„Încerc să scriu întotdeauna despre lucruri care mă irită”, declară Marius von Mayenburg, iar piesele lui sunt, în consecință, texte care pun în discuție probleme concrete, incomode și „iritante” ale lumii contemporane. Marius von Mayenburg, un dramaturg montat intens pe scenele din Europa, este la modă și în România – „Chip de foc”, „Urâtul”, „Perplex” și „Martiri” au fost deja puse în scenă în mai multe variante.
„Martiri” se află acum la a treia montare, după cea a lui Theodor-Cristian Popescu de la Târgu Mureș și spectacolul de absolvire al Irinei Crăiță-Mândră de la UNATC București. Radu-Alexandru Nica a ales același text pentru secția germană a Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, iar spectacolul a avut premiera în acest început de stagiune.
Problema incomodă pe care o aduce de astă dată în discuție textul lui Marius von Mayenburg – un text puternic, un text care l-a îngenuncheat chiar și pe Koršunovas, a cărui variantă a fost prezentată în acest an la FITS – este, la prima vedere, fundamentalismul religios. Iar la o privire ceva mai profundă, extremismul de orice fel. Într-o Europă, într-o lume a începutului de mileniu III, în care fundamentalismul religios face victime aproape în fiecare zi, povestea acestui adolescent pe nume Benjamin, care devine aproape peste noapte dependent de Biblie, ca de un drog, propune discuții și dispute de idei absolut necesare. Despre creștinism, despre bigotism, despre ateism, despre emancipare (ca opusul credinței), despre libertate, despre homosexualitate (tangențial), despre toleranță, despre antisemitism, adică despre cam toate acele probleme care încing spiritele și rețelele de socializare ale lumii noastre.
Varianta scenică a lui Radu-Alexandru Nica propune o variantă de lectură cu rădăcini în psihanaliză. Prin urmare, în spectacolul Teatrului „Radu Stanca”, Benjamin, interpretat inteligent și cu nuanțe care lasă loc de multe interpretări de Ali Deac, este un adolescent marcat profund de lipsa autorității paterne în viața lui, un adolescent crescut de o mamă în vârstă și cu care nu stabilește aproape niciun fel de relație afectivă. Renate Müller-Nica o interpretează aici pe mama total incapabilă să intre în universul lui, pentru că legăturii dintre ei i-au lipsit întotdeauna canalele reale de comunicare. Așa cum o construiește actrița, mama lui Benjamin e rece, distantă, ascunsă în spatele multor ziduri înălțate de ea însăși, prizonieră a unor depresii care i-au marcat viața, părăsită de un soț care a dezertat de mult din lumea ei. Această relație seacă și rigidă, împreună cu absența tatălui și-au pus amprenta asupra vieții lui Benjamin, care descoperă dintr-odată, în adolescență, o figură paternă la care se raportează: Dumnezeul creștin. Și din acel moment dezechilibrul lui găsește un (fals) punct de echilibru. Iar Biblia – citită trunchiat și distorsionat – îi devine principalul aliat în lupta împotriva unei lumi la care nu știe cum să se raporteze. Acesta este punctul de plecare al montării lui Radu-Alexandru Nica.
Spațiul construit de Mihai Păcurar este un loc de joacă. Un loc de joacă standard, colorat, un spațiu în același timp metaforic și foarte concret, care-i permite regizorului să jongleze cu nuanțele textului și să schimbe planurile de la o scenă la alta. În acest loc de joacă – cinic și ironic ales de regizor – se întâmplă lucruri de o gravitate care poate zgudui lumea. Contrastul dintre cele două planuri este astfel subtil pus în evidență.
Tensiunea spectacolului crește gradat și, de la prima scenă – din care nu lipsește umorul –, unde Benjamin își anunță mama că refuză să mai meargă la lecțiile de înot, pe motiv că nurii colegelor în costum de baie îi rănesc „convingerile religioase”, până la scena finală, totul capătă accente de thriller. Ceea ce părea o toană trecătoare a unui adolescent se transformă într-un tăvălug care scoate la iveală mai multe tare ale lumii din jur, iar în jocul lui fanatic intră cu o forță fanatic egală profesoara de biologie, doamna Roth, interpretată de Alexandra Murăruș.
Scopul major al montării lui Radu-Alexandru Nica pare a fi acela de a pune față în față două forme de extremism, care se determină și se pontențează una pe alta, la fel de agresive și la fel de nocive, amândouă însemnând în ultimă instanță o formă de privare de libertate și de lipsă de toleranță, care se transformă în principalul inamic al ideilor pe care fiecare dintre ei le propovăduiește. Adolescentul Benjamin devine, prin agresivitatea rece și aproape comică, dacă n-ar fi atât de absurdă și nu s-ar sfârși atât de violent, prototipul fundamentalistului religios, indiferent cărei religii i-ar aparține. Iar profesoara Roth, până la final, devine și ea prototip al extremismului ateu, în fond la fel de agresiv în lumea noastră și la fel de intolerant.
Alexandra Murăruș interpretează nuanțat o femeie emancipată, inteligentă, atrăgătoare, pasionată de ceea ce face, din care, încet-încet, începe să iasă la suprafață o încrâncenare cel puțin la fel de periculoasă ca a lui Benjamin, tocmai pentru că nicio clipă nu se gândește să trateze comportamentul tânărului ca pe o dereglare psihică, ci alege să se ia la trântă cu el, citând la fel de distorsionat din Biblie ca și el și aducând argumente la fel de greșite. Spre exemplu: Iisus și-a iubit apostolii, deci Iisus a fost homosexual… Un dezechilibru la fel de puternic și care pare să-și aibă originea tot într-o traumă din copilărie ar putea sta în spatele comportamentului profesoarei. De aici și dorința atât de mare de a rămâne pe loc și de a le înfige în creier copiilor care îi vor fi elevi propriile idei – iar scena finală, în care își bate piciorul în cui de podeaua clasei este exemplificativă în acest sens.
Sexualitatea, cu diversele ei nuanțe, este, de asemenea, unul dintre factorii declanșatori ai comportamentului deviant al adolescentului. Și, deși spectacolul lui Radu-Alexandru Nica alege să nu vorbească explicit despre asta, există, totuși, momente care deschid o mulțime de interpretări. Colorata scenă a lecției de biologie, în care profesoara Roth alege să le explice elevilor cum să se protejeze când fac sex și le împarte ca material didactic câte o punguță cu un morcov și un prezervativ, este una dintre cele mai importante. Și ea determină prima reacție violentă și foarte directă din partea elevului: Benjamin se dezbracă în fața întregii clase…
Scena e puternică și curajoasă și reprezintă un semn subtil al frustrărilor și al căutărilor sexuale ale lui Benjamin. Pe de o parte, Lydia, interpretată cu aplomb de Anca Cipariu, colega de clasă care-l îmbie cu farmecele corpului ei, și de partea cealaltă, tânărul infirm Georg, interpretat de Iustinian Turcu, îndrăgostit de el iremediabil. Și există momente subtil create în spectacol în care sunt evidente atracția naturală și curiozitatea naturală pe care le resimte Benjamin, în ciuda învățăturilor biblice pe care le citează permanent. Relația cu Georg, colegul șchiop respins de ceilalți, pe care el îl transformă într-un fel de discipol și de care se folosește ca să-și exerseze puterile de Iisus contrafăcut, e foarte frumos construită în spectacolul de la Sibiu. Iar Iustinian Turcu îi surprinde extrem de bine nuanțele acestui personaj – un adolescent fragil, luminos, naiv, retras și sensibil.
Războiul care va porni între Benjamin și doamna Roth scoate la iveală și alte probleme ale lumii din jur. Directorul liceului, interpretat de Valentin Späth într-o zonă ușor caricaturală, este un posibil exponent al incompetenței în funcții-cheie, incapabil să rezolve conflictul. De partea cealaltă, preotul rămâne doar un exponent al spiritului pasiv care, în numele unei așa-zise toleranțe, e de fapt la fel de incapabil să intervină și să găsească o rezolvare.
Un element important în spectacolul lui Radu-Alexandru Nica este muzica originală, semnată de Vlaicu Golcea, pentru că e una din puținele montări din România unde muzica nu înseamnă doar un univers sonor simpatic și menit să-i facă spectatorului mai digerabil totul, ci conturează subtil și ușor subliminal universul personal al fiecăruia dintre protagoniști.
Meritul spectacolului lui Radu-Alexandru Nica este că vorbește fără nicio urmă de tezism și extrem de echilibrat despre dezechilibre fundamentale ale lumii noastre și că ne așază în față o oglindă care ne confruntă cu propriile posibile accese de intoleranță și ne obligă să ne răspundem la niște întrebări incomode.
Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu – Secţia germană
„MARTIRI” de Marius von Mayenburg
Regia: Radu-Alexandru Nica
Scenografia, light design, video: Mihai Păcurar
Muzică şi sound design: Vlaicu Golcea
Distribuție: Valentin Späth, Alexandra Murăruş, Daniel Bücher, Daniel Plier, Ali Deac, Renate Müller-Nica, Iustinian Turcu, Anca Cipariu
Print