„Contratimp” de Ana Blandiana

Mă uit în trecut şi nu înţeleg

Urmele paşilor mei.

Privesc îngheţata zăpadă

Prin care picioarele mele desculţe,

Îmi amintesc, s-au rănit,

Dar urmele lor închipuie semne

În alfabetul unei limbi dispărute.

Ieri ce voiam să spun

Şi mâine cum voi mai citi

Durerea mersului de-acum,

Când clipele obeze

Par ani şi anii epoci

Nehotărâte şi fără sfârşit?

Nici un răspuns nu se naşte

Decât când nimeni nu mai are

Nevoie de el

Şi întrebarea care-l aştepta

A murit.

Print

Un Comentariu

  1. Violeta 21/12/2017

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.