Ce mai faci, Will?

shakespeare bunPe 23 aprilie 2016 se împlinesc 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare. La Craiova are loc cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare. Revista Yorick va oferă un interviu în exclusivitate, realizat de Alina Epingeac… în Piața „William Shakespeare” din Craiova.

Mărite Bard, Maestre, Excelenţă…

Te rog, fără fasoane. Spune-mi simplu – Will.

Nu vă încântă titlurile de glorie? Le meritaţi, doar.

La început îmi plăceau. În timpul vieţii tânjeam după ele. Dar după patru sute de ani în care nu numai că mi s-au atributit superlative, ci au fost inventate unele special pentru mine, îmi e drag să îmi mai aud, din când în când, propriul nume.

Cum vă împăcaţi cu gloria?

Cine e Gloria?

Gloria, adică faima, renumele?

A, succesul?! Suntem foarte buni prieteni. Cine spune că nu şi-ar tăia bucuros o mână doar-doar o să aibă succes ori minte, ori e mediocru. Eu am avut noroc. Nu mi-am tăiat nimic şi poftim succes.

Cum l-aţi dobândit?

Cu răbdare. Dacă nici în patru sute de ani de la moarte nu ajungi la succes, chiar ai făcut umbră pământului de pomană.

Vorbiţi-mi despre viaţa dumneavoastră, despre epoca dumneavostră…

Au vorbit şi au scris atâţia despre mine şi epoca mea, încât ştiţi mai bine decât mine cum am trăit, cine am fost, ce am scris…

Cine sunteţi, de fapt?

Chiar mai are importanţă? Presupusele mele identităţi sunt obiect de studiu. La început mi s-a părut amuzantă toată atenţia primită, tot misterul care plutea în jurul numelui meu. Mă simţeam ca un personaj fictiv. Mie îmi place James Bond. El e puşti, abia prinde suta, dar e băiat bun. În fine… A fost flatant, da, să existe atâţia oameni care să îşi strice vederea încercând să afle „marele adevăr”. Acum e agasant. Ba că sunt nobil – asta e cea mai de bun simţ, ba că sunt analfabet – gândeşte-te, numai, ce nerozie, ba că sunt femeie – asta e preferata mea, ba că sunt Marlowe – asta m-a enervat cel mai rău, ba că sunt inorog, ba că sunt zâna măseluţă. Nu pentru cine am fost mi-aţi făcut voi statui şi m-aţi imprimat pe tricouri şi şepci. Aveţi un teanc de hârţoage scrise de mine. Să vă bateţi capul cu ele. Şi măcar când o să ghiciţi ce carte citea Hamlet, mai stăm de vorbă despre cine sunt.

Deci nu citea „Principele”?

Aş.

Şi nu vreţi să faceţi lumină peste secole de întrebări măcar în acest aspect?

A citit mult, Hamlet. Biblioteci întregi. Îţi dai seama, la cât s-a tot montat… de la serbarea de sfârşit de an şcolar şi până la Royal Shakespeare (râde). Royal Me. Eu aşa îi zic. Citeşte ce vrea regizorul să citească. Nu de-asta l-aţi inventat pe regizor? Să vă răspundă el şi vouă, curioşilor, şi actorilor la repetiţii cine şi de ce face şi ce face şi cum face?

Ar fi fost interesant să le daţi o mână de ajutor regizorilor…

Pe nesuferiţii ăia nu îi ajut nici mort… sunt deja mort… nici dacă aş învia, poftim. La cât se cred de grozavi, să se descurce singuri. Eu le-am dat textele. L-ai auzit pe vreun regizor, unul singur, să îmi mulţumească atunci când ia un premiu? Nu ai auzit. Din partea mea Hamlet poate să scroll-eze pe Facebook. N-are decât.

Sunteţi la curent cu noile tehnologii?

La curent? Sunt în noile tehnilogii. E Internetul plin de mine. Cum să nu?

Şi cum vi se pare noua faţă a lumii?

Drăguţă. Eu smulgeam o pană din fundul unei gâşte dacă voiam să scriu. Tu mi-ai pus în faţă o cutiuţă albă care îmi înregistrează fiecare cuvânt. De la gâsca mea la cutiuţa ta am văzut multe. Nu mă mai impresionează nimic. Dar atât îţi spun: aţi luat-o razna.

Viteza vă sperie?

Nu pe mine ar trebui să mă sperie. Pe voi, care alergaţi şi noaptea în vis. Eu sunt nemuritor. Voi m-aţi făcut. Nu plec nicăieri. Dar din toţi fugăriţii ăştia de azi, nu ştiu câţi or să-mi ţină cpomanie în Parnas.

Deci locuiţi în Parnas?

Era o metaforă, dragă. Nu locuiesc nicăieri. Tu ştii că porţi un dialog imaginar acum, da? Nu lua totul la modul propriu. Şi nu te mai lua atât în serios. E plicticos.

Recunosc, aveţi umor.

Ca orice om inteligent. Dacă n-aveam umor cum crezi că suportam toate experimentele şi propunerile voastre?

Vă displac încercările de modernizare a pieselor dumneavoastră?

„Displac” e un cuvânt moale. Sună prost. Ar trebui să ştii asta. Eşti om de litere. Dar nu toţi suntem geniali. Asta e. Nu îmi displac. De fapt, nu mi displace nimic. Mă torturează pur şi simplu teatrul prost. Şi nu experimentele sau inovaţiile sunt de vină. Unele au sens. Dacă găselniţele funcţionează pot să joace Romeo şi Julieta cu roboţi R2D2. Când piesele mele sunt montate şi jucate prost îmi displac, cum spui tu. Îmi repugnă. Uite un cuvânt puternic. Notează-l s-ar putea să ai nevoie de el.

Cât de contemporan vă simţiţi, domnule Shakespeare?

Will, ţi-am mai spus. Fără domnule. Foarte. E ciudat, paradoxal cumva, să văd că subiectele mele, personajele mele, problemele epocii mele au rămas aceleaşi după atâta vreme. Sunt contemporan cu fiecare epocă. Şi cu fiecare modă. Aşa rămân viu, cumva. Vorbind la timpul prezent fiecărui spectator din sală.

La Craiova sunteţi pentru a zecea oară.

A zecea oară la festival. Piesele mele au fost montate de zeci de ori aici.

Îmi cer scuze. La Festivalul Internaţional „William Shakespeare”.

Da, Festivalul Internaţional Me de la Craiova. Mă distrează teribil să spun Me oriunde îmi văd numele într-un titlu. Cel mai mult îmi place să spun Me-olog (se ridică şi schioapătă câţiva paşi). De la shakeaspeare-olog.

Şi… Cum vă place?

Un spirit de glumă! Bun, ai început să îţi revii. Îmi place totul aici. O dată la doi ani vin în vacanţa de primăvară aici. Mi-e tare drag.

De ce?

Pentru că la mine în Anglia totul e atât de important şi de universitar şi de ţeapăn. Mi-ajunge cât sunt eu. Îmi place când văd oameni atât de primitori, de zâmbitori, de drăguţi cu mine. Oameni care mă iubesc sincer, nu interesanţi care îşi dau cu presupusul despre rolul virgulei în versul patru din sonetul XXI. Aici e o atmosferă sănătoasă, o viaţă liniştită, mai puţină fugă din asta de-a voastră. O să zici că m-am ramolit, dar e mai multă iubire. Şi de asta avem cu toţii nevoie. Voi mai mult decât mine.

Aţi văzut spectacolele care v-au fost dedicate în acest an?

Evident. Japonezilor vreau să le mulţumesc în mod special pentru cum m-au sărbătorit. Ei m-au înţeles cel mai bine. Europenii cred că au început să se plictisească de mine.

De ce spuneţi asta?

Pentru că par în pană de idei. O fi de la faza lunii. Sau să-şi fi băgat nasul Regina Mab?

Şi de ce nu Puck?

(râde) Mda… poate el i-a adormit aşa. Atunci precis când se trezesc vor zgudui scena. Abia aştept.

Vreţi să lăsaţi un mesaj acum la celebrarea celor 400 de ani şi a aniversării celei de-a zecea ediţii a festivalului?

Emil (n.r. Emil Boroghină) ştie deja cât îl preţuiesc. Aş vrea să îi împrumut câţiva ani din eternitatea mea pentru a avea destulă forţă să ducă mai departe ce a început acum douăzeci de ani. Iar celor care vin şi revin aici, le recomand să se simtă la fel de bine ca mine la Craiova.

Există o întrebare la care doriţi să răspundeţi şi nu v-a fost niciodată adresată într-un interviu?

Da: „Ce mai faci, Will?”

Print

3 Comentarii

  1. Yorick 26/04/2016
  2. Yorick 26/04/2016
  3. mihaela 28/04/2016

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.