Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, Cătălina Buzoianu…
„Actorul: Mesagerul, Mediatorul Hermes, Cel care asigură comerțul cu ideile nemuritoare! Actorul! Minunată, imprevizibilă, capricioasă, vie, sclerozată, moartă, reînviată veșnic din grămăjoare neînsemnate de cenușă ale atâtor incendii, stranie, inefabilă făptură!
Actorul! Copil al naturii, inocent, crud, năbădăios care varsă pe scândura șubredă șiroaie de lacrimi adevărate din adâncurile sufletului său torturat de demonii orgoliului și ai umilinței.
Actorul! Clovn trist, el râde spre cerul mincinos, orbitor, al reflectoarelor, râde privind în apele oglinzii biata lume de mucava și clei mirositor, singura mirifică, ideală.
Actorul! Caliban, Ariel și Prospero! Monstru sacru! Centaur al mitologiei colective, cel care poate fi, o clipă, Zeul, setea noastră nestinsă de absolut sau Omul – neliniștită clepsidră a cunoașterii.
Regizorul celebrează natura sacră a actorului, ca în misterele străvechi, declanșând, cu intuiția psihanalistului, forțele ascunse ale naturii sale neștiute, cizelând, polizând cu dragoste statuia vie a perfecțiunii imposibile.
Regizorul curăță noroiul clișeelor sedimentate, destupă găurile izvoarelor ascunse, declanșează jerbe de adevăruri imprevizibile, misterioase din adâncurile naturii umane. Cu instrumente fine, de optician al sufletului, regizorul îndepărtează țesuturile apărătoare și sângele viu al neliniștitelor spaime se răspândește în sistemul de vase comunicante al scenei. Delicate incizii și îndrăznețe suturi ale nervilor provoacă reacții în lanț, descărcări electrice ale unor senzații uitate. În periculoasa operație pe cord deschis, regizorul și actorul par, ca într-un crud, sângeros ritual solar aztec, sacerdotul și victima emisară, iar inima smulsă cu ascuțitul cuțit de obsidian – zbătându-se vie sub cuțitul de foc al zeului vieții –, jerfa neîncetată a milioanelor de eroi anonimi ai teatrului lumii.
În lunga, nesfârșita noapte lunară a spectacolului milenar, sub soarele artificial al torțelor, lumânărilor, reflectoarelor, regizorul se dezagregă și devine materie fecundă absorbită în același sistem de vase comunicante al scenei.
Ca djinul din ulciorul fermecat, regizorul iese și se destramă uriaș în aerul scenei atâta timp cât este nevoie de el pentru ca făptura vulnerabilă care îi invocă să prindă putere, contur. Apoi dispare sau rămâne în spațiul spectacolului ca un abur, ca o părere…
Regizorul! Pygmalion suflând veșnic peste făptura de carne și vis care poate cataliza energiile colective prin impulsul suprauman al transfigurării sale.
Actorul și Regizorul! Inseparabila făptură perfectă și strălucitoare a echilibrului universal, făptură de sânge, lacrimi și revoltă, ultragiată și hipersensibilă, umilită și strivită în carnea și simțirea omenească, pentru a dărui oamenilor o picătură de frumos, de iluzie, de ideal, de cunoaștere a insondabilei naturi ale cărei părți suntem.
Nu cunosc alt adevăr fundamental al profesiei noastre decât cel al comuniunii depline dintre Actor și Regizor, al luptei pe viață și pe moarte între Actor și Regizor, al izbândii amândurora prin miraculosul deplin, triumfător al spectacolului.”
(Fragment din Mnemosina, bunica lui Orfeu de Cătălina Buzoianu, Fundația Culturală Camil Petrescu, Revista Teatrul azi, 2005, București)
Print