Ceea ce în termenii de azi s-ar numi premiera absolută a piesei Vicleniile lui Scapin s-a produs la data de 24 mai 1671. A fost mai curând vorba despre ceea ce critica de acum ar numi “un spectacol de serviciu”, iar directorii de Teatre, scuzați inadecvarea termenului, managerii de azi, confruntați cu tot mai drastica [...] Citește în continuare
Cronica
Cronici de teatru
Cred că aproape nu există exegeză, eseu, cronică ori chiar și numai câteva notații fugare în cursul cărora să se încerce a se da seama despre Macbeth-ul lui Shakespeare și felul în care a fost el transpus în spectacol și să nu se repete cvasi-obligatoriu câteva lucruri. Și anume că “piesa scoțiană” ar fi una [...] Citește în continuare
Care e granița între normalitate și nebunie? Unde începe și unde se termină realitatea? Ce este, de fapt, realitatea? Într-o lume în care adevărul și minciuna, iluzia și așa-zisul concret se amestecă mai mult ca oricând, într-o lume în care măștile sunt mai prezente ca oricând, în care închiderea în realități proprii se practică la [...] Citește în continuare
Pentru ca un fenomen artistic, în cazul de față un spectacol de teatru, să dobândească dreptul de a-mi rămâne în memorie, trebuie să fie frumos, adică artisticește valid, dar și util. Dacă îndeplinește ambele condiții, vorba poetului, „cu atât mai bine țării și lui cu atât mai bine”. Mărturisesc că am suficiente rezerve de ordin [...] Citește în continuare
Nu demult, cam pe când mergeam eu la şcoală, elevii aveau toate şansele să fie cel puţin certaţi de părinţi pentru conportamentul şi performanţele şcolare nu tocmai breze. Cei mai „norocoşi” primeau şi câte o palmă de coreţie pentru şaptele ăla la matematică. Întrebările interminabile: „Dar cutărica („olimpică” şi „tocilară”) ce notă a luat?”. Evident [...] Citește în continuare
Din punctul de vedere al organizatorilor, dar și din perspectiva rațiunilor și rosturilor existenței la Arad a unui Festival de Teatru Nou mi se pare mai mult decât justificată prezența pe afișul celei de-a șaptea ediții a acestei importante manifestări de cultură teatrală a spectacolului intitulat Pisica lui Schrödinger. Care este, fără doar și poate, [...] Citește în continuare
Candoarea este o calitate pierdută. Sau devalorizată, cel puţin. Am devenit cu toţii foarte perspicace, ne pricepem la multe, ne grăbim să demonstrăm cât de isteţi suntem, cât umor inteligent avem, ce replici sarcastice improvizăm instant, ce asocieri suntem gata oricând să argumentăm. Şi avem şi dieta perfectă, bio, eco, plesnim de sănătate, avem grijă [...] Citește în continuare
Montând la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” spectacolul intitulat Dansul Delhi, spectacol în a cărui gramatică sunt topite șapte piese într-un act și în cheie declarat post-modernă scrise de atât de originalul și mereu surprinzătorul Ivan Vîrîpaev, regizorul Radu Afrim se detașează pentru a doua oară în această stagiune de propria modalitate de a face teatru. [...] Citește în continuare
Odinioară, Leonida, savurosul personaj zămislit de condeiul și talentul lui Caragiale, își fundamenta discursul persuasiv ținut în fața Efimiței, între altele chiar și certitudinea că nu se poate, nu are cum să fie rivoluție, pe ceea ce fusese scris la gazetă. De vreme ce gazeta de aseară nu a scos și nu a scris o [...] Citește în continuare
Știi că e timpul perfect de stat pe-afară atunci când auzi voci de copii (uneori și țipete) de pe străzile din jurul blocului. Se declanșează în acel moment un sentiment familiar, care apasă pe butoanele memoriei și te trimite în copilăria ta, când realmente uitai să te întorci când se înnopta. Cine spune că în [...] Citește în continuare
S-a întâmplat să văd spectacolul intitulat Nori în pantaloni de la Teatrul „Kosztolanyi Dezsö”, invitat la cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Teatru Poimâine, care a avut loc în primele zile ale lunii mai în organizarea Teatrului Szigligeti din Oradea la foarte puțină vreme după ce am încheiat lectura cărții intitulate Umbre peste [...] Citește în continuare
Cred că nu există pe lumea aceasta exeget cât de cât serios al Livezii de vișini care să nu fi văzut în capodopera cehoviană o superbă, copleșitoare metaforă a extincției. Într-o celebră carte (Livada de vișini, Teatrul nostru), George Banu scrie că piesa ar da seama despre experiența morții. Adică preț de câteva luni de [...] Citește în continuare
,,Toate dorinţele ar trebui să fie nişte femei bine îmbrăcate”, este una dintre replicile care rămân întipărită în memorie, dar de fapt, dorinţa este cauza nefericii noastre. Despre asta este vorba în spectacolul ,,Melcul”, în regia Liei Bugnar, care semnează și textul, despre nefericirea creată de umbrele trecutului, despre iubire, dăruire, singurătate, amintiri, bătrâneţe şi [...] Citește în continuare
Contrastul este una dintre cele mai redutabile ustensile ale artei dramatice. Fie că ne plac sau nu surprizele în viaţa reală, în sala de teatru întorsătura de situaţie, pragul, acel twist care ca un pocnet din degete deturnează întreaga acţiune sunt condimente care nu doar ne menţin atenţia, dar fără de care experienţa vizionării unui [...] Citește în continuare