CONCURS Câștigați trei invitații la „Jocul din Ialta”, cu Ana Donosa și Adrian Păduraru

Spectacolul „Jocul din Ialta”, după „Doamna cu căţelul”, nuvela lui A.P. Cehov, într-o drmatizare realizată de Brian Friel se va juca pe 20 noiembrie, de la ora 19.00, la Teatrul de pe Lipscani din Bucureşti, avându-i în distribuție pe Ana Donosa și Adrian Păduraru. Următoare reprezentație este programată pe 18 decembrie. Pentru spectacolul de pe 20 noiembrie, de la Teatrul de pe Lipscani, revista Yorick vă oferă trei invitații duble. Trebuie doar să ne răspundeți la întrebarea „Care este ultima carte de teatru pe care ați cumpărat-o?”, până pe data de 18 noiembrie, la ora 24.00, pe pagina de Facebook a revistei sau în rubrica de comentarii. Pe 19 noiembrie, vom anunța câștigătorii, aleși prin tragere la sorți.

„Doamna cu căţelul/ Jocul din Ialta” povesteşte aventura de o vară dintre un bancher şi o tânără, într-una dintre cele mai populare destinaţii de vacanţă la Marea Neagră – Ialta. Aventura devine un act firesc, aşteptat, pentru a alina suferinţa a doi parteneri care îşi caută fericirea cu disperare. Ana Donosa a fost „muza” spectacolului, după cum declară regizorul Cezar Ghioca, iar Adrian Păduraru a fost alegerea cea mai firească pentru celălalt rol. Montarea îşi propune ineditul la mai multe niveluri, iar unul dintre ele este scenografia realizată live de pictorul Ion Nedelcu, cel care va desena cu vin, în timp real, decorul spectacolului. Despre istoria acestui spectacol, regizorul Cezar Ghioca povestește într-un interviu:

„Piesa este foarte delicată din punct de vedere al distribuţiei. Ca regizor, îmi populez lumile imaginare create de lectura pieselor pe care le citesc cu proiecţii virtuale ale unor personaje create de actorii cu care mă întâlnesc. Uneori o piesă care îmi vorbeşte poate sta în aşteptare ani la rândul până când cunosc sau ajung la un nivel profund de relaţie cu un actor care să mă inspire să îi ofer un rol în universul respectiv. Vorbesc bineînţeles la nivelul ideal, cu proiecte de suflet, în regim independent, unde îmi pot permite luxul unor astfel de opţiuni. Ana Donosa este „doamna mea cu căţelul”, o actriţă extraordinară, cu care a trebuit să lucrez în prealabil destul de mult până a ajunge la a-i oferi această provocare. Mi se pare un „emploi” perfect, o tipologie foarte specială, o ingenuă de forţă. Ea a fost „muza” care mi-a inspirat acest proiect şi sunt fericit că pot să afirm că a făcut faţă cu brio provocării artistice. Un tur de forţă face şi Adrian Păduraru, al cărui emploi aparent de june prim (ajuns deja la o vârstă… – potrivită cu cea a personajului) ar părea la o lectură superficială că se suprapune cu personajul interpretat – un crai plictisit. În lectura mea, nimic mai departe de adevăr – personajul său este un bărbat paralizat de fecunditatea imaginaţiei sale, care-şi acceptă plictiseala refugiindu-se în imaginar şi tratând realitatea cotidiană cu cinism, fără aşteptări, luând tot ce poate de la viaţă, fără însă a obţine reală satisfacţie de la nimic. „Ratarea” sa în plan emoţional este ceea ce o atrage şi cucereşte pe fatalista Ana Sergheievna, şi pentru aceasta nu aveam nevoie de un actor care să arate bine, ba chiar atractivitatea fizică ar fi putut constitui un impediment. Din fericire Adrian, căruia avusesem şansa să îi cunosc atât latura sa de recitator sensibil, cât şi ludicitatea în registrul comic, a construit cu migală un personaj credibil, reţinut, ascunzând cu delicateţe un surplus de afectivitate ce a constituit impulsul iniţial de raportare la text. Fiecare dintre actori reuşeşte să spună o poveste personală prin intermediul personajului interpretat şi aceasta este o calitate deosebită pentru un astfel de spectacol „intim”, „minimalist”.

Autorul este contemporan, textul recent, scriitura şi modalitatea de creare a convenţiei teatrale aferente acestuia sunt „la zi”. Îmi aleg să montez un text pentru că pot să exprim ceva actual, ceva care mă inspiră, emoţionează şi induce la meditaţie aici şi acum, şi nu pot decât să sper că voi fi hăruit ca „aici şi acum”-ul meu să coincidă cu cel al cât mai multora dintre potenţialii spectatori. Evadarea în imaginar („Jocul de-a Ialta”) este o temă general valabilă, care se acutizează în mod ciclic – acum în epoca „virtualităţii” reţelei universale (www = world wide web), găsesc că ne aflăm într-o perioadă de apogeu. Nu poţi trata o astfel de temă – „jocul de-a fantezia” – frustrând imaginaţia spectatorului prin aglomerarea de decoruri, costume, excesivitate de informaţii vizuale în spaţiul scenic, de unde minimalismul declarat al reprezentaţiei. Cu toate acestea imaginaţia trebuie stârnită, trebuie direcţionată către ceva, sarcină realizată de costumele ce recreează epoca presupusă de text.”