La început de an 2016, revista Yorick a realizat o anchetă cu membrii redacției, care au răspuns la două întrebări. „Care sunt cele mai bune trei spectacole ale anului 2015?” și „Care este cel mai mare eșec al anului teatral 2015?” Vă prezentăm în continuare răspunsurile lor, în ordine alfabetică: Monica Andronescu, Oana Bogzaru, Alina Epingeac, Dana Ionescu, Doru Mareș și Maria Zărnescu.

Monica Andronescu

Cele mai bune spectacole

„Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti

„Car(o)usel” după piesa „Liliom” de Ferenc Molnár şi filmul lui Fritz Lang, regia Andrei Şerban, Teatrul Bulandra Bucureşti

„Anul dispărut. 1989” de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu, Teatrul Mic

Eșec: Cel mai mare eșec al anului 2015 a fost, din punctul meu de vedere, închiderea Teatrului Nottara și a Teatrului Foarte Mic, într-un București care și așa duce lipsă de teatre. Închiderea unor teatre într-o liniște netulburată decât de niște petiții pe Facebook, care n-au dus nicăieri, mi se pare eșecul nu doar al teatrului, ci al întregii noastre societăți. Acceptarea și pasivitatea, faptul că nu au existat proteste publice în stradă – pentru că se pare că acolo sus numai așa se reacționează – mi se pare că a permis pierderea tacită a două teatre. Nimeni nu s-a gândit să ceară să se construiască săli noi…

Oana Bogzaru

Cele mai bune spectacole

„Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti

„Car(o)usel” după piesa „Liliom” de Ferenc Molnár şi filmul lui Fritz Lang, regia Andrei Şerban, Teatrul Bulandra Bucureşti

„Anul dispărut. 1989” de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu, Teatrul Mic

Eșec: „Hamlet pentru Hamlet”, Teatrul Fix Iași, prezentat în cadrul FNTi. „Hamlet pentru Hamlet” a fost nu doar un spectacol, ci și o întâmplare nefericită. Și nu pentru ce se întâmpla cu „Hamlet”-ul lui Shakespeare. Nu, ci pentru că am văzut în aceeași sală chipuri extaziate de insolitul abordării textului și chipuri terifiate din același motiv. Pentru că am văzut oameni cărora le era teamă că vor fi nevoiți să cânte și să danseze la sfârșitul spectacolului. Pentru că am surprins pentru prima dată un juriu vizibil iritat, enervat, dornic să se ridice chiar în timpul spectacolului și să plece. Pentru că tot atunci, am înțeles că acel „a îndura” al Ninei e valabil și pentru critici.

Alina Epingeac

Cele mai bune spectacole

„The history boys. Povești cu parfum de liceu” de Alan Bennett, regia Vlad Cristache, Teatrul Excelsior

„The Sunset Limited” de Cormac McCarthy, regia Andrei și Andreea Grosu, Unteatru

„Anul dispărut. 1989” de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu, Teatrul Mic

Eşec: „Înşir’te mărgărite” – Teatrul Naţional Bucureşti. Eşecul reprezintă raportul dintre orizontul de aşteptare creat, miza spectacolului, anvergura lui şi produsul finit. Discrepanţa dintre formă şi conţinut, intenţiile declarate şi valoarea actului artistic. Un raport inegal de forţe cu un rezultat nesatisfăcător, mult sub pretenţii; o dezamăgire direct proporţională cu importanţa evenimentului generat de premieră.

Dana Ionescu

Cele mai bune spectacole

„A douăsprezecea noapte“ de William Shakespeare, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis

„Vestul singuratic“ de Martin McDonagh, regia Cristi Juncu, Teatrul Nottara

„Car(o)usel” după piesa „Liliom” de Ferenc Molnár şi filmul lui Fritz Lang, regia Andrei Şerban, Teatrul Bulandra Bucureşti

Eșec: Fără să fie un an teatral îndrăzneț, fără să exceleze la vreun capitol, 2015 a avut, totuși, destulă diversitate. Nu știu dacă eticheta simplificatoare de „cel mai mare eșec“ i se potrivește, însă teatrul independent a eșuat în a provoca, a enerva, a stârni reacții de forță și discuții aprinse sau chiar mai puțin aprinse. Cumințenia lui, cantonarea în câteva rețete străvezii, care trebuie să împace și capra, și varza, o anumită uniformitate stilistică și tematică, nedepășită nici în 2015, mă fac să închipui cât de bogat ar putea fi peisajul dacă independenții ar diversifica puțin abordarea, repertoriul, tot. Dacă și-ar (re)găsi curajul.

Doru Mareș

Cele mai bune spectacole

„Balcanicele”, după Jules Tasca, regia Alexander Hausvater, Teatrul Tony Bulandra Târgovişte;

„Vestul singuratic”, după Martin McDonagh, regia Cristi Juncu, Teatrul Nottara Bucureşti;

„Cheia”, după András Forgách, regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Regina Maria Oradea.

P.S.: Deşi cu premiera în 2014, eu în 2015 am văzut „Maria de Buenos Aires”, după Horacio Ferrer, regia Ada Lupu, Teatrul Naţional Timişoara şi „Eşti un animal, Viskovitz!”, după Alessandro Boffa, regia Tudor Lucanu, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, deci, pentru mine, sunt pe podiumul topului 2015 (Einstein îmi dă dreptate, nu?!…).

Eșec: Anul trecut, nici prea cald n-a fost, nici prea frig… M-am bucurat de aceia cu care am lucrat şi, de aici, m-a mâhnit un lucru vechi (de când lumea?!): un anume individualism păgubos al instituţiei, asociaţiei, persoanei/personalităţii culturale băştinaşe. De unde şi seceta de coproducţii. Şi, din aceeaşi ogradă, nu neapărat închiderea din motive obiective a unor clădiri cu vocaţie culturală (vezi, de pildă Teatrul Nottara ori Foarte Mic), cât lipsa de soluţii şi, mai profund, de viziune a factorului politic/administrativ, dar şi a aşa-zisei societăţi civile. Aţi auzit de ceva proteste în chestie? Tel valet, tel maître…

Maria Zărnescu

Cele mai bune spectacole

„Car(o)usel” după piesa „Liliom” de Ferenc Molnár şi filmul lui Fritz Lang, regia Andrei Şerban, Teatrul Bulandra Bucureşti

„Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti

„A nyugalom”/ „Tihna” după romanul lui Bartis Attila, regia Radu Afrim, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania “Tompa Miklós”

Eșec: … eşecul Bucureştilor, capitală europeană, de a avea – la sfârşitul anului 2015 (şi, iată, la începutul lui 2016) un musical de renume pe vreuna din scenele sale. Nu este acum momentul unei dezbateri amare legate de noua „dispariţie” (a câta oară, oare?) a Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din peisaj şi nici de încercările altor instituţii teatrale de „a vinde” ca musical producţii ce nu au nicio legătură cu genul, într-o încercare zadarnică de „a reinventa roata”. „Roata musicalului” s-a inventat de sute de ani, iar regulile ei de funcţionare sunt foarte clare. Dovadă stă şi privirea aruncată în ograda vecinilor… timişoreni, unde, în actuala stagiune şi în aceeaşi clădire (!) se joacă 6 (şase) musicaluri celebre: „Cabaret” la Teatrul German, „Hair” la Teatrul Maghiar, „Frumoasa şi Bestia” şi „Full Monty” la Naţional, „My Fair Lady” şi „Scripcarul pe acoperiş” la Operă.