Indiferent că este vorba despre scrierile lui Tudor Mușatescu, Mihail Sebastian, Alexandru Kirițescu sau Mircea Ștefănescu (și nu citez decât numele cele mai celebre), dramaturgia românească „prinde” și astăzi grozav la publicul de teatru.
Piesele lor sunt atât de bine scrise, cu o arhitectură aproape imbatabilă, cu replici savuroase, încât nu au nevoie de prestidigitații regizorale (ceea ce nu înseamnă defel că, pentru a prinde aripi, nu le-ar fi necesar un regizor, dimpotrivă), refuză categoric supra-interpretarea, resping dislocările de orice fel, îndeosebi actualizările primare. Aproape în orice teatru se știe că un spectacol cu Titanic Vals, cu Steaua fără nume, cu Gaițele sau cu Acolo, departe crește afluența de public plătitor, iar viața managerului devine dintr-odată mai fără griji.
Numai că, iată, mai intervine o clauză suplimentară. Și anume că un spectacol cu orice piesă din sus-numita categorie nu înseamnă un autentic succes dacă teatrul care decide să o includă în repertoriu nu dispune în totalitate de distribuția potrivită, adică de actori care să corespundă fără derogare rolurilor încredințate. Ca și de un regizor care să nu mizeze eminamente pe savoarea neștirbită a replicilor. Replici ce, da, nu au nevoie de liftinguri, însă nici nu ajunge, pentru ca spectacolul în cauză să dobândească o anume independență, să se râdă, cum se zice, „doar pe ele”.
E adevărat. În spectacolul cu …Escu de Tudor Mușatescu de la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, regizorul Claudiu Goga nu s-a mulțumit doar să valorizeze vorbele ieșite din stiloul lui Tudor Mușatescu. Am în vedere când spun asta reușita micilor momente (excelente) cu cei doi pretinși bătăuși ai lui Decebal Sp. Necșulescu (bine jucați de Alexandru Rusu și de Eugen Neag) ori finalul în care se ridică la putere, printr-un foarte bun rappel, momentul discursului lui Hitler. Ascultat cu ceva vreme înainte cu mirare de adventista Ana (Adela Lazăr) și cu indiferență de același domn Necșulescu. În finalul cu pricina actorul Sorin Ionescu (Decebal Necșulescu) arată ce ar fi putut cu adevărat să fie pe întreaga durată a spectacolului cu ceva mai mult efort și, mai mult ca sigur, și cu un plus de strunire și atenție din partea lui Claudiu Goga.
O relativ bună impresie lasă Alin Stanciu în rolul Traian Necșulescu și George Dometi în Platon Stamatescu. Este năvalnică, de neoprit, excesivă, ce zic eu? supra-excesivă, face orice pentru a fi băgată în seamă Elvira Rîmbu, interpreta Mizei general Stamatescu. Este complet greșit distribuită în rolul Mitzi Mirela Niță Lupu care nici în ruptul capului nu poate fi socotită credibilă în relație cu George Dometi. Actrița este mai potrivită pentru rolul domnișoara Werner din Ultima oră.
Nu am înțeles de ce Claudiu Goga le-a plasat într-un fel de distribuție complementară și, în anumite momente, le-a lăsat să mitralieze la propriu textul pe Denisa Vlad (Nina Damian) și pe Anda Tămășanu (Amélie). Însă mai presus de toate, îmi rămâne inexplicabil cum de nu a realizat un regizor cu experiența și rafinamentul lui Claudiu Goga, cu indiscutabila lui știință de a lucra cu actorul, că spectacolul pe care îl semnează regizoral conține trei goluri în distribuție. Unul mai mic (Șerban Borda care degeaba și-a lipit o mustață că tot mai are ceva până să fie Bébé Damian), unul mijlociu (Petre Ghimbășan în generalul Stamatescu) și unul imens (Sebastian Lupu care pare parcă descins dintr-un spectacol de teatru pentru copii cu peruca și alte accesorii lipite spre a fi bătrânul Iorga Langada). Au mai trecut prin scenă, mai mult sau mai puțin vizibili Pavel Sîrghi (Un comisar) și Andrian Locovei (Un gardian).
Decorul Liei Dogaru mi se pare unul reușit cu amendamentul că detaliul cu covorul atârnat l-am mai văzut în Gaițele de la Teatrul „Odeon”, în regia lui Alexandru Dabija (decorul era semnat acolo de Vittorio Holtier) în vreme ce costumele iscălite de Amalia Buie transcend câteodată epoca. Și chiar dacă lumea s-a distrat în sală copios, nu mi s-a părut deloc inspirat momentul în care Traian Necșulescu se ușurează pe niște pitici ale căror chipuri fac trimiteri la o seamă dintre politicienii de astăzi. Am avut parte de ceea ce Brecht numea undeva „plăceri sărace”.
Teatrul „Regina Maria” din Oradea
…ESCU de Tudor Mușatescu
Regia: Claudiu Goga
Decor: Lia Dogaru
Costume: Amalia Buie
Face designer: Minela Popa
Cu: Sorin Ionescu (Decebal Necșulescu), Șerban Borda (Bébé Damian), Denisa Vlad (Nina Damian), Elvira Rîmbu (Miza General Stamatescu), Petre Ghimbășan (generalul Stamatescu), Alin Stanciu (Traian Necșulescu), Sebstian Lupu (Iorgu Langada), Pavel Sîrghi (Un comisar), Alexandru Rusu, Eugen Neag (Fane, Pișlică), Adela Lazăr (Ana), Andrian Locovei (Un gardian)
Foto: Remus Toderici
Data reprezentației: 2 aprilie 2019
Print