Am mai făcut și cu alte ocazii observația că Visul unei nopți de vară este astăzi, în spațiul teatral românesc, desigur, cea mai jucată dintre toate piesele purtând ilustra semnătură a lui William Shakespeare.
Motivele? Mai întâi, poate, fiindcă majoritatea personajelor este reprezentată de tineri. De aici și veselia care caracterizează piesa, încă din primele sale scene, chiar și în aceea de la Curtea lui Tezeu, lucru bizar, cum observa, de altfel, Aureliu Manea în minunatele lui Spectacole imaginare. Bizar fiindcă mariajul pe care acesta i-l anunță Hippolytei este unul obligatoriu, impus ca un drept al învingătorului, ca semn al autorității. Tot la fel cum Egeu vrea să o căsătorească pe Hermia cu un bărbat pe care nu îl iubește. Bizar și fiindcă acolo se aude o replică ciudată care glăsuiește amenințător că cine alege dragostea alege moarte. Și cu toate acestea, nimeni nu moare în această piesă scrisă cam în aceeași vreme în care Shakespeare lucra la Richard II și Regele Ioan.
În al doilea rând, deoarece cu excepția lui Puck, toate personajele Visului… sunt îndrăgostite, iar dragostea înseamnă uneori și chinuri, câteodată chiar zadarnice, însă cel mai adesea presupune fericire. În al treilea rând pentru că toate poznele comise de Puck la ordinele lui Oberon sau înfăptuite de Oberon însuși se consumă în decursul Nopții de Sânziene, atunci când toate regulile obișnuite sunt abolite și lumea pe dos se poate arăta nestingherită în toată splendoarea și bizareria existenței sale.
Piesa poate fi citită la nivelul ei elementar, de basm, cu ființe fantastice, miraculoase, cu zâne, dar și în chei mult mai complexe. Poate fi o comedie pură, adică „un basm crud”, așa cum îl definește Andrzej Žurowski (cf. Citindu-l pe Shakespeare), dar, tot la fel, poate dobândi și o dimensiune filosofică, îndemnând la o lectură în cheie metaforică. Aceea a scindării ființei între ordinea zilei și nebunia nopții. “Construcția comediei Visul unei nopți de vară – scria același Andrzej Žurowski – are caracterul unei oglinzi triple: eroii se privesc pe sine în ipostaza lor nocturnă și totodată ca oameni ai nopții, se privesc pe ei înșiși cum se comportă în timpul zilei. Și, în sfârșit, privind spectacolul meșteșugarilor, se urmăresc, de fapt,… pe sine, condensare mitică a sentimentelor în oglinda strâmbă a teatrului. Și, în general, nu observă că se uită și râd, la urma urmei de ei înșiși. ”
Foarte tânărul regizor Tarnóczi Jakab, originar din Ungaria ca, de altminteri, și semnatarii dramaturgiei (Kukk Zsófia), decorului (Dabóczi Noémi) și costumelor (Gligor Ilka) optează pentu soluția mai puțin comodă. Nu limitează piesa la condiția de basm frumos, îi caută esențele filosofice pe care le identifică poate, în mai redusă măsură, în felul de a fi al persoanjelor principale (regi, regine, tineri îndrăgostiți) cât, mai degrabă, în tabăra tradițional cunoscută ca fiind aceea a meșteșugarilor. Care nu ne mai apar în spectacol sub numele îndeobște cunoscute, ci rebotezate. Așa se face că nu ne mai întâlnim cu Fundulea, Flute sau Gutuie, ci cu Bárd Miklós, Tompor Miklós, la un moment dat transformat în măgar de Puck la ordinul lui Oberon care vrea să se răzbune, fiindcă Titania nu îi dă nu efebul, ci un copil mic aflat în cărucior, cu Kopac Ferenc, Kὄves Gyulus, cu Ágnes Asszony și Vinkli Lajos. Oamenii aceștia simpli, jucați cu aplicație de Hunyadi István, Dimény Levente, Szotyori József, Kocsis Gyula, Gájai Ágnes, Csatlós Lóránd, se apucă să facă artă și, pe neașteptate, își dau seama că a juca pe scenă nu e chiar o jucărie. Tarnóczi Jakab propune o modalitate cu totul aparte de reprezentare a Prea lamentabilei comedii și prea îngrozitoarei morți a lui Piram și Tisbe care, alături de scena în care cei patru îndrăgostiți își regăsesc, în fine, identitatea ar fi putut fi una dintre cele mai izbutite din spectacol dacă nu ar fi parazitată de un monolog absolut inutil rostit de personajul Ágnes Asszony. Ceea ce înseamnă că tânărul regizor ar trebui să mediteze la adevărul conținut în zicerea horațiană Est modul in rebus, în cazul de față actualizată în vorbele prea multă filosofie strică.
Tarnóczi Jakab se dovedește din cale afară de econom la capitolele umor și fantezie, la identificarea mijloacelor prin care se operează distincția dintre nocturn și diurn. Mizează mult pe valorificarea unei idei din celebra scriere a lui Jan Kott Shakespeare, contemporanul nostru în conformitate cu care “comentatorii au observat de multă vreme că îndrăgostiții în acest cvartet de dragoste, pot fi anevoie deosebiți unul de altul. E cu putință ca acest lucru să fi fost, de fapt, urmărit de autor pentru a îngădui perechilor să se schimbe între ele. Întreaga acțiune a acestei nopți calde, orice se petrece în această orgie, se întemeiază pe posibilitatea totală a schimbării partenerilor în dragoste”. La început, Hermia, Lysander, Hermia, Helena apar cu toții în treninguri și cu peruci, amintind de coafurile componenților formației Beatles (sunt remarcabil jucați de actorii Román Eszter, Tótós Ádam, Trabalka Cecilia, Kiss Tamás, trei dintre ei aflați la ora debutului) pentru ca, în momentul celebrării căsătoriei, să fie și ei, și Tezeu (un nou rol foarte bun face Sebestyén Hunor), și Hippolyta (Pitz Melinda) să poarte aceleași costume de nuntă. Lui Sebestyén Hunor i se încredințează, de asemenea, rolul Oberon pe care îl face impecabil, în vreme ce personajul Titaniei cade în sarcina excelentei actrițe care este Tasnádi-Sáhi Noémi. Puck este interpretat de Tóth Tünde care, asemenea lui Sebestyén Hunor și Tasnádi-Sáhi Noémi, se remarcă deopotrivă prin înzestrările lor de cântăreți în lege. În fine, în roluri de mai mici dimensiuni avem ocazia de a-i revedea pe trei dintre veteranii trupei. E vorba despre Kovács Levente jr, Kovács Enikὄ și Dobos Imre. Dabóczi Noémi imaginează un decor în semicerc, tip arenă, sugerând confruntarea, decor de la al cărui etaj superior Oberon și Puck supraveghează totul și din nișele căruia mirii urmăresc povestea lui Piram și Tisbe, fiecare recunoscându-se pe sine.
Departe de a fi perfect, grevat de nedorite dereglări de ritm, de un vizibil decalaj valoric între partea întâi, mai timidă și nesigură, și o parte a doua mult mai convingătoare, mai sigură pe sine, Visul unei nopți de vară este ceea ce se cheamă un spectacol perfectibil. Arată că Tarnóczi Jakab are înzestrare de regizor.
E de sperat că viitoarele lui spectacole le vor confirma și potența așa cum se cuvine.
Teatrul Szigligeti din Oradea
VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ de William Shakespeare
Regia: Tarnóczi Jakab;
Decorul: Dabóczi Noémi
Costume: Giliga Ilka
Dramaturgia: Kukk Zsófia
Colaborator muzical: Trabalka Cecilia
Cu: Sebestyén Hunor (Theseus, Oberon), Pitz Melinda (Hippolyta), Tótós Ádam (Lysander), Kiss Tamás (Demetrius), Román Eszter (Hermia), Trabalka Cecilia (Helena), Kovács Levente jr, (Egeu, Maestrul de ceremonii), Tasnádi-Sáhi Noémi (Titania), Tóth Tünde (Puck), Dobos Imre, Fábian Enikὄ (Slujitorii Titaniei), Hunyadi István, Dimény Levente, Szotyori József, Kocsis Gyula, Gájai Ágnes, Csatlós Lóránd
Foto: Vigh Laszlo Miklos
Data reprezentației: 24 martie 2019
Print