Cronica

Am debutat în calitate de posibil viitor critic de teatru și am dobândit formarea profesională într-o perioadă în care domeniul era dominat autoritar de Valentin Silvestru. Am beneficiat și eu de îndrumările, de sfaturile, de încurajările sale, câteodată – recunosc – m-a mai și dojenit, însă mi-a și luat apărarea fermă într-o dispută în care, [...] Citește în continuare

Cronica

Adevărul este unul dintre cele mai nobile deziderate ale oamenilor de bine. De mic eşti învăţat să nu minţi. Scrie şi în cărţile sfinte. În numele lui se fac sacrificii şi chiar se moare. Acel adevăr pur, superior, care pluteşte deasupra mizeriei comune, care păstrează ceva din frumuseţea nebuniei unui Quijote îndrăgostit la modul ideal [...] Citește în continuare

Cronica

Dumnezeu este sinonim azi cu Catedrala Mântuirii Neamului, cu preoții apăruți la știri senzaționale, creștinismul e echivalat de noua intelectualitate fie cu prostia, fie cu Evul Mediu etc. etc. etc. Și când te gândești că la distanță de doar vreo cinci-șase decenii Dumnezeu și creștinismul erau singura lumină într-o epocă de întuneric absolut, că acolo, [...] Citește în continuare

Cronica

Într-un colț al scenei o zărim pe tânăra procuroare Teodora Banu, căreia apropiații în spun Teo, încercând să-și omoare timpul pe care trebuie să îl petreacă la noul ei serviciu, pregătindu-și, probabil, viitoarele examene de promovare în profesie. Adică citind dintr-o carte a criminologului Cesare Lombroso. În celălalt colț se află tânărul locotenent Popescu Filip, [...] Citește în continuare

Cronica

Nu întâmplător cea mai importantă întrebare din teatru rămâne „De ce?”. De multe ori se întâmplă ca rezultatul să se transfromre într-un „De ce, Doamne iartă-mă?”. De la bune intenţii şi gânduri onorabile, multă energie, timp şi resurse materiale investite în proiecte care sună foarte bine pe hârtie, se poate ajunge fără prea mare efort [...] Citește în continuare

Cronica

Ce altceva decât absenţa unor texte cu carnaţie asemănătoare şi cu roluri cel puţin la fel de ofertante să determine frecvenţa, insistenţa chiar, cu care apare în repertoriile noastre piesa Ludmilei Razumovskaia Dragă Elena Sergheevna? Scrisă la începutul anilor ’80 în plină perioadă brejnevistă ca urmare a unei comenzi precise (a fost, carevasăzică, un „text [...] Citește în continuare

Cronica, Special

„La revedere!”. Această sintagmă, în limba română, chiar dacă este folosită atunci când te desparţi de cineva cu politeţe, presupune reîntâlnirea. Despărţirea nu e decât temporară. Cumva, chiar dacă e puţin probabil să îl reîntâlneşti pe taximetristul din a cărui maşină tocmai cobori sau pe doamna care ţi-a vândut biletul de tren pentru întoarcerea acasă, [...] Citește în continuare

Cronica

Aceasta este o cronică mai puțin conformistă despre „Nu chiar 1918” de Székely Csaba, în regia lui Cristian Ban, un spectacol controversat (dinaintea primei reprezentații), într-un Sfântu Gheorghe liniștit și extrem de curat, de-un Centenar pe care l-am înțeles și nu prea. Pe 1 Decembrie, în timp ce se fluturau stegulețe tricolore și se urmăreau [...] Citește în continuare

Cronica

O mărturisire a lui Tuncer Cücenoğlu, autorul piesei Avalanșa, publicată în caietul de sală al spectacolului orădean, ne lămurește că scrierea se fundamentează pe un fapt real. De care dramaturgul a aflat cândva, prin 1987. Undeva, în Estul Anatoliei, ar exista o localitate mică, înconjurată de munți, unde oamenii sunt obligați de legi cu puternice [...] Citește în continuare

Cronica

În alcătuirea scenariului dramatic care a stat la baza spectacolului Scrisori de pe front, aflat în repertoriul Teatrului Mic din București, regizorul Vlad Massaci a avut la dispoziție două surse. Prima este reprezentată de Notele de război ale sublocotenentului Ioan R. Marinescu, regăsite, adnotate și publicate de nepoata de frate a acestuia, Irina Nelson. Cea [...] Citește în continuare

Cronica

Ne naştem, îmbătrânim şi murim copii. Indiferent de vârstă, de rang, de nume. Păstrăm undeva, ori bine cocoloşit într-un căuş al sufletului, ori la vedere, în colţul zâmbetului ştrengar, ceva din copilul care nu ştie cum să se oprească din crescut. Sau, cel puţin, aşa merită să trăim. Altfel, înăcriţi, înrăiţi şi învrăjbiţi de tot [...] Citește în continuare

Cronica

În fiecare etapă importantă din consistenta lui carieră director de scenă care numără deja, iată, 35 de ani și mai bine, Victor Ioan Frunză a acordat atenția cuvenită literaturii dramatice românești. Nu a făcut-o fiindcă i-ar fi impus-o cineva, nu pentru a fi pe placul nu știu cărei autorități trecătoare, nu l-a interesat să fie [...] Citește în continuare