De ce să dai examen la Facultatea de Teatru? De ce să dai la actorie, când singurele şanse de a face teatru sunt (cu foarte rare excepţii) în domeniul independent, unde nu e aşa rău, doar că trebuie ca în „timpul liber” să te faci chelner sau vânzător la supermarket, în cel mai bun caz animator pe la diverse evenimente unde te îmbraci în clovn şi faci figurine din baloane sau alte giumbuşlucuri numai bune după trei ani de facultate, eventual şi încă doi de master… De ce să dai la regie, când şansele să găseşti fonduri ca să montezi un spectacol sunt aproape inexistente? De ce să dai la teatrologie, când posturile de secretari literari în teatre sunt şi puţine, şi ocupate, şi retribuite cu sume care frizează grotescul şi când ziarele şi secţiile de cultură sau revistele de specialitate dispar ca după un cataclism? Numărul încă mare de absolvenţi de licee care se îndreaptă către facultăţile cu profil artistic e în sine un răspuns… La fel şi încăpăţânarea celor care fac teatru de calitate, în ciuda unor condiţii adesea imposibile, la fel şi încăpăţânarea celor care scriu despre teatru şi despre cei care fac teatru. Şi totuşi…
Că pervertirea gustului şi manelizarea, asociate adesea reaua-credinţă, sunt trăsături evidente ale lumii în care existăm, funcţionăm sau trăim… nu-i nici o noutate. Noutatea „cea mai recentă” este, însă, că toate încep să se strecoare şi în acele structuri în care până acum păreau să nu aibă acces.
Câteva comentarii recente de pe site-ul revistei noastre şi altele de care sunt pline forumurile ziarelor/ publicaţiilor (câte au mai rămas) o arată „cu asupra de măsură”. Golănia, cu toate laturile ei, îşi găseşte nişe prin care să se strecoare, iar dialogul, mai bine zis falsul dialog, se desfăşoară la un nivel ce e îngrijorător tocmai că ne aflăm într-o lume care la prima vedere ar părea ferită… Vorbim de teatru, de actori care fac performanţă şi de oameni care citesc despre actori care fac performanţă… nu despre OTV sau forumul revistei „România Mare”. Cuvintele pline de amarăciune ale unei colaboratoare a revistei Yorick sunt exemplificative: „nu vreau să ştiu ce-a fost în sufletul tinerilor actori din ultimele interviuri, care-au fost făcuţi muci cu carne de golanii Internetului. Culmea! Nu de oricare: ci de <amatorii de teatru> (sau, poate, chiar de către <profesionişti>?)”… Şi intră aici toate comentariile pe care de-a lungul timpului le-am cenzurat, munţi de frustrări şi de răutaţi gratuite la adresa unor oameni de o mare calitate. Întristător nu e faptul că se întâmplă – în publicaţii gen „Click”, „Atac la persoană” sau „Libertatea” fac parte din firescul peisajului… Grav e că cine are răbdarea sau plăcerea sau… masochismul de a citi un interviu cu Ioan Mihai Cortea, unul dintre actorii tineri intervievaţi într-unul din numerele trecute, la sfârşitul lecturii postează un comentariu despre orientările sexuale ale sus-numitului actor. Ce are coada vacii cu ştampila primăriei? Amatorii de pagina 5 din „Libertatea” nu au cum să fie interesaţi de dramatizarea la „Zorba” lui Kazantzakis… Ce rezultă de aici? Fiecare să tragă ce concluzie poate.
Noi vom lansa, pentru cei care sunt (cu adevărat) interesaţi de teatru şi de lumea lui, un nou concurs, ce se va desăşura începând de astăzi şi până pe 1 octombrie, şi al cărui premiu va consta în trei pachete de cărţi din colecţia de teatru Yorick de la Editura Nemira. Tema concursului: „Propuneţi o schemă de reabilitare a sistemului teatral românesc”. Pe cele mai interesante le vom publica.
Print