Chip de foc este una dintre primele piese ale unui scriitor de literatură dramatică devenit astăzi celebru – Marius von Meyenburg. Nu știu cum a fost receptat textul cu ocazia premierei absolute care a avut loc în Germania în anul 2001. Îmi amintesc însă că montarea din anul 2004, de la Teatrul Odeon, semnată regizoral de Felix Alexa a provocat serioase reacții de respingere din partea criticii și nu neapărat în rândul celei pronunțat conservatoare.
A șocat brutalitatea situațiilor dramatice, incizia fără anestezie făcută în intimitatea unei familii aparent cumsecade, astăzi am numi-o familie tradițională, a stârnit foc și pară detaliul că un băiat aparent de bună condiție, așa cum ar trebui să fie Kurt, merge până acolo încât ajunge să trăiască cu propria lui soră, să îi gonească acesteia iubitul, să își omoare părinții și, în fine, să dea foc casei.
Un an mai târziu, textul a fost montat la Teatrul German de Stat din Timișoara de, pe atunci, foarte tânărul regizor Radu Alexandru Nica și, dacă îmi amintesc eu bine, reacțiile au fost ceva mai temperate. Iată însă că în 2014, atunci când Vlad Cristache s-a oprit asupra aceleiași piese și a montat-o la Teatrul Toma Caragiu i s-a recomandat, cerut, impus de conducerea de atunci a Teatrului să atenueze un pic povestea, să fie prudent, să nu cumva să șocheze naturelul simțitor al unei părți dintre locuitorii urbei. Am auzit atunci, în momentul în care am ieșit din sală, exclamația dar tinerii noștri nu sunt astfel! care nu putea să nu mă ducă cu gândul la argumentul forte de care s-a slujit Nicolae Ceaușescu spre a interzice filme precum Reconstituirea al lui Lucian Pintilie sau Faleze de nisip, regizat de Dan Pița.
Cum e, așadar, familia aceasta tradițională din piesa lui von Mayenburg? Aparent una cum nu se poate mai cumsecade și dornică să păstreze intacte toate aparențele. Tatăl e inginer, e omul cifrelor, este asemenea unei ecuații fără nicio necunoscută. Își petrece nenumărate ore citind ziarul, cu deosebire rubrica de Fapt divers care aproape zilnic dă noi și noi amănunte despre incapacitatea Poliției de a-l identifica și prinde pe asasinul unei prostituate. Cum să nu te indignezi, de vreme ce plătești atâtea impozite și taxe și vrei ca autoritățile să își facă datoria? Hans vrea să pară mai tânăr decât este, drept care îi cere lui Paul, noul prieten al fiicei sale, Olga, să îl tutuiască. Mama e și ea trecută de prima tinerețe, are o conduită controlată, îi este fidelă soțului, deși, la urma urmei, la o adică nu ar refuza o aventură. Fără particularități deosebite este fiica Olga. Doar că îi cedează prea repede lui Paul. Cu totul altfel este Kurt. Dezgustat de nuditatea mamei sale zărită într-o zi din întâmplare, oripilat de felul în care se realizează perpetuarea speciei, de altminteri nici nu prea vrea să afle cum s-a născut, reticent, ostil de-a dreptul la ideea că Olga ar putea avea la rându-i viață sexuală. Se automutilează (de aici și titlul piesei – Chip de foc), i se accentuează tot mai vizibil comportamentele deviante. Oare eminamente din vina lui? Nu cumva în culpă ar mai putea fi și alții?
Spectacolul montat de actorul, regizorul și profesorul Harsány Zsolt, la Studioul Universității de Arte din Târgu Mureș, își are punctul de plecare în ceea ce se situează dincolo de aparențe. Mai exact. Dacă și cei adulți ar fi ceva mai cinstiți cu ei înșiși, dacă ar admite că au la rândul lor fantezii, poate uneori chiar comportamente mai ieșite din comun, dacă nu s-ar teme de prejudecăți, dacă ar comunica mai adevărat cu propriile lor odrasle poate că lucrurile ar sta altfel. Există în spectacol câteva momente în acest sens revelatorii, bine jucate de Harsányi Zsolt și Tompa Klára, astăzi și ea profesoară la UAT. De altfel, mare bucurie mare să o revăd pe scenă pe această minunată actriță, în excelentă formă, dibuind și relevând, alături de partenerul ei realitatea personajelor încredințate.
Acum, dacă tot am folosit mai sus cuvântul realitate mi se pare cum nu se poate mai util să fac cât mai grabnic o precizare. Harsány Zsólt, în calitate de regizor, nu se arată dornic să edifice scenic textul lui von Mayenburg în cadre strict realiste. Aspiră la descoperirea și crearea unei supra-realități subtile. Recurge la distanțări, ieșiri din rol acompaniate de rostiri de replici la microfoane (nu știu dacă sunt ori nu sunt chiar foarte brechtiene), la songuri (muzica: Pásztor Márk și Bajkó Edina), la un sound design (Incze Róbert) și light design (Szász Éndre) ale căror rosturi ar fi acelea de a moderniza și metronomiza expresivitatea teatrală. De a marca acumulările de fapte ce converg către creșterea tensiunii. Spectacolul se prezintă ca o suită de flash-uri despărțite de interludii muzicale. La început, în interiorul cum nu se poate mai convențional al unei familii burgheze, aparținând clasei de mijloc (scenografia: Papp Gyopár), dar și în baia în care se petrec multe secvențe, patru inși dau semne că se plictisesc, dar și că ar fi cum nu se poate mai plictisiți unul de altul. Cu toate acestea, vor neapărat să continue astfel. Să respecte toate convențiile sociale. Tatăl e tipicar, ușor ridicol, e veșnic îmbrăcat în halat de casă, dar și într-o cămașă albă cu papion (mai-mai că ar fi coborât dintr-o piesă a lui Ionesco), mama parcă și-ar dori ca monotonia cotidiană să fie spartă și ceva să se petreacă. Din când în când între cei doi mai intervine câte o ceartă (transpusă în spectacol de parcă ar fi un fragment dintr-un film de odinioară), își mai fac loc și scene nițeluș mai piperate. De o anume înstrăinare suferă deja atât Olga, excelent interpretată de Bajkó Edina, studentă în anul al II-lea Master la Arta actorului, cât și Kurt, cu forță și rafinament adus în scenă de Pásztor Mark, la rându-i student în anul al II-lea Master. Apariția lui Paul, tânăr, modern, motociclist, aparent insul care ar fi gata să sfideze toate conveniențele sociale, cu aplomb jucat de Barabaș Hunor, deja absolvent al Secției de actorie, iar în momentul de față student la Secția de coregrafie, ar putea reprezenta o șansă de schimbare. Nu se întâmplă astfel. De la un moment dat încolo el devenind mai curând familiarul adulților cu care împarte aceeași canapea și se pierde în nesfârșite taclale decât al tinerilor de care se înstrăinează. Kurt e cel care dorește fapte. Fapte extreme, fapte de natură să stârnească senzație. Automutilarea acestuia nu determină cine știe ce reacții (de remarcat subtilitatea jocului din această scenă-cheie al actriței Tompa Klára, ca și modul empatic în care îi răspunde studentul Pásztor Mark), drept care, de atunci încolo, totul se accelerează.
Marea provocare căreia a trebuit să îi facă față profesorul Harsányi Zsolt în calitate de regizor a fost aceea de a obține o armonizare a jocului celor cinci actori aflați pe scenă, doi dintre ei având deja o experiență consistentă, trei aflați la început de carieră. Pásztor Márk, Bajkó Edina și Barabas Hunor evoluează asemenea unor profesioniști deja formați. Cred că și i-ar dori în trupă orice Teatru. La urma urmei, e ceea ce contează.
UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU MUREȘ
CHIP DE FOC de Marius von Mayenburg
Traducerea în limba maghiară: Rácz Erzsébet
Regia: Harsányi Zsolt
Decoruri și costume: Papp Gyopar (student anul anul I Scenografie)
Sound design: Incze Róbert
Light design: Szász Éndre
Asistent regie: Pignitzky Gellért (student anul I Master)
Muzica: Pásztor Márk și Bajkó Edina(studenți anul al II lea Master)
Cu: Pásztor Márk (Kurt), Bajkó Edina (Olga), Harsányi Zsolt (Tatăl), Tompa Klára (Mama), Barabas Hunor (Paul)
Data reprezentației: 29 martie 2018
Print