Manipularea este o artă. Reprezintă acţiunea prin care un actor social este determinat să gândească şi/sau să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune. Dincolo de percepţia generalizată a propagandei şi a manipulării nocive, sensul acestui termen nu trebuie automat asimilat cu efecte dăunătoare. În cazul de faţă nu [...] Citește în continuare
Studii
Dincolo de metafore genral valabile, lumea chiar e o scenă, iar noi suntem într-adevăr actori. La modul cel mai propriu. Împrumutul limbajului de specialitate în domenii deloc artistice a făcut ca astăzi să avem actori politici, teatre de război şi ieşiri la rampă – fraze care încet-încet se înscriu într-un limbaj de lemn gazetăresc, forme [...] Citește în continuare
Vorbeam despre subtext. Sensul stanislavskian al termenului este reconfigurat. Pentru David Esrig nu e important doar ceea ce nu se spune. Nu doar cuvintele din umbră, ci tot ce înseamnă percepţie – sunete, imagini, mirosuri, întreg universul interior al personajului. Filmul interior este specific psihicului uman. Fiecare dintre noi, în orice moment al stării conştiente, [...] Citește în continuare
Cuvântul. Textul. Acţiunea. Pragurile. Parcursul scenic. Spectacolul deja e „antamat” ar spune David Esrig care porneşte în căutarea unui teatru existenţial cu fiecare nouă lectură a unui text. Punctul de plecare atunci când vorbim despre metoda de lucru a lui David Esrig este decodarea textului. Etapa lecturilor nu este doar o trecere în revistă sumară, [...] Citește în continuare
Într-o scrisoare din 1888, Cehov îi răspundea lui Alexei Suvorin: "Ai dreptate să pretinzi ca un artist să adopte o atitudine inteligentă faţă de munca sa, dar confunzi două lucruri: rezolvarea unei probleme şi enunţarea ei corectă..." [...] Citește în continuare
Un debut sec al demersului meu de a demonstra inadecvarea utilizării termenului de “feerie” atunci când discutăm despre “Cymbeline”, “Poveste de iarnă” şi mai ales “Furtuna”, ar consta în enunţarea definiţei termenului “feerie”, dată de Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. Şi pentru a păstra rigoarea şi pentru a iniţia un parcurs coorent, îmi voi permite [...] Citește în continuare
Acum, în prag de alegeri, îmbibaţi de aburii consumismului, o întrebăm mereu pe Coana Zoiţica mass-media cu cine să votăm. La rândul ei, aşteaptă depeşa care va veni negreşit, dar, ca întotdeauna, din altă parte... [...] Citește în continuare
Carmen Stanciu Prejudecăți foarte răspândite fac ca teatrul de păpuși să fie consideratdrept o artă destinată în exclusivitate copiilor. Nu e de mirare, în consecință, că e un domeniu mai rar abordat de teoreticieni. Și totuși, teatrul de păpuși s-a dovedit a fi mult mai mult decât o „artă surogat“. Și chiar dificultatea de a [...] Citește în continuare
Patru sute de ani (neapărat cu pronunţie de Berliner Ensemble)… După patru sute de ani ce s-ar mai putea spune nou despre creatorul Shakespeare?… Atunci au sosit şi nişte indivizi care întârziaseră. / Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire, / Şi le-a spus că nu le ramâne decât să se facă / Critici literari [...] Citește în continuare
Dumnezeu este în centrul operei lui Andrei Tarkovski. Regizorul se întreabă în permanenţă despre credinţa şi spiritualitatea individului. Acest fel de întrebări apar relativ devreme în filmele sale, sfârşind, puţin câte puţin, prin a lua locul operei sale însăşi. Tarkovski este în permanenţă neliniştit în legătură cu despiritualizarea societăţii noastre moderne. Astăzi, legăturile interumane se [...] Citește în continuare
Haricleea Nicolau Impecabilă la nivelul vizual al construcţiei cadrelor, precum şi din punct de vedere al simbolisticii insinuate, pelicula Medea (1988), avându-i drept protagonişti pe Udo Kier şi Kirsten Olesen, depăşeşte cu mult ceea ce înseamnă producţia de film de televiziune, trecând într-un plan profund al metaforei cinematografice, fapt remarcat şi de critici, astfel încât [...] Citește în continuare
Încadratura la Tarkovski reflectă adesea starea psihologică a personajelor filmate. Foloseşte destul de rar travellingul, aparatul de filmat rămâne adesea pe loc, panoramând doar ca să ne dezvăluie o faţetă a realităţii pe care n-o văzusem încă. Imaginea trebuie să trimită la ceva superior, la viaţa însăşi. Regizorul utilizează adesea două tipuri de încadratură. Fie [...] Citește în continuare
„Imaginea nu reprezintă o anumită intenţie exprimată de regizor, ci întreaga lume reflectată într-o picătură de apă.” (Andrei Tarkovski) De la talent la geniu. Tarkovski a dorit mai presus de toate să creeze un limbaj care să fie propriu doar pentru cinema. El considera că regizorii se inspiră prea mult din alte arte, că [...] Citește în continuare
În 1972, odată cu publicarea studiului său “Violenţa şi sacrul”, ce avea să devină foarte influent, René Girard a adăugat listei cu elementele care delimitează sfera tragicului încă un termen: violenţa. “Tragedia este echilibrul unei balanţe care nu e cea a justiţiei, ci a violenţei.” Cunoscutul antropolog afirmă că, din perspectivă antropologică, tragedia este mimarea [...] Citește în continuare