Sfârșitul săptămânii trecute a stat sub semnul schimbării, impunându-i fiecăruia posibilitatea de a-și exprima părerea în contextul alegerilor parlamentare. Mulți și-au refulat dezamăgirea pe rețelele de socializare și au prezis viitorul dezastruos al țării și poate la fel de mulți și-au pierdut speranța în acel „mai bine” care se amână de la revoluție încoace. Departe gândul de a face politică. Dar curios lucru, la Teatrul de Comedie, sala era plină, spectatorii relaxați și dispuși să-și petreacă trei ore din timpul lor liber la „Suflete moarte”, piesă adaptată după romanul lui N.V. Gogol, pe care regizorul Vlad Cristache nu a abordat-o nici din perspectivă politică, nici spirituală, ci pur din perspectivă comică presărată cu vagi și subtile întrebări de natură etică.
Megalomania, autosuficiența și ignoranța, încununate cu o sete imposibil de potolit pentru bani conturează prototipul personajului care se desprinde din spectacolul „Suflete moarte” – omul fără coloană vertebrală. Parvenitul se introduce pe nesimțite în societatea aristocrată, mimează inteligența și bunele maniere, joacă importanța sângelui albastru, însă omul fără coloană vertebrală, imaginat chiar și din perspectivă anatomică, este un parazit cu infinite tentacule care ia orice formă cu scopul clar de a înșela. Fiecare poveste a lui Gogol este o metaforă care te înfioară, fie că e „Mantaua”, „Nasul” sau „Însemnările unui nebun”. Iar Vlad Cristache reușește să puncteze pe parcursul celor trei ore de spectacol că nu cei morți și cumpărați sunt sufletele moarte, ci cei vii care mișună printre noi ca lichelele înfometate. Personajele lui poartă pe obraz un strat de fard gros și machiaje stridente, ca niște zombie, adică morți-înviați metaforic, pregătiți să preia conducerea statului. Călătoria inițiatică a lui Cicikov (Dragoș Huluba) pe la casele moșierilor, potențiali vânzători de morți, e o incursiune într-o morgă sau într-un cimitir al oamenilor fără coloană vertebrală care se tocmesc și pentru o copeică în plus pentru sufletul unui mort.
Ca într-un basm cu tâlc, fiecare moșie e bântuită de un păcat, de o patimă distrugătoare. În casa lui Manilov (Alexandru Conovaru) și-au făcut culcuș minciuna și violența, bunăstarea căminului lui Pliușkin (Constantin Cojocaru) s-a transformat într-un monument al zgârceniei, el însuși devenind o mumie într-un tub, fără aer, un Hagi Tudose fără suflul vieții, dar dintre toate, cea mai înfiorătoare este moșia lui Nozdriov. Interpretat de Gheorghe Visu, Nozdriov se transformă într-un personaj ușor diabolic care manipulează adevărul și realitatea după puterile imaginației sale sau după cum pierde sau câștigă la jocurile de noroc. El e ca un joker care răstoarnă situațiile, mereu cu un as în mânecă, dispus să înfunde pe oricine de dragul spectacolului. Mihail Semionovici (Dan Aștilean) tronează regește peste hălcile de carne pe care el însuși le gătește și se ghiftuiește până la refuz, în timp ce moșiereasa Korobocika (Ana Ciontea) pupă icoanele și invocă mila Domnului la fiecare rublă negociată printre rugăciuni și suspine.
În această lume de nevertebrați, Cicikov nu face excepție, însă el este singurul care își recunoaște cinstit slăbiciunea: banii. Cu avertismentul că oricât de sfinți ne-am recomanda, un pic de „Cicikov” există în fiecare dintre noi. Și cu toate că textul lui Gogol are toate resursele necesare, încât să-ți trezească mai mult decât un zâmbet amar, spectacolul „Suflete moarte” explorează suprafețe, butaforii și extratereștri împăiați, bonusul care să te convingă definitiv că iei parte la un circ cu oameni dezaxați. Actorii joacă de cele mai multe ori demonstrativ, îngroașă gesturile și cuvintele din disperarea de a trezi reacții sau râsete și, de fapt, anulează sau ratează întregul mecanism comic. Există și momente în care perspectiva unilaterală a personajelor e înlocuită cu nuanțe și cu un freamăt al emoțiilor interioare. Nozdriov (Gheorghe Visu) nu e doar moșierul corupt și megaloman, ci îmbină arta de a manipula într-un comportament copilăresc și diabolic, din obsesia de a nu-i fi demascată micimea umană și uneori chiar financiară.
„Suflete moarte” e o tragi-comedie amară precum chinina, mai că n-ai gusta-o doar de dragul de a râde cu lacrimi. Ironia și hazul de necaz există cu scopul de a trece mai ușor „peste”, nu cu scopul de a te resemna sau ca soluție la o societate bolnavă. Dar forța textului lui Gogol e atât de mare, încât îți rămâne întipărită expresia moșieresei Korobocika, întrebând obsesiv: cu cât se mai vând sufletele moarte? Acum, gratis.
Teatrul de Comedie, București
„Suflete moarte”, dramatizare de Mihail Bulgakov după N.V. Gogol
Versiunea scenică: Vlad Cristache
Traducerea: Izolda Vîrsta
Regia: Vlad Cristache
Scenografia: Andu Dumitrescu
Asistent scenografie: Cezarina Iulia Popescu
Distribuția: Dragoș Huluba, Gheorghe Visu, Ana Ciontea, Dan Aștilean, Alexandru Conovaru, Constantin Cojocaru, Ion Chelaru, Gheorghe Dănilă, Bogdan Ghițulescu, Constantin Florescu, Ioan Coman, Bogdan Cotleț, Delia Nartea, Delia Seceleanu, Smaranda Caragea, Dan Rădulescu, Șerban Georgevici, Andreea Samson, Lucian Ionescu, Vlad Bazgă, Tudor Roșu, Ana Constantinescu
Foto: Andrei Gindac
Print