Ana Ciontea amestecă pervers grija, tandreţea, tirania şi, mai ales, manipularea într-un joc pe care îl numeşte – şi chiar este! – iubire. E mamă. Văduvă, cu un copil – băiat! – aflat deja la vârsta însurătorii. Trăiesc aproape izolat, iar minimele legături cu realitatea sunt televizorul şi chioşcul de ziare care le asigură un trai modest. Prins şi acum de fusta ei, Ludovic-Victor construieşte – în curtea casei – un OZN. OZN? Da, pentru că este singurul mijloc de transport destinat extratereştilor. Iar el nu-i decât un extraterestru –după tată! – în misiune. Din „ştirile de la ora 5” şi din tăieturi de „fapt divers” întocmeşte zilnic câte un raport destinat… alor lui. Mama îi tolerează îndeletnicirea nelucrativă, cu două condiţii: să se ocupe, din când în când, şi de chioşc şi să mănânce tot din farfurie. Are răbdare cu el pentru că ştie cum e, pentru că are şi ea un refugiu: în lumea Vrăjitorului din Oz, în care păşeşte încălţată în pantofii cei roşii ai lui Dorothy, după ce va fi înghiţit doza reglementară de antidepresive, o lume în care încearcă să-l tragă şi pe fiul ei căruia, la 33 de ani, îi spune Toto.
Dincolo de comicul absurd şi amar al situaţiei, nimic spectaculos nu pare a se întâmpla. Până în momentul în care apare Cendre. Odată cu imixtiunea tinerei femei în familia fericită – „There’s no place like home” – cenuşa trecutului începe să se spulbere. Ceea ce ne apărea doar un pic ciudat se dezvăluie, piesă cu piesă, ca un puzzle desfăşurat pe aproape 20 de ani.
Născut în Belgia acum 44 de ani, Thierry Janssen abordează realitatea cu acuitate şi o exprimă cu cinism, dar – fără paradox – într-o manieră poetică. Este actor, regizor şi autor. Două dintre piesele sale de teatru, Le Roi Bouffon şi Aurore dans la toile au intrat în finalele Concursului de Dramaturgie al Uniunii Artiştilor, iar Factorul uman a câştigat Premiul Juriului Străin la concursul Premiile Regizorilor de Teatru organizat de Centrul de Dramaturgie Wallonie-Bruxelles.
Trei partituri, trei registre diferite. Alături de Ana Ciontea, Dan Rădulescu şi Monica Săndulescu îi fac familiară spectatorului povestea unor oameni frustraţi, obligaţi să simuleze normalitatea. Poveste crudă și poetică, al cărei deznodământ este cu totul neaşteptat. „Factorul uman este o tragicomedie despre o societate dependentă de antidepresive, despre teama de singurătate şi nevoia de iubire” – spune regizorul Alexandru Mâzgăreanu. Factorul uman, montat la Sala Nouă a Teatrului de Comedie, în proiectul pe care directorul George Mihăiţă l-a iniţiat pentru regizorii tineri este un spectacol percutant, fără emfază, de care te apropii cu empatie şi care poate rodi emoţie pe termen lung.
Teatrul de Comedie
„Factorul uman”, de Thierry Janssen
Traducerea: Nicolae Prelipceanu
Regia: Alexandru Mâzgăreanu
Scenografia: Mihai Păcurar
Muzica: Alexandru Suciu
Distribuția:
Ludovic: Dan Rădulescu
Mama: Ana Ciontea
Cendre: Monica Săndulescu
Foto Vlad Vîrban
Print