să mai cereţi o porţie?” Doar că nu a avut nici Bufon care să îl ducă de mână prin furtună şi nici un Kent loial.
Premisa de la care pleacă demersul artistic e ambiguă şi cam anemică; nu poate susţine ambiţiile intelectuale ce se vor inserate de-a valma în text. În deja cunoscutul stil eclectic, Radu Afrim a vrut să aibă şi haz, dar şi o atitudine socială, să fie şi acid, dar să nu lipsească nici latura estetică marcă înregistrată, să aibă şi trimiteri culturale, dar să fie şi pe înţelesul tuturor, să şocheze şi, mai presus de toate, să fie ironic. Apelând la reţeta deja testată de tocăniţă teatrală, iarăşi a pus câte puţin din toate. Doar că acum nici măcar nu a mai folosit ingrediente de calitate, ci semipreparate cu iz de rânced. Miklós Levente Ördög dintr-un oarecare sat Cârcel a avut o copilărie tare nefericită datorită faptului că s-a născut fix de ziua tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Mare traumă! Dar se pare că până la urmă soarta i-a surâs, iar acum este bine-mersi, bogat şi ferice. Aşa că îl băgăm în seamă în trecere pe „răposatul” şi apoi uităm de el. Nu e foarte clar dacă bogătanul a părăsit plaiurile natale sau dintr-un naţionalism/patriotism feroce a ales să rămână legat de glie. Cert este că are un băieţel căruia vrea să îi ofere drept cadou aniversar un spectacol cum nu a mai văzut satul Cârcel de când e el. Iar pentru aşa un proiect ambiţios organizează un casting. Şi ca la orice concurs cu pretenţii există şi un juriu, ales pe sprânceană: Profesoara Bözse, Xaba – artist coregraf-șef şi un şobolan dansator îmbrăcat la patru ace. Profesoara nu a fost tocmai model de virtute în tinereţe, iar acum repetă cu obstinaţie că este „în rahat”, coregraful supra-ponderal îmbrăcat în costum de ciclist, jampiere galbene şi cască de înotător e „coregraf de tractoare” (?) şi are bucurii la şoferii numitelor utilaje, iar şobolanul e fix ce lipsea pentru ca acest tabolu să fie complet. Şi încep să se perinde concurenţii – de la un div porno la pensie şi până la un imitator al lui Michael Jackson, care – surpriză – este nimeni altul decât şobolanul. Soţia acestuia, o gospodină care participă cu preparate culinare la casting, se dovedeşte pe parcurs nu doar nimfomană şi implicit infidelă, ci şi spion rus, posesoare de informaţii false cu privire la paternitatea micuţului sărbătorit Ricsi. În acest talmeş-balmeş mai apare şi un cor, fostă glorie a Cântării României alcătuit din alte trei doamne cu trecut nu tocmai astâmpărat, curve cum ar veni, un dansator – fost iubit coregrafului de tractoare, o Sharon Stone variantă rurală, încă o duduie care orgasmează cu talent, un preot brunet din satul Divorţaşii, un cowboy-playboy, fantoma străbunicii doamnei Ördög şi Nosfi; adică Nosferatu care vrea să îi facă şi el o bucurie şi Ricsi – mare amator de vampiri şi vârcolaci. Şi ar mai fi de enumerat, că doar fauna e bogată, iar imaginaţia dă pe dinafară debordantă precum e. Doar că memoria este selectivă, iar menţionarea verişorului balerin sau a doamnei îmbrăcate în costum popular secuiesc nu fac altceva decât să o încarce inutil. Pentru că oricum, lipsită de utilitate şi gust este întreaga perindare a şirului interminabil de abominaţii artistice.
Frumos, elegant… cât de cât. Această frăsuială browniană care ia peste picior show-urile căutătoare de talent nu ajunge nici măcar la calitatea artistică a originalului. E cu mult mai educativ şi mai plin de haz să urmăreşti o emisiune „Românii au talent” decât această suită dezlânată de poante groase şi ostentaţii obositoare. Căminul cultural în care se petrece acţiunea este la fel de potrivit şi pentru spectacol. Scena unui teatru, nu.
Dacă măcar ar fi existat un deznodământ fulminant, o morală, un wow final. Dar… nu. După două ore şi zece minute nu pleci acasă decât cu două ore şi zece minute pierdute. Revin la întrebarea pertinentă a vecinei mele de scaun, colegă întru suferinţă şi nu obosesc să răspund răspicat: nu, ăsta nu e teatru. E chiar panaramă! E ego-ul gomflat al unui artist care iată, se dovedeşte a fi posesorul unui simţ al umorului grosolan, ce nu s-a lăsat rafinat de cultura generală vastă pe care a acumulat-o şi care, din când în când, îşi mai dă în petic.
La final am aplaudat fără niciun entuziasm, din respect, efortul lăudabil al actorilor de la Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Tompa Miklós”. În schimb, încerc, fără rezultat, să înţeleg efortul de a aduce în FNT acest spectacol şi regret sincer efortul meu şi al celorlalţi spectatori care şi-au cumpărat un bilet de 103 de lei.
Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Tompa Miklós”
CASTINGUL DRACULUI, de Radu Afrim
Distribuţia:
Szidónia Galló; Kati: BEREKMÉRI KATALIN
Profesoara Bözse: B. FÜLÖP ERZSÉBET
Curier; Părintele Barna; Chelnerul roșcat de la Sovata; Braun Bush Jr.: BOKOR BARNA
Vocea maghiară: KISS BORA
Levi Galló; Șobolanul de gală: GALLÓ ERNŐ
Secuianca; Lady Baba: GECSE RAMÓNA
Xaba, artist coregraf-șef: LÁSZLÓ CSABA
Star porno; Nosferatu: CIUGULITU CSABA
Doamna Ördög, Orsolya Tisztaházy: MOLDOVÁN ORSOLYA
Sharon; Theodóra Tisztaházy: NAGY DOROTTYA
Miklós Levente Ördög, șef, soț și tată: ÖRDÖG MIKLÓS LEVENTE
Pan; Feri Csibi: RUSZULY ERVIN
Trio „Raze de Soare Nemuritoare”: LŐRINCZ ÁGNES, SOMODY HAJNAL, SZABADI NÓRA
Richárd Ördög, Ricsi: GERGELY BOTOND
Laci Nagy: NAGY LÁSZLÓ
Regia: Radu Afrim
Scenografia: Bartha József
Costume: Cristina Milea
Muzica originală: Vlaicu Golcea
Fotografii de Mihaela Marin
Print
Imi starnisera curiozitatea afisul si pozele, dar cand am dat cu ochii de pret, am renuntat sa ma duc sa iau bilet.
Citind cronica asta, ma bucur ca am economisit banii (cu care pot vedea cel putin 3 piese mult mai bune).
Asa, bun, am inteles…aruncam cu noroi in Radu Afrim ca sa aratam cat suntem “de transanta”si culeegem “like uri” de la cei care il detesta pe acest artist de al carui profesionalism nu se indoieste nimeni…ma refer la oamenii de bun simt.De ego umflat-gonflat artificial dispuneti dvs.dsoara Epingeac nu Afrim.Afrim chiar daca ar fi in posesia unui ego gonflat, isi permite, datorita zecilor de spectacole impecabile pe care le-a realizat.Dvs.ce ati realizat ca sa va perimiteti sa va portretizati c “foarte transanta”si sa vorbiti despre dvs.de parca ati fi Monique Borie?Sa arunci cu noroi ca sa-ti faci rating?.Orice om de bun simt artistic sau nu citindu-va materialele vede doar o forma fara fond si mult tupeu, fondat pe nimic, dar pe absolut nimic si ca experienta si ca discurs.Si nu e vorba nici macar de tupeu, e vorba de o obraznicie damboviteana sinonima cu prostia crasa si suficienta siesi.Cand un om de 24 de ani sau cat aveti, vorbeste despre sine ca si cum ar fi cel putin George Banu, noi, cititorii-spectatorii normali, mai putem specula ca nici d.p.d.v psihic omul respectiv nu e cu toate tiglele pe casa.P.S-Urmeaza maciuci de revista liceului adresate dlui Andrei Serban pe lista dvs “foarte transanta”?
Superspectacol.M am ras de am cazut de pe scaun.Cronica produsul unei persoane sfertodocte teatral si nu numai, lipsite de umor.
Domnilor Comicusz si Legere, de ce nu renuntati la atacul la persoana si argumentati unde se greseste in recenzie?
Orice artist, oricat de mare, poate sa aiba si creatii mai putin reusite, criticabile. Este firesc. Este laudat in anumite cazuri, este criticat in altele…
Exista argumente si este o viziune coerenta asupra unui produs.
Exista destule altele foarte bune, probabil vor mai fi si altele.
Cronicarul este dator sa isi expuna viziunea sa, opinia, chiar daca nu e agreabila.
Succesul e periculos. Incepi sa te copiezi si a te copia e mult mai periculos decat sa-i copiezi pe altii Eu mi-am adus toata echipa de vanzari Asta dupa ce i-am obligat sa citeasca cronicile Cred ca acest spectacol si cronicile aferente vor deveni material de studiu ,atat la teatrologie ,cat si la marketing Cum sa vinzi un fake! Reprezinta starea de fapt din teatrul romanesc :minciuna ridicata la rang de arta Acum inteleg de ce Afrim prefera provincia Un fotograf bun ,o armata de critici dispusi sa cosmetizeze nimicul si sa-l prezinte drept inovatie ,promovare agresiva Cine sa-i contrazica ? Noroc cu FNT–ul ,asa vede si poporul ce se ascunde in spatele imaginii :UN MARE FAS. Si,zau ,in ultimile trei editii,Afrim s-a fasait rau de tot
Felicitari ,domnisoara !Sa vedem daca “greii” teatrului au putin curaj ,putina demnitate sa iasa de sub papucul marelui artist Frica este mare . Afrim decide despre cine sa scrieti,cum sa scrieti ,la ce spectacol sa mergeti ,in ce spectacole sa jucati Altfel riscati sa fiti numiti tradatori si sa fiti marginalizati Iar daca nu esti in lumea lor ,nu existi Zau ? Exista viata si dincolo de Afrim! JCineva ,pe fb ,numara like-uri la aceasta cronica Asta e normalitate ,oameni buni ? Eliberati-va !
,, CEI CARE GĂSESC ÎNŢELESURI URÂTE ÎN LUCRURILE FRUMOASE SUNT DESFRÂNAŢI FFĂRĂ A FI ÎNCÂNTĂTORI. ASTA E O GREŞEALĂ.
ADEVĂRUL E CĂ ARTA OGLINDEŞTE SPECTATORUL, NU VIAŢA.
ARTISTUL NU POATE FI NICIODATĂ MORBID. EL ARE PUTINŢA SĂ EXPRIME ORICE.
Artistul este creator de lucruri frumoase.
Critic este acela care poate transpune într-un alt mod sau într-o altă substanţă impresia produsă asupra sa de lucrurile frumoase.
Critica cea mai distinsă, la fel ca şi cea mai modestă, este un procedeu autobiografic.
Niciun artist nu are preferinţe de ordin moral.
Orice artă este în acelaş timp aparenţă şi simbol. Cei care pătrund dincolo de aparenţă o fac pe propriul lor risc. Cei care desluşesc simbolul o fac pe propriul lor risc. ”
Oscar Wilde a exprimat nişte lucruri cu mult înainte de dumneavoastră. Poate vă vor schimba concepţia, domnişoară Epingeac. 🙂
“Femeia marii”, de la Nationalul iesean… o alta catastrofa marca Afrim
Am inteles ca ego ul autogonflat fara nici o baza va determina sa va autoportretizati dar sa ti scrii comentarii singur, maniacal, e de toata jena.Eu cred ca vi se intampla sa vorbiti si singura…Tot materialul dvs. este un atac gros si prostesc la persoana si nu are nimic de-a face cu genul criticii de teatru.Ce treaba are ego ul gonflat sau nu al unui artist cu spectacolul?Dsoara Alinutza, scrieti despre spectacol nu despre persoana (stearsa cultural) a domniei voastre sau despre persoana Afrim (activa cultural) ca sa se poata numi cronica, altfel veti intra in constinta oamenilor ca o poftitoare de scandal.
Si toata ipocrizia aceea cu “Teatrul, Spectatorii, Scena”cu majuscule e halucinanta.Alina Epingeac, o adevarata preoteasa si vestala (???) a”Teatrului si Scenei”.Pe cand un autodafe pe altarul sfant al “Teatrului”?Citind materialul gasesc similitudini si apropieri evidente cu stilul dnei Ileana Lucaciu.Cel putin dansa nu scrie despre sine intr-un mod jenant la inceputul croicii, portretizandu-se ca un martir care isi asuma riscuri “criticandu-l”pe Afrim…si are o experienta, comunistoida, dar o are…”intorc obrazu;l”, “cum eu sunt foarte transanta”…ma opresc aici, no comment….
Prostii si crtonica si spectacolul.O fatuca fara date prea multe si talent care vrea sa ajunga in prim plan pe seama plictiselii si blazarii unei fete batrane.
Ha,Ha,Ha,daca Alina este fata batrana,atunci Maia e fata mare a Teatrului romanesc:)))Pana unde poate ajunge rautatea breslei actoricesti,no more comentarii ca deturnam rau de la subiectul propozitiei:UN SPECTACOL RATAT,nimic altceva.Bravo,Alina!
Doamne, ce prostie de articol! Am fost cu niste prieteni din Ungaria mi-au spus ca e cel mai haios si cinic spectacol pe care l-au vazut.Cu ce priviti sau auziti un spectacol, cu inima si creierul sau cu picioarele?Si articolul e scris tot cu picioarele.In Romania oamenii care scriu despre spectacole ataca si jignesc artistii (grobian de multe ori) In Ungaria nu se intampla asa ceva…Se scrie exclusiv despre spectacol nu despre oamenii care l-au realizat, care in Romania sunt facuti prosti, umflati, gonflati.Asta nu e critica…
Draga Iulia,
pentru ca mesajul a ajuns in casuta mea postala am decis sa iti rapsund. Iti spun sincer ca mie spectacolul mi-a placut tocmai pentru gratuitatea lui, pentru ca mesajul era un pretext pentru o efervescenta aproape deliranta. Cantarea Romaniei era un psectacol urias, serios si cu mesaj ideologic, totul de o plictiseala imensa, un spectacol omagial. Contraponderea lui nu poate fi decat o farsa, neserioasa, eteroclita, fara mesaj ideologic, fals omagiala. S-ar putea sa ai dreptate in critica pe care o faci piesei cu o mentiune. Majoritatea celor care au fost la piesa au trait din plin bucuria spectacolului, si eu printre ei. Imi pare rau, dar cred ca domnisoara care a decretat ca spectacolul e o “panarama”, intr-adevar un termen greu in limbajul de specialitate, era printre putinii oameni cu “gust” care n-au gustat piesa. Eu am vazut niste actori extrem de buni, jucand in mai multe registre, pe mai multe tonuri, dupa ce inainte de acest spectacol vazusem ceva extrem de caznit, cu mesaj, onorabil deci si anume “Tipografic majuscul”. Actori foarte slabi incat nici nu mai avea importanta ce mesaj transmite piesa. De la Catingul dracului am plecat cu o senzatie placuta si reconfortanta. Pe aceasta cale, felicitari actorilor din Targu Mures. Angelo
Mie nu mi s-a parut ca publicul ar fi fost chinuit, revoltat sau dezgustat. As putea spune multe, dar nicidecum ca ar fi fost ore pierdute. Pana acum am crezut ca tinerii sunt receptivi la nou sau la neconventional, dar vad ca nu toti. A fost unul din spectacolele cele mai faine din cate am vazut vreodata. Bravo Radu Afrim!
Felicitări pentru cronică! Restul este tăcere…
Inca o data un Radu Afrim care iti da o mie de motive sa nu te mai duci la teatru! Nu la orice piesa, ci la cele semnate R.A.! Pacat!
Felicitari pentru articol!
O sa va dati seama in timp câtă dreptate are fata asta. Afrim este un SPECULANT AL IMAGINI si un FALS ARTIST.