Imagine din spectacolul „Woyzeck”, coregrafia Joseph Nadj, Franța
Fotografii nu sunt încântați să-și expună clișeele în foaiere de teatru și regretă spațiile albe, sterile, laboratoarele nefrecventate, dar valorizate ale galeriilor. Și totuși, ce plăcere produc ei pentru ochiul martorilor care privind scene de teatru reconstituie vechi experiențe de spectator sau cultivă nostalgia aventurilor trăite ori netrăite. Uneori, un artist ca Thomas Ostermeier se bucură să-șă regăsească la loc de onoare, aici, departe de Berlin o splendidă fotografie din Hamlet, alteori eu recunosc un actor cu care tocmai am vorbit pe stradă. Fotografiile de teatru trebuie văzute într-un teatru, acolo de unde vin și e bine să revină. Altundeva sunt dezrădacinate și, lipsite de alimentul experienței ce reunește un public, se ofilesc.
Mihaela Marin îmi mărturisește importanța „stării” favorabile pentru a vedea, selecționa, penetra în inima unui spectacol. Ea nu captează, ea privește reprezentația ca un fapt de artă și viață reunite, fapt dublu ce reclamă concentrare vizuală, dar și disponibilitate afectivă. Privindu-i expoziția la Cluj, la Teatrul Maghiar de Stat, înțeleg de ce fotografiile sale dispun de o calitate rară, aceea de a prezerva echilibrul între ceea ce ochiul vede și inima resimte. Căci nu sunt doar fotografii subiective, dar nici strict „obiective”: identific o prezență în clișeele expuse, o implicare personală, senzuală și atractivă. Ele ne vorbesc despre satisfacțiile resimțite de o ființă umană într-un teatru căci, de fapt, o asemenea expoziție poate fi asimilată unui jurnal de spectator-artist. Mihaela Marin îl concepe pentru ea însăși și îl deschide pentru noi!
Imagine din spectacolul „Sfârșit de partidă”, regia Krystian Lupa, Abadia Teatro Spania
Expoziția reunește o diversitate de expresii coporale – aici e subtilitatea sa – ea nu se consacră unui cult al excesului ca manifestare spectaculară, ci restituie varietatea concretă a prezenței scenice, multiplicitate ce aliază apariții modeste cu exaltare și devoțiune a trupului. Corpul e un „dar” și ca orice dar el ne invită să-l iubim în toata gama sa de expresii ca expoziția pe care am iubit-o la Cluj! Darurile unei priviri sau ale unei disimulări, ale unei dezvăluiri sau ale unei tăceri! Curcubeul corpului!
Mihaela Marin extrage din spectacole imagini care o atrag și prezintă reușite grafice care o definesc. Ea ne propune o imagine ameliorată a scenei și astfel suscită un optimism pe care uneori l-am pierdut. Fotografiile sunt totodată mărturii, dar și înșelătorii… oare e real ce vedem, a existat sau doar Mihaela l-a sesizat. Iată o expoziție care a suscitat în mine un examen de memorie și, implicit, de conștiință.
O fotografie a Mihaelei Marin se află de mult sub ochii mei. O văd vara la țară. Fotografia lui Hamlet gol (Marius Stănescu) privind un geam spart. Clipa se eternizează și cioburile par fixate pentru totodeauna. O fotografie ce capătă valoarea unei parabole, căci o interpretez ca simptom al unui eșec, al unei înfrângeri. Prințul – echivalent al omului superior redus la esența sa fizică – își constată, solitar, eșecul unei vieți făcute țăndări, concluzie finală.
P.S. E cinci dimineața când scriu aceste rânduri și puțin obosit mă ridic de pe scaun pentru a-mi clăti privirea cu luminile felinarelor ce animă noaptea urbană. Brusc, o apariție stranie mă surprinde. Pe trotuar, avansează grăbit, parcă fugind, un tânar îmbrăcat, din cap pâna în picioare, în costumul lui de lamé strălucitor, utilizat pentru silueta statică egipteană pe care turiștii o admiră în fața Luvrului. Părul îi e pudrat, mersul rapid, el care nu s-a mișcat toată ziua, fuge acum spre casă, cu o servietă sub braț. De unde venea el? Unde își petrecuse noaptea, plictisindu-se, căci totul indica dorința precipitată de a-și regăsi apartamentul. O statuie animată! Un tablou de Magritte în plin Paris. Un suprarealism nu imaginat, nici visat, ci trăit!
L-am fotografiat cu ochiul minții și îi trimit Mihaelei „în dar” această imagine pe care o descriu, dar nu o pot arăta nimănui.
Galerie foto. Imagini din expoziția „Corpul ca un dar” realizată de Mihaela Marin la Festivalul Interferente, desfășurat la Cluj între 26 noiembrie și 7 decembrie
Print