Poezia de luni

Ce bine ca toate aceste cărți Au fost scrise! Nu trebuie să le mai scriu eu S-o iau de la capăt, Să-mi frământ mintea.   Mă uit la fiecare titlu – Vârându-mi nasul și silabisind, Și, cu fiecare tom, Parcă mi se ia o piatră de pe inimă.   Mă apăsau toate aceste lumi de [...] Citește în continuare

Poezia de luni

Dacă simt că te grăbești și asta prin puținul aer care-l respirăm, îmi declini culoarea-n pasta umbrei atârnând de ram. Și mă las în neîncrederi ondulat și mult suit precum verdele în iederi suspinânde spre zenit.   Ca și cum aș merge peste clar albastrul înnorat al privirilor celeste și cu capul îngropat ținând ochiul [...] Citește în continuare

Poezia de luni

Fără tine mi-e frig N-am înțeles niciodată Cum simte aerul Că ai plecat. Universul se strânge Ca o minge plesnită Și-și lasă pe mine zdrențele reci.   Câinele negru Cu burta întinsă duios pe zăpadă Se scoală și se îndepărtează Privindu-mă în ochi, Refuzând să-și spună numele. Începe să fulguie. Mă ustura pielea Pe locul [...] Citește în continuare

Poezia de luni

Eu sunt umbra când nicio lumină nu mă bate ruină a cuvintelor, cu o fereastră, roată fără de căruță de una singură rostogolindu-se pe singurii de voi Ce frumos răsare soarele peste noaptea de ieri A trecut, în fine, și această secundă născându-ne fără dureri. Vă spunem la revedere, iar nu la adio, ființe care [...] Citește în continuare

Poezia de luni

Făptura ta ca o rezervație de magneți ca o muzică – oare cum se va întrece în grație pe sine o ramură andaluzică?   Despre neant despre semințele care astâmpără flacăra jocului – ce-ar putea să spună dorințele mai mult decât inima socului?   nici măcar răcoarea nopții siderice nu pune peste patima noastră copastie [...] Citește în continuare

Poezia de luni

Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine… Dar fiindcă azi mi te dai toată, Am să te iert – E vechi păcatul Și nu ești prima vinovată!…   În cinstea ta, Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint, Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint, În pat ți-am presărat garoafe Și maci – Tot [...] Citește în continuare

Poezia de luni

Fereastra e-o poemă de plumb și de scântei, Orașul adoarme troienit. Mult mai târziu de miezul nopții sunt orele trecute… În haosul vieții nici noi nu ne-am găsit… O, vino, cel puțin, acum, prin forțele necunoscute; – Să viu ? – Oh! mi-i frică… – Vezi! – Hai! – Am venit. – Unde? -Lângă tine. [...] Citește în continuare

Poezia de luni

Învelișul tău Ca o pasăre în cuibul inimii În râuri de sânge te scalzi Și zbori prin vârful degetelor mele   Când pleci Corpul regăsește infinita lui greutate Și peisajul deschis beant Înseamnă lipsa ta   Cu mâini adânci ca niște panere Mă scoți din oceanul somnului Și capul îmi sună ca o scoică   [...] Citește în continuare