Criza bate, FITS rezistă, dar presa nu

A început cum ştiţi, un festival românesc care ar merita mult mai mult. Mai multă atenţie, mai multă afecţiune, mai multă cugetare despre calitate, mai multă dispoziţiune la cozeria creatoare ce se încheagă în vioiul şi coloratul oraş în care Teatrul Naţional „Radu Stanca” îşi vede ardeleneşte de treabă, se mai uită din când în când în ograda vecinului, dar n-are de ce să se sperie.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ca să-i folosesc numele întreg — nici n-a fost nevoie să mi-l însemnez pe hârtie, căci l-am ţinut minte uşor, ceea ce e de mirare pentru o scăfârlie goală ca mine —, aşteptat de toată suflarea teatrală din România, de criticărime şi gazetărime, de studenţime doldora de timp liber şi chef de spectacle, chiar dacă din multe nu pricepe nimic – fiindcă a ars etapele, cum se zice – a început cuminţel vinerea trecută. După ceva peripeţii cu fonduri care sunt numai pe hârtie sau în promisiunile verbale ale unui ministru preocupat mai ales de şefia în partid, ministru înlocuit ai deunăzi de un actor-senator de la care teatrul aşteaptă vrabia de pe gard, s-a pornit şi mecanismul şi uite că acuşica toată lumea e la Sibiu o săptămâna întreagă. Mai cleveteşte pe la colţuri că nu toată marfa e proaspătă sau de cea mai bună calitate, da rămâne pe baricade. Mai dă ochii peste cap, când descoperă în program spectacolele pe care le-a văzut şi anul trecut, tot acolo, mai scrie un articolaş, mai aranjează un interviu, mai descoperă o carte nouă, mai vrea să să se exprime…

Numai că nu prea mai are unde, nu-i aşa? Jurnalismul cultural e pe cale de dispariţie de amar de vreme pe plaiurile României. Criza bate, FITS rezistă, dar presa nu. Gazetăria şi capii ei, mulţi parveniţi prin trasee obscurse, graţie artei de a pleca tărtăcuţa ca să n-o taie sabia, este foarte ocupată cu selectarea subiectelor de interes general. Şi a hotărât de câţiva ani că teatrul nu se numără printre ele. Aşa cred ei, şefii atotştiutori, că n-are rost să irosim pagini pe festivalul de la Sibiu. Aveam alte lucruri de „abordat”: copilul mort în puşcărie al „studentei criminale”, meciul pierdut al lui Bute, virginitatea Elenei de la Mandinga şi câte şi mai câte.

Despre Cannes, numai de bine, cum s-ar spune. Presa anunţă deschiderea, sorţii de izbândă ai catindatului din ţărişoara noastră şi apoi premiile. A reflectat evenimentul după ştiri preluate. Deci l-a reflectat. Despre FITS, un eveniment superb, de o europenitate care vă face cinste, fie că vă plac unele spectacole şi altele nu, despre spiritul şi asmofera lui, nimic. Câteva articolaşe subţirele ca hainele de vară, căzute de ani buni în mania molipsitoare a cifrelor, îngrămădite cu toptanul în secţiuni fără noimă şi fără stilă. Căci stilul este omul, de la Buffon citire, şi oameni nu prea au mai rămas în presa din România. România liberă, Evenimentul zilei şi Jurnalul naţional sunt ocupate până peste cap. Paginile dedicate „culturii” sunt pline de programe TV, ştirici şi miniinterviuri defazate cu artişti care n-au prea mai făcut nimic demn de a fi consemnat. Ziarul cu „bulina roşie” vrea să se întoarcă în trecut şi taie paginile de cultură. Pentru capii lui, România este un ţinut virgin, în care literatura şi teatrul încă nu s-au inventat. Doar filmul există, căci el înseamnă imagine şi e pentru toată lumea, chiar şi pentru analfabeţi, aşa cum a fost încă din Evul Mediu, când credinciosul fără ştiinţă de carte învăţa poveştile biblice prin imagini.

Dacă noi nu citim şi nici la teatru nu mergem, e logic că nici ceilalţi români nu au asemenea îndeletniciri învechite. Asta crede şefu’ şi n-ai ce-i face. Şi, oricum, el ştie orice mai bine decât tine. Este un om renascentist, are la degetul mic politica internă şi externă, sportul, sănătatea, cultura, Justiţia şi câte şi mai câte. Doar de-aia e şef, nu? Graţie cuprinderii minţii sale şi altor priceperi care ţie, biet redactor cu carte şi specializări, ce te străduieşti să consemnezi manifestări cât de cât importante, ţi-au fost refuzate de natură. El ştie clar cum stă treaba cu teatrul şi cu festivalurile. N-a călcat niciodată pe la vreunul, dar e clar că acolo se strânge boema ce face arta aia indescifrabilă. Nu tu pe-acolo Arşinel, Stela, Piersic şi alţii artişti pe care-i ştie aşa de bine… şi care ar fi meritat toată atenţia gazetarului.

Hai că m-am cam luat cu vorba şi bat apa în piuă. Presa nu rezistă, dar nici nu moare, se transformă. Se mută online şi devine sinonimă cu cinci propoziţii aruncate, care nu fac nici măcar o ştire cap-coadă. Online-ul e viitorul, copy-paste este drumul spre el, totul este al tuturor, furăciunea fiind greu demonstrabilă. FITS are şi el parte de câte un colţişor prizărit de pagină, în care se spune câte sute de spectacole se petrec şi câte mii de spectatori au venit. Aşa gândim, aşa scriem. Noi suntem epoca cantităţii – cacofonia este conformă cu intenţiile autorului! Calitatea o lăsăm pentru alte vremuri. Calitatea noastră şi calitatea subiectelor pe care le analizăm. „Noi” ne întoarcem la computer. A mai apărut ceva pe Mediafax. O maşină a ucis un pieton pe trecere la Răscăieţi. Enoriaşii se calcă în picioare să intre în altar, cu ocazia sfinţirii unei biserici noi din Ploieşti. Deci la treabă! Doamne ajută!