În timp ce BBC a anunțat cu disimulată admirație că Maria Tartar, profesor la mitologie germanică la Harvard University, e oripilată de incorectitudinea politică din basmele Fraților Grimm, pe care nu le-ar recomanda copiilor de azi, în timp ce Tom și Jerry nu mai sunt ce au fost, ca să nu cumva să se supere vreo minoritate, iar din cărțile lui Mark Twain se înlocuiește substantivul „negru“ cu sinonimul „persoană de culoare“, pe plaiurile mioritice, atât de criticate pentru primitivismul lor, teatrul merge mai departe cu tot cu incorectitudinea lui politică. Există, carevasăzică, și zone de sănătoasă normalitate, cu toate minusurile lor! Iată o constatare făcută brusc, în timp ce citeam în „Evenimentul zilei” editorialul lui Adrian Pătrușcă, „Frații Grimm sunt incorecți politic. Albă ca Zăpada și Scufița Roșie terorizează copiii. Mark Twain trebuie cenzurat!“ (http://www.evz.ro/detalii/stiri/fratii-grimm-nu-sunt-corecti-politic-alba-ca-zapada-si-scufita-rosie-terorizeaza-copiii-1051801.html).
Carevasăzică în România încă se montează în voie „Capra cu trei iezi“, misoginismul lui Caragiale rămâne ce a fost, exact misoginism, la Teatrul Ion Creangă se joacă mai departe „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici“, „De-aș fi Scufița Roșie“ și „Harap-Alb“, independenții au spectacole în care homosexualii sunt tratați cu umor și pițipoancele, la fel, cu toate conotațiile misogine cunoscute. Niciun spălat pe creier nu s-a trezit să facă o petiție online (ce face tot romînul conectat când are o problemă și vrea să aibă iluzia că acționează) să scoatem montarea lui Alexandru Dabija după „Capra cu trei iezi“ din repertoriul Teatrului ACT, să nu se mai monteze basme clasice la Teatrul Creangă sau să tragă de urechi dramaturgii și regizorii că n-au pic de respect pentru prostituatele din unele piese. Nicio victimă a monstruoasei corectitudini politice nu s-a trezit să ceară eliminarea glumelor cu homosexuali și negri de pe scenă. În „Metoda“ de la Teatrul Nottara, de exemplu, se râde sincer de candidatul transsexual, cruzimea din „Tom și Jerry”, spectacolul lui Florin Piersic Jr. de la Metropolis n-a deranjat pe nimeni, astfel încât să scrie o petiție vizând posibilul pericol, „Natură moartă cu nepot obez“ n-a avut nicio plângere pentru vreo discriminare și nici vreo asociație a gospodinelor n-a protestat, membrele ei nesimțindu-se discriminate de nimic din superbul personaj pe care-l face Antoaneta Zaharia în „Grădinile Groazei“, la același teatru.
Carevasăzică avem și noi calitățile noastre. Nu ne-am apucat să schimbăm vorbele clasicilor, ceea ce, dat fiind ce se întâmplă pe alte plaiuri spre care privim tânjind, este o realizare. Nu mare, dar o realizare… Cum se face? Unde sunt spălații noștri pe creier, că doar n-au plecat chiar toți din țară? Cum de nu arată cu degetul la miștoul discriminator practicat cu asupra de măsură la teatru? Uneori direct la adresa discriminării corectitudinii politice? Să înțelegem că, una peste alta, mai avem o doză de umor real și de normalitate? Că niciun spectator nu și-a pierdut odată pentru totdeauna simțul ridicolului? Că rezistăm la intoxicația generală? Că „înapoierea“ noastră ancestrală, deplânsă cu jale de aproape toți filosofii neamului, are și o parte bună, pe care nici cu gândul n-am fi gândit-o? Că imitația, modul nostru de viață de secole, mai ia și câte o pauză când e cazul?
Print
Nu le daţi idei că nu se ştie!
La recentul Bookfest am cumpărat şi eu o carte ilustrată cu poveşti pentru o nepoţică. Ajuns acasă, mi-am aruncat ochii în ea şi, ce să vezi!, lupul nu o mai mănâncă pe bunicuţa ci o închide în dulap (sic!), iar vânătorul nu-l omoară pe lup ci îl sperie şi-l face să fugă.