Mă uit în trecut şi nu înţeleg
Urmele paşilor mei.
Privesc îngheţata zăpadă
Prin care picioarele mele desculţe,
Îmi amintesc, s-au rănit,
Dar urmele lor închipuie semne
În alfabetul unei limbi dispărute.
Ieri ce voiam să spun
Şi mâine cum voi mai citi
Durerea mersului de-acum,
Când clipele obeze
Par ani şi anii epoci
Nehotărâte şi fără sfârşit?
Nici un răspuns nu se naşte
Decât când nimeni nu mai are
Nevoie de el
Şi întrebarea care-l aştepta
A murit.
Uneori iti trebuie mult curaj sa te uiti inapoi… Dar daca o faci ca sa iti privesti urmele pasilor tai lasati intr-o copilarie fericita, desenata pe o zapada inghetata,pe o maturitate clocotitoare si neprevazuta,asta inseamna in fond ca ai trait viata ta si ca ai amintiri pe care numai tu pe limba ta le cunosti.Numai astepti nici un raspuns la nici o intrebare, pentru ca s-ar putea ca entuziasmul tau sa invinga puterea de a iubi si a dispretui.
“Frumusetea salveaza omenirea” spunea acela care l-a intalnit de mai multe ori pe Hristos in infernul acestei lumi.Nu stim in ce moment al existentei sale zbuciumate Dostoievski a scris aceasta fraza, si nici nu stim la ce fel de frumusete se referea:frumusete sufleteasca,frumusete artistica,frumusete dobandita prin credinta,frumusete istorica?
Stim numai ca atunci cand suntem deznadajduiti si pe culmile disperarii, avem nevoie sa ne indreptam gandirea catre frumos.Acel frumos capabil de a ne purta cu gandirea in alt Univers. Fiecare are notiunea sa de frumos, si o descopera singur intoarcand privirea si asumandu-si riscul de a arunca in aer si a invarti sensul frumosului cu uratul si viceversa.Ceea ce la prima vedere pare a fi urat, la urma urmelor se va dovedi o poveste de neuitat si care va da un sens nou lucrurilor.
Craciun fericit si un An Nou cu multa speranta si sanatate!