Clovnii sinceri

Ruxandra Ştefan, studentă în anul III, Teatrologie, UNATC Bucureşti

O să încep cu o mărturisire pentru a înţelege cât de important este, cel puţin pentru mine, ca un clovn să fie sincer. Mereu eram foarte entuziasmată când venea circul în oraşul meu. Voiam să văd animalele (pe atunci nu-mi puneam problema captivităţii lor; chiar şi acum mă consolez cu gândul că, dacă se nasc în captivitate, le-ar trebui prea mult timp să înveţe să fie libere). Deci iniţial voiam să merg la circ. După care îmi aminteam de prima experienţă într-un asemenea cadru, unde, între momentele cu animale, se „învârteau” clovni care făceau tot felul de giumbuşlucuri: îşi permiteau într-un fel să joace „prost”, asta era şi ideea. Epuizându-şi „schemele” între ei, veneau să ia voluntari din public. Cine vrea să vină pe scenă?…  voluntar. Trei rânduri pline ochi de copii ridicau mâna. Trei speriaţi, printre care şi eu, nu ridicau mâna. Tocmai pe acei trei nedoritori i-au luat.

Clovn, clovn, dar trebuie să respecţi firea omului şi asta s-a întâmplat la examenul-studiu pe arta clovneriei ai studenţilor de la Master Actorie anul I, coordonaţi de prof. univ. dr. Sandu Mihai Gruia. Nu numai că au respectat firea spectatorului, dar cel mai important au respectat firea fiecăruia ca actor şi astfel au construit mai multe momenţele în două, trei personaje,         mini-poveşti amuzante, de cele mai multe ori „purtătoare” ale unui sens mai adânc. Au fost legate între ele prin obiecte uitate intenţionat în scenă, mergându-se astfel din poveste în poveste. Fără stridenţe, skecth-urile nu şi-au propus să smulgă râsete, dar au reuşit… poate unde ne şi ştiam colegii, dar cred că cineva care nu i-a mai văzut deloc sau de puţine ori jucând, este cu atât mai mult luat prin surprindere de ingeniozitate cu care de la exerciţii simple de tipul „Dă-mi scaunul, nu ţi-l dau” s-au dezvoltat situaţii care au ajuns să spună o poveste: despre prietenie, despre singurătate, despre conflict, despre oameni şi statui, despre oameni şi îngeri, despre iubire, despre toate şi nimic, despre „aşa e, dacă vi se pare”. Năsucul roşu impune din start condiţia de bufon. Toate câte se întâmplă găsesc ca „ţap ispăşitor” acest năsuc roşu, simbol al ruşinii şi un fel de a cere anticipat iertare „dacă vă va fi fost cu supărare.”

Din poveste în poveste ajungem a prinde de veste că ei aicea se-ntâlniră, pe scenă poposiră, pentru a ne da „O veste minunată”, de Crăciun legată.

Cu speranţa că această reprezentaţie-examen nu va rămâne un unicat şi că vor începe să-l joace în regim de spectacol din cadrul universităţii, închei spunând că este nevoie de astfel de clovni sinceri care ştiu să-şi poarte nasul cu demnitate şi bucurie.

P.S.: Ca fapt divers, reprezentaţia a avut loc în data de 12.12.2012. la ora 12.00. Talentul lor şi acest mic ajutor din partea universului au reuşit să armonizeze energiile, dând naştere emoţiei.

Print

Un Comentariu

  1. Ana Maria Iordache 18/12/2012

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.