Székely Csaba s-a născut în anul 1981 la Târgu Mureș. A crescut la Arad, și-a făcut studiile universitare la Cluj-Napoca, după care a revenit în orașul său natal. Este deopotrivă universitar și autor de literatură dramatică. Nu doar unul dintre cei mai în vogă, ci și mai autentici și mai valoroși. De unde și marea căutare de care se bucură scrierile lui nu numai în teatrele maghiare, ci și în cele de limbă română.
Székely Csaba dovedește o preferință evidentă pentru teatrul social și teatrul politic în care a debutat (Vă plac bananele, tovarăși?) pe care știe să îl cultive cu mijloace artistice sigure, clare, și nu sub formă de editorial care, în loc să ajungă în pagini de ziar, acolo unde i-ar fi fost, de fapt, locul s-a furișat prin cine știe ce tertipuri pe scenă. Preferința dramaturgului pentru teatrul politic și social nu s-a transformat, în cazul lui Székely Csaba, în limitare. Dramaturgul și-a amplificat și diversificat, între timp, spectrul tematic. Székely Csaba scrie teatru adevărat, și nu manifeste care mimează dramaturgia.
Periplul personal prin Târgu Mureș, Arad, Cluj-Napoca și, iarăși, Târgu Mureș i-a dat ocazia etnicului maghiar Szekely Csaba, altminteri foarte bun vorbitor de limbă română, să cunoască în detaliu diversitatea și „schepsisul” relațiilor inter-etnice româno-maghiare. Care, oricât ar părea de ciudat pentru cineva nefamiliarizat cu specificitățile Transilvaniei, nu sunt riguros aceleași în toate locurile, zonele și localitățile unde cele două comunități trebuie, vor, nu vor, să coexiste. Există multe variabile. De la cât de pronunțate sunt reminiscențele comuniste la raporturi procentuale până la situația economică a zonei în cauză. Extrem de relevant fiind în acest sens ceea ce se întâmplă în Secuime. Adică spațiul geografic în care se consumă acțiunea trilogiei Flori de mină – Orb (Beznă) de mină – Apă de mină. Cea care i-a adus notorietatea lui Székely Csaba și care rămâne principala lui marcă de identificare.
După părerea mea, partea intitulată Orb de mină este și cea mai realizată. Ea conservă doar o parte dintre elementele episodului-pilot (Flori de mină). În Orb de mină a fost abandonat cehovianismul împrumutat preponderent din Unchiul Vanea, lui fiindu-i preferat un mai mare cuantum de originalitate. Dar și de siguranță și de marcă personală a scriiturii. Acțiunea din Orb de mină se petrece pe mai departe într-o localitate harghiteană, odinioară înfloritoare, care își datora prosperitatea (atât cât putea fi această prosperitate în perioada comunistă) exploatațiilor miniere ajunse în anii imediat următori Revoluției amintire și ruină. Așa se face că aproape nimeni nu poate spune cu exactitate din ce mai izbutesc să supraviețuiască puținii locuitori ce i-au rămas fideli comunei.
Unicele lucruri certe sunt alcoolismul, naționalismul și lupta pentru putere. Fiindcă momentul surprins de Székely Csaba este acela al înfruntării electorale dintre primarul în exercițiu, Ince, și contracandidatul său, Iszák. Unul pro-european, desigur de fațadă, celălalt mizând mișelește pe cartea naționalistă. Și unul, și altul implicați până peste poate în afaceri veroase cu lemn și cu păduri defrișate, și unul, și celălalt simboluri ale corupției. Pe care este trimis să o ancheteze, în urma unui denunț trimis de Iszák, polițistul Florin (Florinel) Popescu. Român verde care o rupe cât de cât în limba maghiară. Székely Csaba face din această situație doar una dintre sursele comicului piesei. Cred în continuare, așa cum credeam și atunci când am scris despre premiera absolută, care a avut loc grație colaborării dintre Secția maghiară a Teatrului Național din Târgu Mureș și Teatrul particular Yorick din aceeași localitate, că Orb de mină are alura unei comedii negre în care, pe neașteptate, vodevilul se însoțește cu piesa polițistă. Tratată însă într-o atent măsurată tentă parodică.
Tânărul Hunyadi István, actor de meserie, care, în opinia mea, este unul dintre cei mai valoroși tineri componenți ai trupei Teatrului Szigligeti din Oradea, a avut în vedere, în felul în care a imaginat și dirijat spectacolul a cărui regie și-a asumat-o, amestecul cu pricina. Nu i-a intuit însă întotdeauna riguros exact concentrațiile specifice. Poate nu a știut să le pună riguros în ecuație. A mizat cu asupra de măsură pe comicul de situație, pe forțarea parodiei, chiar pe comedia groasă, pe jocul cu garda deschisă, omițând, în schimb, să se ocupe cu tot atâta insistență și de elementele de profunzime. De ceea ce se cheamă suprateme. A operat cu tonuri, scăpându-i din vedere semitonurile. A recurs preponderent la diezi, fără a face apel, acolo unde era cazul, și la bemoli. Iar lucrul acesta își pune amprenta, care nu are cum să fie una pozitivă, cam peste tot. În toate compartimentele montării. Interpretare, decor, costume. Adică în inventarea, în opinia mea cu totul inutilă, a personajului Feri, un ins cu alură de homeless, în costumele menite să ia ochii (Cristina Bereteanu), în excesele adesea mai mult decât deranjante din jocul actorilor.
Spre a fi unul valabil, spectacolul ar avea nevoie de ceea ce se cheamă temperare. De recursul hotărât la acordul fin. Lucrul acesta se impune cu atât mai mult cu cât, după premiera care a avut loc în Sala Mare, montarea va fi transferată la Studioul Teatrului.
Teatrul Szigligeti din Oradea
BEZNĂ DE MINĂ (ORB DE MINĂ) de Szekely Csaba
Dramaturgia: Czvikker Katalin
Regia: Hunyadi István
Decoruri: Szὄke Zsuzsa
Costume: Cristina Bereteanu
Muzica: Boros Csaba
Cu: Kovács Levente jr (Ince) Tasnádi, Sáhy Noémi (Iringo), Kiss Csaba (Iszák), Tὄtsegy Zsuzsa (Izabella), Szotyori József (Florin Popescu), Kocsis Gyula (Feri)
Data premierei 26 august 2018
Print