Criza poate închide un teatru mitic din inima Parisului

Pentru cultura europeană postbelică, Theatre de la Huchette este un spaţiu vital. Loc de distilare a experimentelor novatoare şi loc al memoriei, sinonim cu piesele lui Eugen Ionescu/ Eugène Ionesco, acest spaţiu are acum nevoie de generozitatea admiratorilor pentru a supravieţui.

Pe websiteul prestigioasei instituţii, veţi găsi acum, chiar pe prima pagină, un apel la solidaritate, sub titlul „Teatrul La Huchette este în pericol!“. Prezentarea sună astfel: „În spatele marilor scene mici, înfiinţate în Cartierul Latin în anii ’50, funcţionând fără subvenţie, este singurul teatru privat în proprietatea actorilor reuniţi într-o cooperativă. Teatru de renume mondial, aparţinând Patrimoniului Artistic al Franţei, mai ales datorită spetacolului după Ionesco (Cântăreaţa cheală şi Lecţia), pe care generaţii de spectatori l-au văzut şi continuă să-l vadă, teatru de creaţie şi de repertoriu contemporan“. După care urmează apelul: „Ajutaţi-ne să-l salvăm! În ciuda sprijinului oferit de Sindicatul Naţional al Regizorilor şi Realizatorilor din Teatrul Privat şi de Asociaţia pentru Sprijinirea Teatrului Privat şi în ciuda succesului care nu se dezminte, dacă vrea să supravieţuiască şi să-şi păstreze sufletul, Teatrul La Huchette se vede nevoit să conteze pe finanţare privată, care îi este indispensabilă. Aflată în inima Parisului, instituţia se confruntă cu o dublare a chiriei în aceşti ultimi 15 ani, în vreme ce preţul unui bilet (şi numărul locurilor din sală) nu pot asigura plata pentru această mărire. Suntem ameninţaţi cu evacuarea“. Ca atare, reprezentanţii teatrului fac apel la donatori…

Donatorii l-au sprijinit dintotdeauna şi, astfel, teatrul a rezistat şi a făcut performanţă mai bine de jumătate de secol. Din 1957, în mica sală din Cartierul Latin se joacă fără întrerupere „Cântăreaţa cheală“ şi „Lecţia“, piese care i-au adus celebritate lui Eugen Ionescu şi un loc sigur în literatura secolului XX. Jean-Noel Hazemann, directorul instituţiei, susţine că, pentru a supravieţui, instituţia pe care o conduce are nevoie de 70-80 de mii de euro pe an, numai chiria lunară ridicându-se la 4500 de euro. „Un record de longevitate şi de frecventare, care s-ar putea întrerupe“, a declarat el pentru RFI, explicând: „Teatrul La Huchette este un teatru mic, de 90 de locuri. Este un teatru în care nu putem mări la infinit preţul biletelor, dar nici capacitatea sălii. Cum însă restul cresc, taxele, chiria – ţinând cont de faptul că suntem în Cartierul Latin -, avem probleme tot mai mari de trezorerie“.

În octombrie, teatrul a fost pe punctul de a fi închis şi trupa, concediată. Acest pericol există în continuare, a precizat directorul, invocând fondurile insuficiente obţinute din bilete şi lipsa unui sprijin financiar constant. În prezent, preţul unui bilet este de 22 de euro, studenţii beneficiind de tarif redus, de 16 euro şi fiind spectatorii cei mai numeroşi ai teatrului. Încasările zilnice, care se ridică la 1500 de euro, nu pot susţine cheltuielile permanente. La Huchette este cel mai mic teatru privat de la Paris şi nu primeşte subvenţii, potrivit directorului, de la nicio instituţie de stat, ci doar o finanţare pentru creaţii noi, provenită din Fondul de Sprijin al Teatrului Privat.

În aşteptarea salvatorilor se află, cum scriam acum două săptămâni, şi cunoscutul Teatru Liber din Belarus, organism privat, însă unul mult mai tânăr. Multele teatre particulare din Marea Britanie care se luptă să rămână în viaţă au fost subiectul a numeroase articole din această rubrică în ultimii doi ani, când criza şi-a arătat colţii în lumea artistică şi a reuşit nu doar să sperie, ci chiar să alunge trupe, instituţii şi asociaţii care trăiesc din finanţări private şubrede şi inconstante, pe lângă o autofinanţare mai mult decât firavă. Teatrul La Huchette, loc simbolic al memoriei şi laborator de încercări, înfruntă soarta entităţii artistice/ culturale de valoare, aşa cum se prezenta ea în secolul al XIX-lea: are capital simbolic, dar îi lipseşte cel economic. Şi istoria, cel puţin în acest caz şi în acest moment, pare să se repete. Dar aceeaşi istorie se dovedeşte adesea plină de ironie. Teatrul n-a solicit niciun fel de sprijin din partea vreunei instituţii din România, deşi l-a consacrat pe Eugen Ionescu. Cine ştie de unde sare iepurele! Te pomeneşti că România o fi salvarea, dar uite că La Huchette nu ştie!

 

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.