„Noaptea va fi întotdeauna asociată cu excesul. Maupassant va scrie un text intitulat chiar așa, Noaptea, în care va recunoaște că tot ceea ce iubim pătimaș, violent, excesiv sfârșește prin a ne ucide… Bunăoară noaptea însăși, așa cum se întâmplă în povestirea lui.“ Sunt cuvinte pe care George Banu la scria cu ani în urmă, lucrând la „Trilogia îndepărtării“, volum eseistic compus din „Odihna“, „Noaptea“ și „Uitarea”, care a inspirat și câteva experimente scenice. Gânduri și imagini fragmentare, notații lapidare ce îndrăzneau să atingă un univers tematic fără margini și fără contururi. Noaptea, personaj fără chip sau cu infinite chipuri, se ascundea, în eseul amintit, dincolo de cuvinte fals dezvăluitoare.
Ea se ascunde la fel de bine și în „Nocturne“, lucrare mai veche a lui George Banu, publicată recent în traducerea Danei Monah la Editura Nemira, sub forma unui album tipărit în condiții grafice deosebite. La granița dintre genuri, intersecția dintre dintre discipline, la întâlnirea dintre privirea criticului și cea a scriitorului, „Nocturnele“ s-au născut acum câțiva ani nu pentru a strivi corola de minuni a lumii, nu pentru a pune în lumina rațiunii noaptea, nu pentru a cartografia un teritoriu ce există de la sine, pur și simplu, ci pentru a-i pune în discuție câteva dintre infinitele lui ipostaze. Explorând pictura occidentală, în care noaptea se arată în fel și chip ori, mai bine spus, se ascunde în fel și chip, plonjând în semnificații ce fac apel la filosofie, antropologie și istoria artei, autorul construiește un discurs reflexiv ce se bucură de toată libertatea eseului atotpermisiv. Nopți din tablouri uitate, nopți romantice și nopți expresioniste, nopți calde și reci, nopți reale și mai ales nopți închipuite sunt chemate și expuse reflecției asociative. Eseistul își amintește, reflectează, judecă, imaginează și compune, adunând, imagini, stări, convingeri și crezuri, nopți răspândite în istoria artei și personalizate într-o carte a stărilor și a opțiunilor artistice care invită la nesfârșite speculații.
Culori, arome și mirosuri se desprind din acest album pe care imaginea de pe copertă îl așază sub semnul lui Vincent Van Gogh, pictor al absenței. Cafeneaua seara, fără sevă, părăsită de clienții ce se întrezăresc vag, în drumurile lor altundeva, este urma pe care o lasă prezența. În întuneric, sub cerul înstelat, viața prilejuiește meditații tematice care aduc în prim-plan conștiințe artistice, filosofii, credințe. Noaptea teatrală, căreia criticul îi rezervă un capitol special, ne invită la rememorări în stil sintetic. De la noaptea impusă în sala de spectacol de Richard Wagner, la festivalul de la Bayreuth, la noaptea contemporanilor, de la Jean Vilar și Peter Brook la Andrei Șerban și Mihai Măniuțiu, eseistul parcurge nopți rămase în istoria teatrului, dar și nopți anonime, călătorind printre idei și sensuri, oprindu-se în dreptul lor o clipă, dar numai spre a porni către o altă noapte care a fost, este sau va fi într-o sală de spectacol, la un complex de ruine sacre, la vreo catedrală din Orașul Papilor sau în vreun deșert în care sensurile unui act teatral, oricare ar fi ele, se așază altfel. Cu „Nocturne“ se încheie trilogia din care fac parte „Spatele omului“ și „Cortina sau fisura lumii“. Se încheie o incursiune și se deschid alte drumuri spre nopțile artistice ale omenirii – trecute, prezente și viitoare.
Print