Nici unui om, cât de cât educat, nu-i este tocmai necunoscută istoria mai mult decât zbuciumată a Poloniei. Țară care, în câteva rânduri, a dispărut de-a dreptul complet de pe hartă. Poate și din acest motiv lui Alfred Jarry i-a trecut la un moment dat prin minte că acel ținut de nulle part în care se desfășoară acțiunea din Ubu Rege să se identifice cu Polonia.
În secolul XX și în ceea ce se socotește a fi, după Tzvetan Todorov, memoria răului, Polonia se înscrie în spațiul geografic, istoric și moral al tărâmului morții, cum numea profesorul Timothy Snyder arealul ce a cunoscut deopotrivă ocupația sovietică și pe cea germană. Cu toate relele lor aferente și atrocitățile inimaginabile. Deportări, ghetto, pogromuri. Trădări individuale și colective. Abandonări criminale ale esenței însăși a cuvântului umanitate. Suprimarea dură a sensului cuvântului colegialitate, adică trăitul laolaltă. Poate de aici și promptitudinea și rigoarea cu care, îndată după 1989, atunci când constrângerile ideologice de orice fel au fost, în fine, abrogate, Polonia s-a arătat prima gata de a-și asuma curajos și demn istoria. Nu doar cu eroismele imposibil de tăgăduit, de altfel, ci și cu toate durerile și schimonoselile sale. Polonezii voiau atunci să știe adevărul nu doar despre Katyn, ci și despre ceea ce s-a întâmplat la Jedwabne. O mică așezare unde nu naziștii, nu ocupantul german, ci polonezii înșiși i-au adunat pe neașteptate pe toți evreii din localitate, i-au supus unor situații mai mult decât umilitoare, pentru ca, mai apoi, să îi închidă într-un hambar și să le dea foc tuturor de-a dreptul. Au pierit atunci, dacă cifrele sunt riguros exacte, 1600 de oameni.
Istoria aceasta teribilă l-a inspirat pe dramaturgul polonez Tadeusz Slobodzianek în scrierea piesei Clasa noastră. De la apariția ei într-unul dintre volumele dedicate Teatrului polonez contemporan, volume apărute cu câțiva ani în urmă la editura bucureșteană ART, sub îngrijirea criticului de teatru Iulia Popovici, piesa a cunoscut în România câteva puneri în scenă. Nu multe, însă artisticește mai toate notabile. Simona Măicănescu a montat-o cu studenții de la UNATC, Anca Bradu a pus-o în scenă cu actorii trupei Szigligeti de la Oradea, Bocsárdi László a realizat un minunat spectacol de factură corală cu actorii Teatrului Național din Cluj-Napoca. Spectacol de colecție, de patrimoniu, cu legături subtile însă nu absolutizate, cu atât mai puțin servile, cu legendara Clasă moartă a lui Tadeusz Kantor.
Ediția din luna mai a anului 2018 a Festivalului euroregional de teatru TESZT de la Timișoara mi-a dat prilejul de a vedea o nouă montare izbutită a acestui exemplar și, deopotrivă, cutremurător text. Realizată în cheia realismului modern, tincturat de atent cumpănite note simbolice, la Teatrul Jászai Mari din Ungaria de regizorul Guelmino Sándor.
Cele 14 tablouri sunt perfect coagulate. Toate se petrec în spațiul sălii de gimnastică a școlii unde au fost colegi odinioară protagoniștii piesei. Polonezi și evrei deopotrivă. În respectivul spațiu (decorul este semnat de Fekete Anna) intră în scenă, cântând un cântec din vremea copilăriei, la începutul reprezentației protagoniștii. Interpretați de actori de felurite vârste. Sunt cu toții îmbrăcați în uniforme școlare (costumele îi aparțin lui Karpáti Enikö) și vor rămâne astfel, cu puține și nesemnificative excepții perfect îndreptățite, până la final. Atunci când un cor de copii de-adevăratelea va poposi în scenă cântând același cântec.
Acțiunea piesei și, implicit, a spectacolului se petrece între anii 1920-2003. Marcat la tablă ca atare. Subliniind ieșirile de pe scena vieții ale protagoniștilor. Un interval de timp relativ amplu în care Polonia va cunoaște moartea președintelui său Józef Plisudski, efectele devastatoare ale pactului Molotov-Ribbentrop, ocupația sovietică, invazia hitleristă, regimul dur comunisto-stalinist, președinția lui Wladislaw Gomulka, anii Solidarității, legea marțială introdusă de generalul Jaruzelski, celebrul nu vă temeți! al Papei Ioan Paul al II-lea, tranziția dură a premierului Tadeusz Mazowieski.
Ce s-a întâmplat în tot acest timp cu polonezii? Cum au făcut ei față asalturilor istoriei? Au fost ei oare eminamente solidari unii cu alții, și-au purtat reciproc de grijă, au fost colegi în sensul larg ori figurat al termenului, ori din contră? Au intervenit cumplite răsturnări de situație, trădări și crime inimaginabile? Răspunsul piesei lui Tadeusz Slobodzianek este cumplit, dur, răvășitor de-a dreptul. Este excelent transpus scenic, într-o exemplară metonimie riguros gradată a faptelor, surprinzând concentrat efectele ravagiilor neomeniei, de spectacolul regizat de Guelmino Sándor. Fără cusur, fără exagerări, fără scăderi de ritm sau de tensiune. Spectacol jucat de o trupă admirabil omogenizată. Nelipsit de numere solistice. Adică de actorii Danis Lidia, Bakony Csilla, Egri Márta, Mikola Gergö, Crespo Rodrigo, Király Attila, Jegercsik Csaba, Megyery Zoltán, Kardos Róbert.
Festivalului euroregional de teatru TESZT de la Timișoara
Teatrul „Jászai Mari” Tatabánia Ungaria
CLASA NOASTRĂ de Tedeusz Slobodzianek
Traducerea în limba maghiară: Pászt Patricia
Regia: Guelmino Sándor
Decor: Fekete Anna
Costume: Karpáty Attila
Cu: Danis Lidia, Bakony Csilla, Egri Márta, Mikola Gergö, Crespo Rodrigo, Király Attila, Jegercsik Csaba, Megyery Zoltán, Kardos Róbert
Data reprezentației: 24 mai 2018
Print