Gala Hop 2016 rămâne legată de amintirea unor zile încă toride de vară, de antrenamentele începute dis-de-dimineață pe plajă, de scurtele pauze în care mai vedeai câte un concurent întârziat alergând cu cafeaua în mână spre sala de repetiții, de serile răcoroase cu semilună când după câteva ore bune lua sfârșit o zi de concurs. Cele mai bune momente nu sunt o „statistică” a competiției, ci acele clipe care nasc atmosfera specifică acelui eveniment, atunci când te aștepți mai puțin. Așa se întâmpla că aproape de miezul nopții, Andrea Gavriliu încă mai dădea interviuri pe aleile resortului Vox Maris sau că Victor Rebengiuc, pe la aceeași oră, se grăbea să ajungă în camera sa. Unul dintre cele mai bune momente după o zi încărcată era odihna.
Dincolo de atmosferă, există, însă, probele concurenților care începeau cu atât de mult ironizatul étude, continuau cu individualul, apoi cu spectacolul de la grup. „Cele mai bune momente de la Gala Hop 2016” nu este un clasament sau un top total subiectiv, ci aducerea aminte, într-o ordine aleatorie, a câtorva actori tineri și talentați al căror mesaj a reușit să treacă „pragul” scenei și să ajungă la public într-un fel sau altul, nu neapărat să câștige un premiu.
„Visul lui Ariel” e un exemplu de moment din care se poate naște un spectacol muzical. Marian Olteanu, Florin Crăciun și Tudor Morar au reinventat o părticică din „Furtuna” plină de umor, sclipici și constelații, sunete magice și promisiuni neîndeplinite. Momentul lor e întocmai ca un vis construit din situații ilare și ilogice și din cântece care se confundă cu suntele naturii. În mijlocul acestora, Ariel își visează eliberarea, care nu durează mult, căci o scenă scoate din context o altă scenă printr-o revenire în realitatea care ține de cotidian, adică a sosit pizza comandată la începutul spectacolului.
„+ Lorenzo” a fost o joacă de adolescenți care se luau prea în serios și care visau să moară ca în „Romeo și Julieta”, întocmai cum o cere textul și cu recuzita specifică, adică un preot răpit și botezat în grabă, Lorenzo. Tiberiu Enache interpretează un Băiat modern, la cincisprezece ani, care bea bere, fumează, îi cântă iubitei sale She will be loved de la Maroon 5, prin urmare se consideră un bărbat adevărat. Laura Cosovanu e Fata dulce și naivă, dar care negociază cu tenacitate fiecare aspect al contextului flagrant în care va avea loc sinuciderea. „+ Lorenzo” e un spectacol scurt și la obiect, plin de inventivitate, în care replicile din Shakespeare se amestecă cu discursul unor liceeni care se iubesc în stil tragic. Cu cât se iau mai în serios, cu atât comicul devine și mai puternic, până când Băiatul și Fata se transformă în Romeo și Julieta, iar sticluța cu otravă e golită.
„Tocilă Melancolicul” s-a rătăcit pe scena de la Vox Maris și prestează servicii artistice. Așa scrie pe micul lui geamantan cu care a pornit în lume. E un fel de trubadur nebun, care cântă și recită lucruri serioase, măsoară timpul cu degetul umezit și fluturat în aer și așteaptă să fie pusă masa. Ștefan Pavel are carismă și umor, vorbește cu înflăcărare despre cele șapte vârste ale omului și te înfioară cu naturelețea sa de pe scenă. Momentul său naște emoție pură și parcă tot aștepți să mai înceapă un cântec la chitară, să mai recite ceva, dar nimeni nu se îndură să pună masa.
„Sonată după Shakespeare”, momentul Alinei Petrică este un spectacol în contrast cu cel al lui Ștefan Pavel, în care cântecul de jale înlocuiește râsetele, în care gluma nu-și mai găsește locul într-o lume condusă de moarte, teroare și sânge, iar Julieta a murit. Într-o rochie roz, ca de păpușă, Alina Petrică e genul de actriță care domină scena, care are forță să-și rostească mesajul în așa fel încât să ajungă până în ultimul rând.
„În căutarea muzicii” și „De vorbă cu tine” sunt două momente construite după un monolog al lui Orsino și după scena dintre Viola și Olivia, care s-au potrivit în așa fel încât să le aducă premiul pentrul mai bun actor și cea mai bună actriță lui Andrei Radu și Alina Rotaru. Fără intenția de a crea colaje complicate și mesaje subtile, cei doi tineri actori au ales să joace o situație exact după măsura talentului lor care și-a spus cuvântul.
Enumerarea unor titluri ar putea continua până la numere cu două cifre, dar adevărul despre Gala Hop 2016 este că nimeni nu a trecut neobservat și despre fiecare s-ar putea spune lucruri frumoase. Unii s-au făcut remarcați în scenele din filme românești, precum Lavinia Pele, alții au impresionat în proba de étude, precum Lucian Ionescu, alții s-au făcut remarcați prin tehnica lor excepțională, precum Raluca Radu, alții prin sensibilitatea lor, precum Mihaela Velicu, alții prin puterea lor de a merge mai departe indiferent de ce s-ar întâmpla, precum Alexandru Voicu, alții prin atenția la detaliu și prin dorința de a construi un moment coerent și puternic, precum Daniel Nuță. Spectacolul de la finalul galei a fost încă o dovadă că fiecare are propriile lui calități pentru care nu există o unitate de măsură și nici jurii.
Print