De pe 10 până pe 17 iunie, se desfăşoară în centrul vechi al Bucureştiului, Festivalul Comediei Româneşti – festCO, ediţia a IX-a. Timp de o săptămână, Teatrul de Comedie adună spectacole din ţară (dacă-i posibil şi din străinătate – anul acesta în deschidere s-a jucat „Cuvântul progres spus de mama mea sună teribil de fals”, de Matei Vişniec, de la compania Influenscenes din Franţa), care, în principiu, pot fi reunite sub titulatura de comedie… iar la sfârşit oferă premii.
Fără să fie un festival de mare amploare, festCO este un gest necesar în primul rând pentru că aduce la Bucureşti câteva producţii de gen din ţară – poate prea puţine. Şi apoi, pentru că are ca temă şi subiect de discuţie „comedia”, într-o perioadă în care majoritatea teatrelor, mai mici sau mai mari, de stat sau companii private, mizează mai ales pe dramă. Tot atât de adevărat este însă că montarea trupei din Franţa, după textul lui Matei Vişniec, greu ar putea fi încadrat la categoria „comedie”, la fel „Blifat” de la Teatrul Odeon… şi exemplele ar putea continua (ţinând atât de textul în sine, cât şi de abordarea regizorală). Un punct în minus al ediţiei de anul acesta este însă faptul că două dintre spectacolele „invitate” se joacă la sediu (unde se va deplasa doar juriul), adică la Iaşi, respectiv la Sibiu, „O noapte furtunoasă” în regia lui Alexandru Dabija şi „Opinia publică” în regia lui Theodor-Cristian Popescu, iar publicul din Bucureşti – căci un festival ar trebui să existe în primul rând pentru public, nu-i aşa?! – nu are posibilitatea să le vadă…
Pe lângă spectacolele indoor există şi mici spectacole de stradă, uşor interactive, la care oamenii de la terasele din centrul vechi reacţionează bine, sunt dezbateri, întâlniri, audiţii din Fonoteca de aur a Radiodifuziunii, lansări de carte („Marusia” lui Liviu Lucaci, astăzi, 13 iunie, la ora 17.00, la Clubul Ţăranului Român). O bilă albă importantă pentru festival este că prezintă în afara concursului câteva montări de la Facultatea de Teatru care au astfel şansa de a fi văzute şi cunoscute.
Un tur al primelor zile de festival ar arăta aşa. Cea dintâi seară i-a fost dedicată lui Matei Vişniec, care a lansat volumul de piese scurte „Omul din cerc” printr-o lectură scurtă împreună cu George Mihăiţă, urmând spectacolul trupei din Franţa. O montare interesantă (prezentată şi în cadrul Festivalului de la Sibiu, încheiat săptămâna trecută – la deschiderea festCO, a venit şi Constantin Chiriac, directorul FITS, ca să-i predea, simbolic, ştafeta Teatrului de Comedie…), o montare interesantă, aşadar, cea a lui Jean-Luc Palies, în care însă vedetă rămâne textul lui Matei Vişniec. O poveste comică şi nu prea despre… cum să înfiezi un mort, o idee tulburătoare, având în spate experienţa războiului din Bosnia, în care pierderea s-a produs de cele mai multe ori la puterea a doua. Mamele au pierdut şi viaţa copilului, şi moartea, căci cei mai mulţi au dispărut pentru totdeauna în gropi comune. Cum poţi mângâia tristeţea unei mame care nu găseşte oasele copilului? Îi cumperi nişte oase ale altui mort şi i le duci pe post de ale lui…
Cea de-a doua zi a început cu o întâlnire moderată de Marina Constantinescu şi dedicată împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea Teatrului de Comedie, la care a participat şi Radu Beligan, cel căruia teatrul îşi datorează existenţa şi care şi-a amintit de începuturi… „Mezinul teatrelor bucureştene, când a împlinit 4 ani de existenţă (1965), a fost invitat la minunea care s-a întâmplat, Festivalul Internaţional de Teatru de la Paris, la Sala Sarah Bernhard, unde am fost invitaţi să reprezentăm România cu trei spectacole. Cu Umbra de Evghenii Şvarţ, Troilus şi Cresida de Shakespeare, ambele în regia lui David Esrig şi Rinocerii de Eugène Ionesco în regia lui Lucian Giurchescu. Asta nu e nimic, dar am luat şi premiu pentru isprava asta.”
Şi a continuat cu două spectacole „România. Închis pentru inventar”, al companiei Passe-Partout „Dan Puric”, şi „Neguţătorul de ochelari” în regia lui Dan Tudor, un proiect realizat de Muzeul Naţional al Literaturii şi Asociaţia Maşina de vise. Şi în cazul montării lui Dan Tudor, funcţionează acelaşi principiu. Vedeta e textul – dezvăluie publicului un Tudor Arghezi foarte… ionescian –, tocmai acesta pare a fi, de altfel, scopul regiei. (De reţinut interpretarea Simonei Popescu.)
În cea de-a treia seară, „Cântăreţa cheală & Lecţia”, montarea lui Victor Ioan Frunză, aparţinând teatrului gazdă, urmat de un spectacol în afara concursului şi premiat în cadrul Festivalului pentru liceeni „Jos pălăria” – „Nu vrem să fim fericiţi”, de Teodor Mazilu, al Colegiului „C. D. Loga” din Timişoara.
În zilele următoare, până vineri, la cele trei săli ale teatrului, la cafeneaua La Comedie, la MŢR sau în alte spaţii pe care le veţi descoperi, dacă aruncaţi o privire asupra programului, Festivalul continuă…
http://www.festco.ro/program_festco_2011.php
Print