Lavinia Şerban, Oana Bogzaru, Bianca Trifan, Cristina Constantin şi Andreea Rîmniceanu, studente în anul I la Teatrologie. Faceţi cunoştinţă cu echipa care se ocupă de ediţia din acest an a Uşilor Deschise…
1.De ce consideraţi „Uşi deschise” un eveniment important în viaţa voastră de studenţi? Ce înseamnă pentru voi şi de ce îl consideraţi (sau nu) util şi pentru cine?
2.Cum vedeaţi teatrul şi facultatea de teatru înainte să fiţi studenţi la U.N.A.T.C. şi cum arată acum, din interior? Ce s-a schimbat, în bine sau în rau, în voi, ce-aţi pierdut şi ce-aţi câştigat?
3.Care sunt evenimentele pe care voi le recomandaţi în acest festival şi de ce?
Lavinia Şerban: „Un exerciţiu de toleranţă”
1.Uşi Deschise a fost şi este pentru mine un exerciţiu de toleranţă, de aşteptare cu nervi a unor OK-uri venite de sus, apoi de atletism pe holuri şi prin sălile facultăţii în căutarea programului pierdut, de scris comunicate şi invitaţii fără să ştiu cui mă adresez, de împodobit şcoli cu afişe şi exerciţiul continuă, căci lecţia propriu-zisă începe abia de joi. „Uşi deschise” a fost o reactualizare a proverbelor „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face” şi „Fiecare cu ce-l doare”.
Este util atât pentru organizatori şi colaboratori, cât şi pentru oaspeţi. Ca student UNATC, înveţi să comunici eficient cu cei cu care lucrezi, adică, să-i asculţi efectiv, să le înţelegi nevoile, să-ţi expui şi tu necesităţile tale şi cumva să ajungeţi la un consens. Ca vizitator UNATC, eşti student aici pentru 3 zile şi o seară.
2.Înainte să vin la UNATC, teatrul însemna pentru mine spectacol şi rol. Însemna un Săndel din “Deşteptare” de Dina Cocea, jucat de fratele meu pe scena Teatrului “Elvira Godeanu”, din Tg-Jiu. A însemnat furtuna din familie pentru că Adi (fratele meu) voia să dea la UNATC, Actorie, a însemnat trupa de teatru a liceului, cele câteva spectacole – “Bang, bang, you`re dead”, “Gaiţele”, “Stă să plouă” – pe care le-am lucrat împreună cu trupa, câteva nume de actori din Târgu-Jiu, multe spectacole văzute şi revăzute, îndrăgostiri fugare de actorii din rolurile principale… Acum, pe lângă spectacol şi rol, teatrul, mai înseamnă şi istorie şi poetică, înseamnă context. Nu mi-am făcut timp să mă “cercetez” ca să pot să spun în ce măsură m-au schimbat cele câteva luni petrecute în UNATC, dar promit să fac acest exerciţiu.
3.Recomand cele două spectacole produse de cei de la Master: “Chicago” şi “Elixirul”, pentru că le-am văzut şi le consider un exemplu viu de muncă, dăruire şi iubire pentru teatru.
Oana Bogzaru: „Nu poţi să le arăţi nici prea mult, nici prea puţin, nu poţi minţi”
Pentru mine acest eveniment a fost o provocare pentru că am fost nevoită să mă adaptez unor anumite cerinţe, colegilor şi profesorilor. Nu mai organizasem nimic până acum şi nu ştiam ce, cum şi de ce. Dar am învăţat şi am înţeles că e important să fii sincer când organizezi un astfel de eveniment, Uşi Deschise, deoarece poţi influenţa nişte oameni şi poate fi ultimul argument în luarea unei decizii. Nu poţi să le arăţi nici prea mult, nici prea puţin, nu poţi minţi. Când Uşile unei universităţi de genul acesta se deschid, eu mor de curiozitate. Nu pentru că văd profesorii sau studenţii sau ce proiecte au ei, ci pentru că pot simţi atmosfera aceea inexplicabilă şi atât de subtilă. E ca la un spectacol, există mereu ceva care nu se poate exprima, explica, arăta, doar simţi.
2.Nu ştiam foarte multe despre această facultate când am venit aici, aş putea zice că am ales cu ochii închişi. Ştiam că voi întâlni altfel de oameni, altfel de profesori, dar nu m-aş fi aşteptat să se pună atât de mult accentul pe tine ca om, înainte de câte cărţi ai citit, câte spectacole ai văzut etc. Evident, asta nu se întâmplă neapărat la cursuri, ci în raportul tău cu ceilalţi oameni. Îmi place să cred că oamenii de aici au mai puţine prejudecăţi decât ceilalţi. Nu am văzut teatrul într-un anumit fel înainte să vin aici şi nici acum nu ştiu cum să-l privesc, cum să-l descriu, cum să-l înţeleg pentru că e atât de aproape de tine şi de sufletul tău, încât te sperie. Nu am pierdut nimic venind, iar de câştigat…încă nu mi-am făcut socotelile.
3.Sunt atât de multe ateliere, expoziţii, spectacole, încât nu ştiu ce aş putea recomanda. Eu sunt adepta premisei câte puţin din toate, dar spectacolele de licenţă şi master precum Chicago, Elixirul, Priveşte înapoi cu mânie, Kean etc. mi se par de neratat.
Bianca Trifan: „Avem ocazia să arătăm lumii ce putem”
1.,,Uși deschise” e un eveniment important în viața noastră de studenți pentru că avem ocazia să arătăm lumii ceea ce putem, ceea ce avem de spus. Pentru noi, teatrologii, înseamnă multă muncă, stres și nopți nedormite, dar și o satisfacție pentru că facem ceva important, ceva pentru noi, dar și pentru colegii de la celelalte secții. Evenimentul este util mai ales liceeniilor care au ocazia să simtă pe pielea lor ce înseamnă să fii student, află direct de la sursă informațiile de care au nevoie.
2.Înainte de a fi studentă îmi imaginam facultatea ca pe ceva fantastic, ireal, aproape de neatins, acum din inetrior încă o văd ca fiind fantastică pentru că aici talentul și imaginația fac echipă și transformă totul în jurul lor. În rău nu cred că s-a schimbat nimic, mă simt împlinită și fericită cu ceea ce fac, nu am pierdut nimic și am câștigat totul. Simt că sunt pe drumul cel bun.
3.Este greu să recomanzi doar câteva evenimente deoarece fiecare este deosebit și are ceva de oferit publicului. Personal, aș recomanda spectacolul ,,Kean”, atelierul interactiv ,,Aplicații ale luptelor scenice în spații neconvenționale”, dar și cursurile deschise de la Scenografie, Arta Actorului și Teatrologie.
Cristina Constantin: „Un loc atât de SF, încât am realizat că de fapt e realitatea…”
Uşi deschise oferă din fericire avantaje tuturor. Nu am descoperit până acum vreo „discriminare”. Pentru mine, evenimentul a însemnat multă muncă, interes, dorinţa ca totul să fie mai mult decât satisfăcător. Dacă mie şi colegilor mei ne-a reuşit? Vom vedea la final. Spuneam mai devreme că Uşi deschise aduce doar foloase fiecăruia, pentru că profesorii îşi pot vedea posibilii viitori studenţi, iar cei interesaţi au ocazia de a afla procesul, de a participa la el, şi nu doar de a vedea rezultatul. Pe mine, ca student la management cultural, m-a ajutat să realizez că în organizarea unui eveniment sunt atâtea situaţii neprevăzute, încât dacă nu pui mintea şi corpul la contribuţie, totul va fi un eşec.
2.Până acum nu ştiam atmosfera din interior. E foarte amuzant şi creativ să auzi pe holuri replici diverse, oameni cântând, rochiţe şi pantofi de balet alergând gingaş pe scări. De afară se vedea ca un loc în care poţi pătrunde foarte greu, iar codul ar fi fost munca asiduă. E destul de devreme să spun că s-au întâmplat schimbări majore, însă universitatea este ceea ce aveam eu nevoie: dincolo de prag să găsesc un altfel de loc, care să fie atât de SF, încât să mă facă să realizez că de fapt este realitatea.
3.Sunt foarte ataşată şi de ceea ce înseamnă mişcare în general, aşa că voi recomanda cu cea mai mare încredere spectacolul „Chicago”. Aici se întâlnesc toate secţiile, se îmbină atât de armonios, au adăugat chiar şi un bonus: vocea. Nu degeaba musicalul este în deschiderea festivalului. Vă va plăcea! Spectacolul este urmat şi de multe alte evenimente interesante, ca spectacolul „Kean” , expoziţii sau ateliere.
Andreea Rîmniceanu: „Am câștigat mai mult decât îmi închipuiam la începutul primei zile de facultate”
1.Pentru mine a fost o provocare pentru că știam amploarea acestui eveniment și că trebuie să ne ridicăm la anumite standarde.”Uși deschise” a devenit o tradiție, oricine poate veni să vadă exact cum decurg zilele de lucru la UNATC și, de ce nu?, să devină o parte activă a întregului mecanism pe parcursul acestor 4 zile. E foarte important ca lumea să vină, să vadă și să înțeleagă măcar o parte din procesul de creație, să realizeze că ceea ce văd ei pe scenă sau la TV reprezintă rezultatul a multor săptămâni sau chiar luni întregi de muncă.
2.Cred că UNATC-ul în sine era un țel. Eu am făcut și Liceul de Artă din Brăila, am crescut, ca să spun așa, pe parcursul celor patru ani într-un mediu asemănător celui de aici și am țintit de la bun început spre asta. Știam că aici vreau să ajung. Din exterior mi se părea ceva magic. Acum, după aproape un an în această facultate pot spune că este fix așa. Aici se intâmplă magia în ciuda tuturor neînțelegerilor. Contează foarte mult și perspectiva din care privești lucrurile, dar de pierdut sunt convinsă că nu am pierdut nimic până acum. Am câștigat mai mult decât îmi închipuiam la începutul primei zile de facultate.
3.E greu să nominalizezi. Eu mi-aș dori să apuc văd tot. Știu că tot ce se întâmplă pe parcursul acestor patru zile arată celor din exterior drumul practic, de la început, când faci primii pași în domeniu, până la produsul finit, adică spectacolul. Tot ceea ce este în program merită văzut, deci nu pot alege.
Print