Ai senzaţia că îşi caută cuvintele atunci când vorbeşte. Valentin Uritescu nu se exprimă fluent şi graţios. Efortul de a găsi rostul cel adevărat al spusei sale e vizibil pentru interlocutor. Celor înduhovniciţi li se întâmplă asemenea. Pentru că gândul lor are stavilă închiderea buzelor care păstrează tăcerea cea de aur. Aş!, ar zice regăţeanul, [...] Citește în continuare
Portret
Îmi place să cred că personajul care îl defineşte pe Ştefan Radof, de aproape 20 de ani încoace, este Spirache, cel din Titanic vals montat de Dinu Cernescu în 2002, la Teatrul “C.I.Nottara”. Actor şi personaj, imaginea omului care rămâne frumos. Frumos, oricare i-ar fi povestea. Şi pentru că povestea i-a fost scrisă de ceilalţi, [...] Citește în continuare
Ştefan Radof este, pentru mine, actorul care, în fiecare spectacol, primeşte rolul de structură de rezistenţă. L-am văzut jucând la Teatrul “C.I.Nottara”. Alături de celălalt Ştefan – Ştefan Iordache. Evenimentul care depune mărturie pentru calitatea de necontestat a artistului este, pentru mine, Viziuni flamande, un spectacol coupé Michel de Ghelderode, care a avut premiera în [...] Citește în continuare
Curat cu inima. Aşa l-am văzut eu pe Ion al Năpastei. Demn de milă creştinească şi de iubire frăţească. Aşa am devenit curioasă şi am vrut să-l cunosc pe regizorul Alexa Visarion, să-i văd spectacolele. Cine este regizorul, mi-am zis, care îl înţelege atât de bine pe acest oropsit al soartei, încât să-i insufle Ancăi [...] Citește în continuare
Şi-acum zâmbesc a drag la amintirea acelei după-amieze de vară când puneam, cu Tora, ţara la cale. Era la începutul anilor ’90, ne vedeam încă foarte tinere şi voiam să construim un complex pentru artiştii în vârstă. Un fel de campus-nadir. Cred că amândouă eram, chiar după decenii, sub influenţa magnificului spectacol “Gin Rummy” de [...] Citește în continuare
Un actor care ştie să joace jocul. O voce de neconfundat. Inflexiuni perfect controlate pe stare. Eleganţă. Dan Condurache. Uneori tragicul se disimulează în burlesc. Sau într-o rară discreţie. Şi încă ceva: umorul. Umorul ca o calitate sine qua non a inteligenţei. [...] Citește în continuare
A fost odată o montare (iar piesa încă se mai joacă), în care un actor ținea luna în mâini. Cu atâta emoție și dăruire, încât parcă avea în palme sufletele a zeci de spectatori... [...] Citește în continuare
Este actriţă şi muzician. Iar într-o lume a vedetelor cu orice preţ, răsărite de nu ştii unde şi înflorite peste noapte, Ada Milea este modelul artistului anti-vedetă. Simplă până la modestie, dar autentică, foarte sinceră cu sine şi concentrată pe munca ei. [...] Citește în continuare
Cred că un artist poate avea un spaţiu predilect de manifestare, acela în care se şi profesionalizează. Dar Artistul nu rezistă să nu păşească şi în zone învecinate unde, câteodată, şansa îi zâmbeşte, îl ia de mână şi îi dă în stăpânire domeniul spre care a îndrăznit. [...] Citește în continuare
– partea întâi – Regizor de teatru. Şi de film. Şi, într-un anume fel, scriitor. Alexa Visarion. Un artist pentru care două milenii şi jumătate de teatru sunt vii, doar să întinzi mâna şi să le aduci acum, aici, pe scenă. Şi profesor. “Pe mine mă interesează tinerii regizori. M-au interesat totdeauna şi tinerii regizori [...] Citește în continuare
Să Fii pe Scenă. Să Fii. Între toţi cei de pe scândură, personajul tău: întruchipat de tine. Tu, recognoscibil indiferent de postură. Tu, vorbind cu publicul chiar fără cuvinte. Cu un singur gest, să creezi legături nevăzute. Să stai cu spatele la public, iar publicul să-ţi simtă încordarea, tensiunea replicii care va veni. Să fii [...] Citește în continuare
Un aer numit Alifantis. Aşa cum respiri seara, pe dig, preaplinul sării. Sau cum ţi se dăruiesc brazii, începând cu mirosul lor verde. Sau cum vocile Brăilei ţi se joacă în ureche româneşte şi greceşte şi în toate limbile pe care le-a cunoscut portul vreodată. Inspiră, Expiră/Poezie, Muzică/Nicu Alifantis. El face să vibreze timpanul inimii. [...] Citește în continuare
Să inventeze o maşină cu care să călătorească în spaţiu şi timp e un vis dintotdeauna al omului de pretutindeni. Să străbată secolele şi să se aşeze la masă cu regi şi regine, să treacă prin atelierele meşterilor altor epoci, să intre în sălile de bal, unde, la lumina lumânărilor, străluceau costume somptuoase şi se [...] Citește în continuare
Lemn cald şi fir ţesut care caută să se întoarcă sublimat la forma şi culorile iniţiale. Memoria originarului. Schele în mişcare, capabile să devină din palat, biserică, din leagăn, mormânt. Polaritate desăvârşită şi volume a căror simetrie se poate citi, în orice clipă, şi început, şi sfârşit. Construind, Vittorio Holtier actualizează parcă un spaţiu arhetipal, [...] Citește în continuare
