În închisori, nu în toate însă, există, știm, biblioteci pentru deținuți. Iar printre drepturile acestora se numără și dreptul de a primi pachete cu cărți. Dar această libertate nu este deloc fără limite când vine vorba despre alegerea titlurilor. Altfel spus, deținuții au dreptul să citească, sunt încurajați să o facă, dar nu au voie să citească orice.
În astfel de cazuri, cenzura are, s-ar spune, un scop educativ. Ea rămâne însă cenzură și, ca de atâtea alte ori în istorie, denaturează sensurile operelor de ficțiune. Cea mai recentă informație a venit recent de la presa internațională, pornind de la un raport ONU despre drepturile omului, mai exact despre încălcarea lor, în închisorile din statul Texas.
Ce credeți că nu au voie să citească deținuții? Potrivit regulamentului stabilit de Texas Department of Criminal Justice, citat de raportul realizat de National Coalition against Censorship (Coaliția Națională împotriva Cenzurii), cu sediul la New York, și de organizația Freemuse de la Copenhaga, există și cărți, și opere de artă plastică la care delincvenții nu trebuie să aibă acces. Deținuții din Texas au dreptul să primească reviste și cărți din exterior, dar numai dacă nu se numără printre cele puse la index.
Care ar fi acestea? Surprinzător sau nu, albumele de artă în care se regăsesc reproduceri după tablouri de Botticelli, Caravaggio, Van Gogh, Cézanne, Dalí, Picasso sau… Rafael, Rembrandt și Renoir, pe motiv că aceastea ar putea face trimitere la un „comportament sexual deviant“. De altfel, acesta este motivul invocat cel mai frecvent, valabil și în cazul interzicerii accesului la albume de artă greco-romană, prerafaelită, impresionistă, suprarealistă, precum și de Art Nouveau sau Art Deco.
Cât despre scriitorii ale căror cărți sunt interzise în penitenciarele din Texas, printre ei se numără Ovidiu, William Shakespeare, Gustav Flaubert, George Orwell, precum și Salman Rushdie, Philip Roth, John Updike sau Alice Walker. În paranteză fie spus, într-o mulțime de școli și biblioteci publice din America cărți celebre precum „Aventurile lui Huckleberry Finn“ de Mark Twain sau „Abatorul Cinci“ de Kurt Vonnegut sunt interzise, din motive de natură morală și religioasă, an de an, fapt care stârnește periodic opoziția organizațiilor de apărarea drepturilor omului.
După semnalele trase de raportul amintit, dat publicității în urmă cu câteva zile, opozanții acestei politici, fie organizații, fie persoane publice, au reluat criticile la adresa guvernului SUA, amintindu-i că, blocând accesul la opere de artă de un fel sau altul, dintr-o epocă sau alta, încălcă o mulțime de convenții internaționale din domeniu, încurajează lipsa de transparență și, în cazul listei negre pentru deținuți, nu reușește să-și apere „cetățenii cei mai vulnerabili“.
„Dreptul de a citi și de avea contact cu arta este apărat prin Convenția Internațională a Drepturilor Civile și Politice, care garantează libertatea de a căuta, de a primi și de a oferi informații și idei de toate felurile în formă artistică“, a amintit Ole Reitov, director executiv la Freemuse, amintind că SUA trebuie să-și îndeplinească această obligație și față de delincvenți.
Până atunci, peste zece mii de nume rămân pe lista neagră a penitenciarelor din Texas, majoritatea dintre ei creatori fundamentali din istoria culturii. Arta este amorală, ponciful acela vechi, pe care l-am învățat la școală, nu pare să fie considerat valabil și pentru „cetățenii cei mai vulnerabili“. Bezna minților se întinde mai departe, nu mai puțin decât în epocile întunecate. Cât despre România, aflăm din când în când din câte un reportaj de televiziune ce citesc faliții noștri. Și, desigur, mai ales ce scriu. Cine știe? Poate că la cărțile lui Gigi Becali și George Copos au acces nelimitat, pe când la romanele lui Gustav Flaubert sau Mark Twain, la reproduceri după picturile lui Van Gogh sau Botticelli, nu.
Print