La toamnă se împlinesc 60 de ani de când se joacă pe West End, la St. Martin’s Theatre, The Mousetrap/ Cursa de şobolani, piesa de teatru scrisă de Agatha Christie, cel mai longeviv spectacol de teatru din toate timpurile. Pentru a marca evenimentul, producătorii au hotărât să plece în turneu în mai multe oraşe din Anglia.
După cum rememorează publicaţiile străine, spectacolul a cunoscut Războiul Rece, încoronarea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi guvernarea a doisprezece prim-miniştri, de la Winston Churchill la David Cameron. Cum a reuşit?
Din 1952, când a fost pus în scenă, spectacolul a avut parte de nu mai puţin de 402 actori şi actriţe, unii dintre aceştia ajungând în Cartea Recordurilor. David Raven a rămas în istorie ca cel mai longeviv actor, pentru a jucat rolul maiorului Metcalf în 4575 de reprezentaţii. Încă din 1858, la şase ani de la premieră, The Mousetrap dobora deja recordul, devenind cel mai longeviv spectacol din istoria teatrului britanic. Decorul a fost înlocuit prima dată în anul 2000, însă cu o lucrare ce urma concepţia scenografică iniţială.
Când erau în toi pregătirile pentru evenimentele organizate spre a sărbători cei 80 de ani pe care i-a petrecut pe tron, regina Mary a cerut să vadă o piesă de Agatha Christie. BBC i-a îndeplinit dorinţa, oferindu-i un spectacol de teatru radiofonic de 30 de minute, intitulat Three Blind Mice/ Trei şobolani orbi, care avea să devină The Mousetrap şi să fie ajustat astfel încât să dureze două ore, atunci când se joacă pe scenă şi să atragă străinii în trecere prin Londra. Agatha Christie a scris piese, punându-şi la lucru ustensilele de scriitoare de roman poliţist şi pornind de la un caz real, petrecut în 1945: moartea unui băiat adoptat de un fermier şi de soţia lui din Shropshire, petrecută în circumstanţe bizare. Autorea i-a făcut cadou drepturile de autor asupra textului nepotului său, Matthew Prichard, stabilind câteva condiţii: poate vinde aceste drepturi, astfel încât piesa să se joace într-un singur loc, în afară de West End, în fiecare an; este interzisă orice ecranizare a piesei, adaptarea pentru ecran devenind posibilă numai după ce vor fi trecut minimum şase luni de la ultima reprezentaţie a spectacolului după această piesă.
Spectacolul, care a trecut prin numeroase schimbări de distribuţie, spune povestea unei crimei şi caută, desigur, asasinul, după modelul oferit de romanele Agathei Christie. Şi astăzi, la sfârşitul reprezentaţiei, spectatorii sunt rugaţi să nu dezvăluie deznodământul după ce vor ieşi din teatru. Povestea se petrece în Sala Mare din proprietatea Monkswell din Berkshire şi, înainte să se ridice cortina în elegantul St. Martin’s Theatre se aud o împuşcătură, un ţipăt şi o ştire difuzată la radio, care anunţă că s-a comis o crimă în Paddington. Începe spectacolul.
De unde această longevitate? Probabil că răspusul ţine, pe de o parte, de strategia adoptată de producători, care vizează şi alimentarea perpetuă a curiozităţii, şi, pe de altă parte, de farmecul şi forţa poveştilor scrise de Agatha Christie. Ar mai fi, desigur, calitatea şi puterea de atracţie a montării clasice şi accesibile.
Print