A fost primul an în care regizorul Cornel Todea nu a venit la Mangalia să deschidă Gala Tânărului Actor. A fost ultimul an în care diplomele participanţilor au fost semnate de el. Vestea morţii lui a venit exact în a doua zi de concurs, iar înmormântarea a fost în ziua în care s-a încheiat această a XV-a ediţie.
Există o modă în presa românescă să se vâneze înmormântările şi să se ţină discursuri laudative la adresa celui dispărut şi să se scrie articole elogioase. Nu ăsta este scopul acestui text, dar pentru că la ieşirea din sala de la Mangalia un prieten îmi spunea cu tristeţe, după încheierea festivităţii de premiere, că e înspăimântător felul cum oamenii sunt imediat uitaţi, de parcă n-ar fi fost, că viaţa merge mai departe cu o cruzime sfidătoarte, am simţit că despre Cornel Todea s-a vorbit poate prea puţin la această gală.
Aşadar, un mic exerciţiu de reamintire, un gând despre un om de o vitalitate şi o energie fantastice, cu care acum mai puţin de trei luni s-a întâmplat să fiu colegă în juriul de la Gala Absolvenţilor. Câteva seri în care am văzut spectacole excelente, în care vorbea cu un entuziasm debordant despre Gala Hop din acest an, în care şi-ar fi dorit să le aducă pe unele dintre ele… Asta e ultima amintire cu Cornel Todea. Nu sunt nici trei luni de atunci şi-mi aduc aminte cu câtă pasiune vorbea de ediţia din acest a Galei. La care n-a mai apucat să ajungă.
A construit acest concurs important, a creat câteva spectacole extraordinare, a creat un teatru pentru copii şi un festival pentru copii care ar trebui să se desfăşoare în această toamnă. Dar nu despre asta este vorba, nu despre realizările lui pe care nu mi-am propus să le înşir ca-ntr-un CV, ci despre o existenţă, cu bune şi cu rele, cu lumini şi umbre, cu poveşti, cu încercări, cu eşecuri, cu reuşite, cu multe lupte, care a lăsat în urmă un gol pe care cei ce l-au cunoscut cât de puţin îl simt din plin.
Că a iubit această zonă a teatrului tânăr, a teatrului pentru copii este un adevăr arhicunoscut, că povestea cu patimă despre luptele cu diverşi primari şi primării pentru Teatrul „Ion Creangă” şi pentru Festivalul „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti” este poate mai puţin cunoscut. Că suferea şi o spunea cu zâmbetul pe buze şi cu tristeţe, de câte ori avea ocazia, că teatrul de copii este ocolit de critici, care prea rar intră în sală şi prea rar vin la festival, iarăşi, e un lucru cunoscut. În această toamnă, poate va fi altfel…
O ultimă imagine cu el este cea din seara în care la Gala Absolvenţilor s-au decernat premiile şi am cântat împreună Gaudeamus Igitur.
Print