Mare mi-a fost bucuria în prima seară a Festivalului Undercloud, când am văzut că sala mare de la MȚR a fost arhiplină la un spectacol-lectură. „Mecanica inimii”, după Mathias Malzieu. Deși era zece noaptea, când publicul a început să intre în sală – cu o mică întârziere de o oră, acceptabilă (?) la un festival de teatru independent –, deși biletul costa 35 de lei și deși era vorba de un spectacol-lectură. E adevărat că prea puțini din cei care umpleau sala, aveam să-mi dau seama, știau exact la ce au venit. Majoritatea știau că au venit la un spectacol cu Maia Morgenstern, Marius Manole, Medeea Marinescu, Marian Râlea și Vlad Zamfirescu și că au venit să vadă „Mecanica inimii”, un spectacol după o carte minunată (publicată la Editura Nemira), povestea unui băiețel care în loc de inimă are un ceas și care n-are voie să se îndrăgostească… Numai că prea puțini au înțeles că e vorba de un spectacol-lectură. Prezentarea din programul festivalului este neclară: Asociația Chatarsis & Undercloud Project Lectura nu e suficient de explicit, mai ales că în dreptul următoarelor trei spectacole lectură se precizează clar… Una peste alta, deși la sfârșit, după cele două ore cât a durat lectura la masă, cei mai mulți dintre spectatori i-au aplaudat încântați pe actori, comentariile în jur curgeau gârlă și arătau nedumerirea… „A fost frumos, dar cred că n-au avut loc pe scenă. Dacă erau la un teatru, era altfel, dar aici de-aia au stat la masă că e scena mică și n-aveau loc să se miște…” Sau: „Păcat că nu s-au ridicat de pe scaune și că nu știau replicile. Au citit frumos, povestea a fost simpatică, dar dacă n-ar fi stat la masă…” Concluzia era evidentă: nu au avut habar la ce vin.
Totuși, un spectacol-lectură precum cel de marți seara nu poate fi decât o nadă pentru publicul larg, căci cine a fost în sală și a ignorat și căldura, și problemele cu locurile, și ora târzie a fost, cu siguranță cucerit de ritmul poveștii, de forța cuvintelor și de farmecul a cinci actori care – ăsta e adevărul – nu era nevoie „să se ridice de pe scaune” pentru a construi unul dintre cele mai frumoase și puternice spectacole de la Undercloud. Teatrul-lectură e un gen anume, poate prea puțin vehiculat în teatrul românesc, iar spectacolul de marți a arătat că poate depăși zona de specialitate, și că poate deveni un adevărat succes de… box-office, mai ales dacă foloseşti actori-vedetă.
După câteva momente de oarecare tulburare la început când Chris Simion o încercat să intre în poveste în calitate de regizor-narator, dar acustica sălii n-a fost de partea ei, iar Marian Râlea a preluat el rolul din mers, alternând cu Maia Morgenstern, spectacolul şi-a găsit ritmul şi treptat energia actorilor a cucerit sala. Iar reuşita cea mare şi faptul care i-a dat valoare a fost interpretarea acestei poveştii băieţelului care se naşte cu o inimă defectă şi primeşte în loc un ceas într-o zonă în care sensurile metaforice ale textului au fost şi bine depistate, şi frumos dezvăluite publicului. Felul cum actorii au aşezat accentele a scos la iveală povestea din planul doi. Şi dincolo de inima-ceasornic pe care un copil o primeşte la naştere, „în cea mai friguroasă zi din an”, atunci când mama lui moare şi inima nu mai vrea să pornească, actorii au descoperit o poveste spusă simplu, aşa cu se spun poveştile, despre viaţă şi traseul ei complicat. Iar pe scurt, ar fi aşa: toţi primim la naştere nu o inimă, ci un ceasornic. Iar inima cea adevărată nu-i nici pe departe cea care se poate opri şi pe care o putem întoarce cu cheia. Şi inima asta ceasornic, care ni se dă în clipa în care devenim oameni, are instrucţiuni de folosire: „Întâi de toate, nu atinge acele. În al doilea rând, stăpâneşte-ţi mânia. În al treilea rând, niciodată, nici în vecii vecilor, nu te îndrăgosti. Căci atunci, pentru totdeauna, acul care arată orele la ceasornicul inimii tale îţi va străpunge pielea, oasele ţi se vor sfărâma iar mecanica inimii tale se va strica iarăşi.” Nu-i tocmai un Decalog, dar tinde într-acolo…
Or, spectacolul din cadrul Undercloud şi-a propus să atingă exact acele nuanţe care mutau povestea într-o zonă foarte subtilă şi în acelaşi timp extrem de concretă. Traseul ales de lectură a fost nu să vorbească despre viaţă-iubire-moarte printr-un joc de copii, ci să vorbească despre viaţă-iubire-moarte ca-ntr-un joc în care adulţii se jucau de-a copiii, dar serios şi conştient. Toate adevărurile desăre marile probleme ale vieţii, expuse într-o povestioară de tip sapienţial, erau rostite ca-ntr-o oglindă în care copiii se reflectă cu imaginea lor de oameni mari…
„Mai devreme sau mai târziu, o să plăteşti cu multă suferinţă întreaga bucurie care te cuprinde când iubeşti. Şi cu cât vei iubi mai mult, cu atât durerea pe care o vei simţi va fi mai ascuţită. Vei cunoaşte dorul, chinurile geloziei şi ale incertitudinii, senzaţia că eşti respins şi că ţi se face o mare nedreptate. Frigul o să-ţi macine oasele, iar sângele se va preschimba în sloiuri de gheaţă rătăcind pe sub piele, prin tot trupul. Mecanismul inimii tale va sări în aer. Eu ţi-am pus ceasul, aşa că ştiu pe dinafară cât poate duce. Pesemne că forţa fericirii nu-l va doborî. Dar nu e destul de voinic ca să îndure chinurile dragostei.”
Relaţiile şi „întâlnirile” au funcţionat – iar sala, deşi n-a ştiut la ce vine, a fost, evident, cucerită. Povestea a trăit… O concluzie? „Chinurile dragostei preschimbă oamenii în monştri de tristeţe.”
Print