Există două ziceri cu tâlc care deşi la o primă vedere nu au prea multe în comun spun cam acelaşi lucru: „Socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg” şi „Drumul spre Iad e pavat doar cu bune intenţii”. De la ipoteză la concluzie, în rezolvarea unei probleme de matematică se parcurg câteva etape bune unde e loc berechet pentru greşeală. Aşadar, nu sunt suficiente nici ideea, nici gândul bun pentru ca rezultatul final al unei iniţiative artistice să se potrivească şi cu socotelile şi să cotească fericit la o răscruce înspre un Eden cu aplauze şi ovaţii. De cele mai multe ori greşeala poartă numele neştiinţei şi al compromisului. Şi aici e loc pentru o altă vorbă de duh din topul preferinţelor: „Greşeala e mama învăţăturii”. Da, cu condiţia să fie identificată la timp şi să existe posibilitatea unei şanse următoare care să probeze remedierea.
Proiectul New Drama derulat la Teatrul Excelsior în cadrul programului Excelsior Educaţional ajuns la cea de-a treia ediţie este una dintre ideile de interes din peisajul programelor de management nu foarte originale, care sună mai bine pe hârtia de concurs decât puse în practică şi care de multe ori pe durata mandatelor rămân salvate undeva în nişte foldere fără a se concretiza într-un procent prea generos. Realitatea continuităţii desfăşurării acestui concurs este premisa fericită. Concluzia, însă, nu mai este la fel de optimistă. Ideea de a încuraja tinerii să se apropie de teatru implicându-se direct în procesul de creaţie, scriind ei înşişi piese, este fără discuţie oportună şi din punct de vedere educaţional, şi social, şi cultural, şi, şi, şi… Problema este la finalizarea concursului – premiul constă în montarea textului laureat pe scena unui teatru profesionist. Ori calitatea textelor scrise de liceeni, oricâtă inventivitate şi creativitate ar avea, nu se poate ridica din punct de vedere al structurii dramatice la pretenţiile unei piese scrise cu o mână sigură.
Spectacolul „Timeaholics” de Bogdan Capşa este împlinirea premiului obţinut anul trecut. Şi sentimentul pe care îl impune vizionarea sa este „îngăduinţă”. E nevoie de o cantitate considerabilă pentru a observa plusurile şi a trece cu vederea minusurile evidente. Primul atu al spectacolului sunt regia şi scenografia semnate de Anca Ciuclaru. Invenţiile sale augmentează considerabil un text cu un subiect incitant, dar cu o formă dramatică departe de a fi ideală. Soluţiile de implicare a spectatorilor în acţiune fără a-i crispa, însă, de a folosi monitoare pentru a spori vizibilitatea până în ultimele rânduri şi de a lega cu un fir narativ scene care altfel vin la rând fără să decurgă una din cealaltă şi tensiunea pe care o construieşte cu răbdare până la final sunt cea mai concretă dovadă a unei creativităţi artistice care merge mult mai departe decât potenţialul iniţial al materialului pe care l-a avut la dispoziţie.
Apoi actorii – cu două excepţii, trupa Teatrului Excelsior funcţionează unitar, legat şi ridică prin energia lor vibe-ul în scenă. Ovidiu Uşvat este un tânăr emotiv, dar cu suflet mare care doreşte mai mult timp pentru a-i ajuta pe ceilalţi, nu fără a se plânge de nerecunoştinţa lor – cu un aer foarte potrivit undeva între nesiguranţă, sinceritate adolescentină crudă şi curajul timidului construieşte un parcurs scenic cu multe obstacole pe care le trece cu brio devenind simpatic şi chiar duios. Dan Clucinschi reuşeşte chiar să facă performanţă cu metamorfoza sa din managerul obsedat de organizarea altora şi a propriei vieţi care ascunde un sindrom de personalitate multiplă pe care o joacă în plin în scena finală când devine un psihopat periculos posesor de armă de foc. Marian Rădulescu este un tehnician care din replici puţine conturează foarte exact un personaj de coloratură de efect. Iulia Samson este cea care aduce emoţie şi sinceritate unui personaj greu de asimilat la o primă vedere, dar care oricât de neverosimil ar fi, îţi devine drag datorită interpretării asumate şi căldurii pe care o emană. Oana Tofan nu are timp să construiască prea mult în puţinele replici pe care le are. Robert Robert Emanuel este stângaci în expresia sa scenică şi aduce în scenă o formă groasă de personaj strident.
Cea mai flagrantă eroare în acest spectacol, este, însă, modalitatea de interpretare a Laviniei Şandru. Dacă pentru inexactităţile unui tânăr de 18 ani care scrie un text pentru scenă pornind de la o idee bună există multe circumstanţe atenuante, pentru interpretarea plastifiată a unei actriţe profesioniste standardele sunt altele. Se presupune că rolul de prezentatoare tv nu îi este străin şi că transformarea sălii într-un platou de televiziune ar trebui să contribuie la dozarea unui personaj care să jongleze cu două planuri – profesionista din faţa camerei şi femeia din spatele măştii perfecte. Nici vorbă de aşa ceva. Falsitatea fabricată din materiale ieftine transpare în ambele ipostaze, iar atitudinea detaşată care îi permite să râdă civil la replicile spuse cu umor de colegii de scenă atunci când personajul său se presupune că se află într-o situaţie de viaţă limită este departe de ţinuta unui actor profesionist. Nu poate fi vorba de gând coerent, ci doar de replici turuite şi ele cu poticniri şi aproximaţie. Un rol ratat integral care contribuie şi mai mult la sublinierea minusurilor scriiturii. Sper doar ca Andreea Şovan, cea care este distribuită pe acelaşi rol, să facă mai multă dreptate spectacolului şi să îi ridice calitatea.
„Timeaholics” este un spectacol de încurajare. Are toate calităţile şi defectele unui adolescent. Este atât un „Like” pentru tinerii care aleg să scrie teatru, cât şi un semn de întrebare pentru organizatorii care pot regândi puţin structa proiectului, în aşa fel încât produsul finit prezentat publicului să aibă mai multă consistenţă şi mai puţine variabile.
Teatrul Excelsior
„TimeAholics” de Bogdan Capșa
Regia și scenografia: Anca Ciuclaru
Distribuția:
Saleswomen: Lavinia Șandru / Andreea Șovan
Bogdan: Ovidiu Ușvat
Dragoș / Alex: Dan Clucinschi
Ghiță: Marian Rădulescu
Domnul Timpureanu: Robert Robert Emanuel
Mihaela: Iulia Samson
Alexandra: Andreea Șovan / Oana Tofan
Grafica: Florin Bărăscu
Video & sound design: Cristian Niculescu, Luca Achim
Make up-ul: Andra Maria
Print