Poezia de luni

Toamna îmi îneacă sufletul în fum… Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare. Dansul trist al toamnei îl dansăm acum, Tragică beție, moale legănare…   Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi. Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse. Fără nicio șoaptă. Numai să-mi întinzi Brațele de aer ale clipei duse.   Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri. Câtă deznădejde [...] Citește în continuare

Poezia de luni

înot singur prin vârtejul de gesturi pe care mi le tot adresați din spatele geamului gros care ne separă   plutesc în toate gândurile voastre secrete care invadează piața și străzile care bântuie ale voastre zile și ale mele nopți   aud muzica atâtor fanfare de odinioară răsunând în timpanele devenite tobă și tamtam   [...] Citește în continuare

Poezia de luni

Ce-i astăzi, marţi? Aşteaptă. Că mâine-n zori, poetul pătrunde iar sub coaja bătrânului stejar, descuie şapte cercuri de lemn cu ţigaretul şi-ajunge-ntr-un imperiu de dans şi de poiar în care molecule-n elipsoid cutreier scot sunete de sfere cereşti, şi fluvii curg, şi-o stea, ce pare Venus, prin gura unui greier aşază zimţi pe iarba ce [...] Citește în continuare

Poezia de luni

Iubire, bibelou de porţelan, Obiect cu existenţa efemeră, Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră Pe care te-am lăsat acum un an…   Îţi mulţumesc!… Dar cum?… Ce s-a-ntâmplat?… Ce suflet caritabil te-a păstrat În lipsa mea, În lipsa ei, În lipsa noastră?… Ce demon alb, Ce pasăre albastră Ţi-a stat de veghe-atâta timp Şi te-a-ngrijit De nu [...] Citește în continuare

Poezia de luni

Umbrit eram, iată, de glezna cuiva care mult mai puternic prin toate pășea; astfel oricât de tânăr, cu oricâtă pripeală, orice drum băteam a doua oară; dus undeva să spun că iubesc văd că iubita mi-a fost trezită-nainte; caut un lup să-l fac frate frățesc și-l găsesc însemnat de alt dinte; vreau să-ncalec un cal [...] Citește în continuare

Poezia de luni

este foarte mare mai mare decât jumătatea neluminată a lumii cap de tâmpit şi încâlcit e vina mea şi a lipsei de lumină ar trebui să-l tai pentru câtva timp (mai zice soacra că suntem nebuni) măcar până la primăvară ca să mă pot odihni crede-mă cap de povară nu-l mai pot duce, mă plâng [...] Citește în continuare

Poezia de luni

Aflu, uimit, despre mine, că sunt apărut pe pământ din motiv de pământ; atât de ciudat şi de crud mi se pare că-ndată visez că sunt fund de căldare că sunt roată de moară, sau cui, sau ostreţ, că sunt scaun sau masă, sau sculă de preţ, că sunt ceas, ochelar, buzunar sau cuţit, că-s [...] Citește în continuare

Poezia de luni

Bun, dar cu noi cum rămâne? Ei au fost mari, tragici, sfinți… Ei au mâncat pâine, părinților noștri le-au fost părinți.   Dar noi, dar cu noi?… Lor le-a fost frig, au pătimit, au mers prin zăpadă, prin noroi, au murit și s-au nemurit.   Noi trăim, cu noi cum rămâne? S-a hotărât ceva? S-a [...] Citește în continuare