Constanța, între mituri și ruine

Este al doilea an de când la Constanța se organizează Festivalul Internațional „Miturile Cetății”, care se dorește un fel de arc peste timp cu „Serile de teatru antic” inițiate în 1978, dar care n-au avut parte de viață prea lungă. 1978 a fost anul în care s-a organizat primul festival de teatru antic din România. După aproape 40 de ani, teatrul antic, cel puțin în teorie, se întoarce la malul mării, iar Constanța este poate cel mai potrivit loc din țară pentru a găzdui un astfel de festival. Spun „în teorie”, pentru că puține dintre spectacolele din selecție au cu adevărat legătură cu teatrul antic, iar cele mai multe sunt doar prilejuri pentru a oferi publicului spectacole din alte orașe, încadrate într-o secțiune care s-ar numi „Abordarea miturilor în texte contemporane”. Dar nici aici nu s-ar potrivi multe dintre spectacolele selectate în acest an sau, dimpotrivă, dacă e să considerăm că totul e deja un mit, de la istoria comunismului din spectacolul după textul lui Matei Vișniec, până la povestea lui Zorba și la corectitudinea politică din „Oleanna” lui Mamet, atunci orice spectacol, pe orice temă, ar fi potrivit în secțiunea sus-numită.

Însă, așa cum remarcam și la prima ediție, un lucru e clar: Constanța, mai mult decât alte orașe din România, are nevoie de un festival de teatru. Iar asta e limpede după sălile arhipline, unde spectatorii sunt dispuși să stea două ore la o montare după „Zorba Grecul”, în limba bulgară, fără supratitrare, după mulțimea care se adună în fiecare seară în Piața Ovidiu, unde au loc spectacole în aer liber și nimeni nu se îndură să plece, deși tentații sunt multe în jur, după plăcerea cu care iau parte la un spectacol precum „Metamorphosis” după Ovidiu, de la Astràgali Teatro – Eufonia, Lecce, Italia, care s-a desfășurat în mare parte printre ruinele de la Edificiul Roman, în iarbă, la lumina lumânărilor.

În centrul selecției din acest an s-a aflat spectacolul „Metamorfoze” regizat de Silviu Purcărete la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu și care va încheia diseară, după nouă zile de festival, ediția din acest an a „Miturilor Cetății”, cu o a doua reprezentație care va avea loc în Portul Tomis, când noaptea se va lumina de flăcările torțelor. Și nu-i deloc întâmplătoare această întoarcere a lui Silviu Purcărete la Constanța, întrucât cele două ediții din anii 1978, respectiv 1981, s-au desfășurat sub semnul a două dintre spectacolele lui: „Legendele atrizilor” și „Hecuba”.

Festivalul din acest an a avut în program câteva spectacole încadrabile în zona „teatru antic” sau reinterpretări ale miturilor antice: „Eutopia” după Aristofan, în regia lui Yannis Margaritis, de la Teatrul de Stat Constanţa, care a și deschis evenimentul, apoi „Phédre, la dernière danse”, după Sofocle, regia Julie Desmet, Compagnie UNDERGROUND Sugar, Nogent sur Marne, Franţa, în cea de-a doua seară, spectacol prezentat în Piața Ovidiu, „Pericle”, după W. Shakespeare, regia Nikita Milivojevic, Teatrul Municipal Sabač, Serbia, „Amphitrion 38”, după J. Giraudoux, regia Horia Suru, Teatrul Bacovia, Bacău, „Metamorphosis”, după Ovidiu, regia Fabio Tolledi, Astràgali Teatro – Eufonia, Lecce, Italia și „Metamorfoze”, după Ovidiu, regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu. În fond, o adevărată performanță, într-o lume teatrală concentrată în primul rând pe textul contemporan. Discuția, însă, despre calitatea (re)interpretărilor textului antic sau a mitului antic în contextul lumii noastre, despre supraviețuirea tragicului la început de secol 21, despre tipul de receptare, despre soluții scenice mai mult sau mai puțin potrivite/ adaptate teatrului actual, despre sensul și noile sensuri ale teatrului antic în lumea noastră, lumea a telefoanelor mobile care se ridică de pretutindeni și fac poze, în lumea noastră atât de puțin capabilă să se conecteze la esența miturilor, despre noul tip de catharsis (în caz că mai există) – rămâne una deschisă. Iar montările prezentate la Constanța nu pot fi decât un bun punct de plecare pentru o posibilă discuție despre formă și fond în cazul acestor montări, despre nevoia de a inventa un nou tip de legătură cu poveștile antice și despre câtă nevoie (mai) avem de acest fel de teatru azi, cum și dacă ar trebui restabilite legăturile… Altminteri, toate montările prezentate în această secțiune își păstrează puternic aura muzeală, cu câteva excepții, care încearcă accesarea unor zone mai profunde, cum e cazul „Metamorfozelor” lui Silviu Purcărete, un spectacol copleșitor la nivel de imagine, sau al celorlalte „Metamorfoze”, de la Astràgali Teatro, care și-a purtat spectatorii prin mai multe spații din vechiul Edificiu Roman, und,e la lumina lumânărilor, rămâne superba imagine a lui Narcis, sărutând apa în care își vede chipul…

Despre celelalte spectacole prezente la Constanța în aceste zile, de pe 19 pe 27 iunie, nu s-ar putea spune decât că au fost invitate pentru a oferi publicului și o altă imagine asupra teatrului actual… Și nu s-ar putea spune că „Omul din La Mancha”, musicalul Teatrului din Oradea, nu i-a bucurat teribil pe spectatorii din Piața Ovidiu, unde efortul artiștilor de a păstra calitatea sunetului, în ciuda brizei care se simțea puternic, a fost extraordinar și emoția pe măsură. Și nu puțini au fost cei pe care i-am zărit lăcrimând la final, în timp ce de pe scenă se auzea din nou celebrul „The Impossible Dream”, varianta în limba română… Mai puțin limpede a fost alegerea montării „ZorbaꞋs Dionysos”, după N. Kazantzakis, în regia lui Marcel Ţop, de la Teatrul Municipal Baia Mare, un amestec de așa-zise tradiții „ortodoxe” și kitsch, de texte disparate din opera lui Kazantzakis, într-o dramatizare nu tocmai inspirată.

În plus, un frumos spectacol al lui Gigi Căciuleanu, „Vivaldi și anotimpurile” de la Târgu Mureș, pe care publicul l-a gustat din plin, la fel și „Pyramus & Thisbe 4 You”, după W. Shakespeare, în regia lui Alexandru Dabija, de la Teatrul Odeon din Bucureşti.

Festivalul „Miturile Cetății” – poate mai potrivit ar fi dacă s-ar numi „mituri vechi și noi” ca să fie ceva mai permisiv – rămâne o necesitate la Constanța, un oraș pe care-l simți rănit și cu rănile nepansate, așa cum sunt mulțimea de clădiri superbe aflate în paragină și cu o plăcuță pe ele pe care scrie: „Ocoliți, pericol de prăbușire”…